Bătălia de la Wagram (5 – 6 iulie 1809) a fost cea mai importantă confruntare militară a Războiului celei de-a Cincea Coaliţii, desfăşurându-se pe câmpia Marchfeld, în apropierea insulei dunărene Lobau şi în dreptul localităţii Deutsch-Wagram, la 10 km nord-est de Viena. Bătălia a opus o armată franco-germano-italiană, condusă de Împăratul Napoleon I, unei armate austriece, comandate de arhiducele Carol de Austria-Teschen. Cele două zile de lupte s-au încheiat cu victoria decisivă a armatei franco-aliate.
În urma insuccesului de la Aspern-Essling (21 – 22 mai 1809), Napoleon rămâne cu armata pe malul drept (meridional) al Dunării şi îşi concentrează o mare parte din trupe pe insula Lobau, la nord-est de capitala austriacă ocupată. Pe 4 iulie, la ora 21, profitând de o furtună violentă, forţele franco-aliate încep să traverseze braţul nordic al fluviului. În ziua următoare, pe 5, francezii şi aliaţii lor lansează o violentă ofensivă, dar nu pot disloca excelentul dispozitiv prevăzut de arhiducele Carol, desfăşurat în spatele liniei fortificate construite de-a lungul râului Russbach. Pe data de 6, în timpul dimineţii, austriecii lansează o contraofensivă decisă dar imprecis coordonată, care aproape dislocă centrul inamic, dar aripile acestuia rezistă şi, prin desfăşurarea unei „Mari Baterii” şi organizarea unei ofensive puternice pe stânga austriecilor şi în centru, Napoleon reuşeşte să oblige armata austriacă să se retragă treptat, încă de la începutul după-amiezii, ostilităţile încheindu-se în jurul orei 20. Armata franceză, epuizată, este incapabilă să lanseze o urmărire eficace iar armata austriacă se retrage în relativă ordine. În marş spre câmpul de bătălie, arhiducele Ioan de Austria, aflat la comanda unei armate austriece de mici proporţii, nu a reuşit să intervină în timp util pentru a susţine armata principală. Pierderile au fost oarecum similare de ambele părţi, dar Napoleon a câştigat un avantaj strategic decisiv, separând forţele demoralizate ale austriecilor şi obligându-le să se retragă încontinuu în zilele ce au urmat bătăliei.[4]
Arhiducele Carol decide replierea în Boemia, în direcţia Znaim, unde cele două armate se ciocnesc încă odată, pe 10 şi 11 iulie, înainte ca arhiducele să ceară, pe propria răspundere, semnarea unui armistiţiu. Bătălia de la Wagram a fost probabil ultima victorie decisivă strategic pe care a obţinut-o Împăratul Napoleon,[4] austriecii cerând semnarea armistiţiului la nici o săptămână după bătălie. Bătălia a fost de proporţii uriaşe, fiind a doua bătălie din Războaiele napoleoniene ca număr de soldaţi implicaţi (după „Bătălia Naţiunilor” de la Leipzig).[4] Pierderile enorme de ambele părţi au fost cauzate în special de folosirea unei artilerii foarte numeroase, bătălia fiind prima mare înfruntare de artilerie din istorie.[5]
