
Bătălia de la Teutoburger Wald (= regiunea muntoasă "Pădurea Teutoburgică"), sau „bătălia lui Varus”, a fost denumită de istoricii romani clades Variana - învingerea lui Varus. Bătălia a avut loc între triburile germanice şi romani în septembrie anul 9 e.n., probabil (locul exact este disputat) în regiunea lanţului muntos Teutoburger Wald. Rezultatul ei a fost înfrângerea zdrobitoare a trei legiuni romane împreună cu cu trupele anexe, care erau sub conducerea senatorului roman Publius Quinctilius Varus. Alianţa triburilor germane a fost condusă de Arminius (sau Hermann), un prinţ al tribului germanic Cherusk. În timpul conflictului militar a fost nimicită o optime din efectivul total al legiunilor romane. Ea a fost o bătălie decisivă, în urma căreia Imperiul Roman a renunţat definitiv la politica de expansiune pe teritoriile triburilor germanice ("Germania") de la est de Rin şi nord de Dunăre, graniţa Imperiului roman rămânând la Rin şi Dunăre. Descoperiri noi arheologice au dus la idea că o parte din lupte s-ar fi dus lângă localitatea actuală Bramsche din districtul Osnabrück. În amintirea acestei bătălii a fost ridicat Monumentul Hermann.