Mănăstirea Neamţ

Mănăstirea este atestată documentar din 1407, însă rădăcinile în timp ale activităţii monahale se întind până în veacul al XII-lea. Ctitorirea mănăstirii îi este atribuită voievodului Petru I Muşat (1375-1391), care a construit prima biserică din piatră, astăzi dispărută, însă, pe amplasamentul mănăstirii, existase o bisericuţă mai veche din lemn, numită Biserica Albă, construită de monahi cu un secol înainte. Biserica actuală din incinta mănăstirii a fost ctitorită de voievodul Ştefan cel Mare la sfârşitul secolului al XV-lea şi are hramul Înălţarea Domnului. În vara anului 1933, intra ca vieţuitor al Mânăstirii, Ilie, fiul lui Maxim şi al Ecaterinei Iacob. Acesta va deveni mai târziu Sfânul Ioan Iacob Românul de la Hozeva. În incinta mănăstirii se află două biserici, două paraclise, turnul-clopotniţă cu 11 clopote, Seminarul Teologic "Veniamin Costache", precum şi un muzeu cu o colecţie de artă bisericească şi sala tiparului. Specific este Aghiazmatarul circular din faţa mânăstirii, unde se face sfinţirea apei la hram. În biserică se află o icoană a Maicii Domnului pictată în anul 665 în Israel, făcătoare de minuni. Aşezământul are cea mai mare şi mai veche bibliotecă mânăstirească (18000 volume) şi a avut o contribuţie deosebită la dezvoltarea culturii şi artei româneşti medievale. În camera mormintelor este îngropat Ştefan Voievod (unchiul lui Ştefan cel Mare), iar în pronaos se află moaştele sfântului necunoscut descoperite în 1986, prin scoaterea asfaltului de pe alee.