Armenia

Republica Armenia, sau Armenia (armeană: Հայաստան, Hayastan, Հայք, Hayq), este o ţară în Caucazul sudic, între Marea Neagră şi Marea Caspică, care se învecinează cu Turcia la vest, Georgia la nord, Azerbaidjan la est şi Iran la sud. Armenia este un membru a Consiliului Europei şi Comunitatea Statelor Independente şi care pe parcursul mai multor secole a fost un punct de trecere de la occident la orient. O fostă republică a Uniunii Sovietice, Armenia este un stat unitar, multipartit cu un vechi patrimoniului cultural şi istoric. Regatul Armeniei a fost primul stat ce a adoptat creştinismul ca religie, în primii ani ai secolul IV (data tradiţională este de 301). Republica moderna Armenia recunoaşte misiunea exclusiv istorică a Bisericii Apostolice Armene ca o biserica nationala, cu toate că Republica moderna Armena a separat biserica de stat. Armenia este membru in mai mult de 40 de organizaţii internaţionale, inclusiv al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Consiliul Europei, Banca Asiatică de Dezvoltare, Comunitatea Statelor Independente, Organizaţia Mondială a Comerţului, Organizaţia de Cooperare Economică la Marea Neagră, şi a Francofoniei. Este membru al Alianţei CSTO militare, şi participă la Parteneriatul pentru Pace al NATO (PfP). În 2004, forţele sale s-au alăturat KFOR, forţe internaţionale ale NATO în Kosovo. De asemenea, este membru observator al Comunităţii Economice Eurasia şi nealiniate Mişcării. Ţara este o democraţie în curs de dezvoltare. Armenia este clasificată ca o ţară cu o dezvoltare umana medie şi 10,6% din populaţie trăieşte sub pragul de sărăcie internaţional de 1.25 dolari SUA pe zi. [12] Numele original al ţării în armeană era Hayq (pluralul pentru "armeni", ad literam), apoi Hayastan, sub influenta limbii persane, constind din numele vechi Haya/ Hayas plus sufixul persan '-ostan' (provincie). Conform explicatiei legendare, Haik ar fi fost strănepotul lui Noe şi strămoşul poporului armean. Haiq a fost numită Armenia sau Armina de către statele ei vecine, începand cu Persia Ahemenidă, deoarece acesta era numele celui mai puternic trib din regiune ai cărui membri se numeau Armen între ei. Această denumire a fost posibil derivată de la Armenak sau Aram (strănepotul lui Haik şi un alt conducător a poporului său). În perioada preistorică, mai multe triburi au locuit pe teritoriul Armeniei moderne. La jumătatea secolului I i.e.n. Armenia a devenit pentru scurtă durată un imperiu regional cu o cultură bogată, de orientare elenistica şi care se întindea de la Marea Neagră la Marea Caspică şi de la Caucazul Mare la Marea Mediterană. Se întampla in timpul domniei lui Tigranes cel Mare ce se intitula "rege al regilor" profitand de o slabire temporara a Regatului Parţilor pe care il înfrânge. Este la randul sau înfrânt de Roma, al carei rege clientelar va deveni, impreuna cu urmasii sai Artaşizi. Situaţia geografică strategică a Armeniei la răscruce de drumuri comerciale si continente a îndemnat la invazia teritoriului său de către diferite imperii: Asiria, perşi, Macedonia, romani, iar mai târziu de către arabi, turci şi mongoli. În anul 301 d.Hr., Armenia a devenit primul stat care a adoptat Creştinismul ca religia sa de stat, doisprezece ani înainte de acordarea toleranţei creştinilor Imperiului Roman de către Galerius, şi 30-40 de ani înainte de botezul lui Constantin. Pe teritoriul Armeniei existau diverse comunităţi păgâne până la sosirea Creştinismului, însă ei au acceptat Creştinismul după un flux de misionari. După ce Armenia a fost ocupată de către mai multe dinastii străine (iraniene, romane, arabe, mongole, etc), Armenia a fost grav slăbită. În secolul al 16-lea, Imperiul Otoman şi Persia Safavidă şi-au împărţit teritoriul Armeniei. Luptele dintre acesti beligeranti au dus şi la scaderea numerica a populatiei băştinase armene al cărei loc a fost treptat luat de diverse populaţii de religie islamica. În 1813 şi 1828, Armenia modernă (care consta [necesită citare] din regiunele Erivan şi Karabakh din Persia) a fost temporar încoroporată în Imperiul Rus. După scurta sa existenţă ca o republică independentă după Revoluţia rusă, Armenia a fost anexată de către URSS. Între 1922 şi 1936 ea a existat ca Repulbica Sovietică Socialistă Federală Transcaucaziană (împreună cu Georgia şi Azerbaidjan), şi din 1936 până în 1991 ca RSS Armeană. În ultimii ani ai Imperiului Otoman (1915-1922), un număr mare de armeni din Anatolia au murit în Genocidul armean. Mulţi au fost forţaţi să îşi părăsească casele şi să pornească intr-un "marş al morţii" prin deşerturile Siriei fără hrană, fiind escortaţi de soldaţi turci care au "închis ochii" la atacul diverselor triburi muntene din regiune. Alţii au fost omorâţi în propriile case sau înecaţi în Eufrat si Marea Neagră. Guvernul turc refuză si astăzi să recunoască clasificarea acelor masacre drept genocid cu toate că însuşi termenul de genocid a fost introdus de polonezul de origine ebraica Raphael Lemkin plecând de la masacrele comise împotriva Asirienilor şi Armenilor în prima jumătate a secolului XX. Autorităţile turce continuă negarea deceselor şi investesc milioane de dolari anual pentru a susţine această istorie alternativă, declarând că decesele au fost provocate de războiul civil împreună cu bolile şi foametea, ambele părţi suferind pierderi de vieţi. Numărul de armeni omorâţi este estimat la circa 1 500 000, iar aceste evenimente sunt comemorate anual pe 24 aprilie. Armenii împreună cu mai multe alte ţări cer recunoaşterea oficială a evenimentelor drept genocid, dar există deasemenea numeroase ţări aflate sub presiunea directă a Turciei pentru a nu caracteriza masacrul armean ca genocid. Armenia a fost antrenată într-un conflict prelungit cu Azerbaidjanul pentru regiunea Nagorno-Karabah, o regiune cu populaţie majoritar armeană si aparţinind teritoriului Armeniei Mari pe care, Stalin a transformat-o într-o enclavă si a anexat-o Azerbaidjanului sovietic în speranţa ca va obţine sprijinul Turciei Kemaliste şi al populaţiei islamice in construirea socialismului in lume. Conflictul militar dintre Armenia şi Azerbaidjan a început în 1988, iar luptele au luat amploare după ce ambele ţări şi-au declarat independenţa de Uniunea Sovietică în 1991. Până în mai 1994, când a intrat în vigoare un armistiţiu, forţele armene au ocupat nu doar Nagorno-Karabah, ci şi o centura de securitate formata din teritoriile inconjuratoare, ale Azerbaidjanului propriu-zis. Economiile ambelor ţări au avut de suferit în absenţa unei soluţii paşnice.