Istoria speciei
Umanitatea modernă (nu cea contemporană) este, măcar în parte, contemporană cu H. sapiens fossilis. Ipoteza unei succesiuni cronologice între cele două specii s-a născut din situaţia specială europeană. Într-adevăr, H. sapiens sapiens pătrunde în Europa cândva în jurul anului 40.000 î.Hr. Dar originile sale se plasează în grupul din Orientul Apropiat (Qafzeh, Tabun, Skhul etc.), aflat mai aproape de H. s. sapiens decât de neanderthalienii europeni. Evoluţia în timp a oamenilor moderni duce la apariţia raselor moderne - un fenomen relativ recent, poate chiar de la sfârşitul paleoliticului, şi reprezentând ultima formă de adaptare biologică a fiinţei umane la mediu. Rasele actuale sunt deosebite anatomic, uneori foarte evident. Numai amănuntele biologice cu rol adaptativ sunt cele care dau un aspect diferit raselor (de ex., tendinţa corpurilor umane de compactare în zonele reci, pentru a limita piederea de căldură, respectiv alungirea membrelor pentru un efect invers, accentuarea ţesuturilor adipoase pentru menţinerea umidităţii, apariţia pliului ocular pentru protejarea globului ocular etc.). Potenţialul intelectual este identic, iar apartenenţa raselor la o singură specie este demonstrată de posibilitatea metisajului. La nivel anatomic înregistrăm evoluţii în parte paralele ale diferitelor tipuri; în general, ele au o talie mai mare (Cro-Magnon = 1,80 m, Grimaldi = 1,80 - 1,95 m) sau mai mică (Combe-Capelle = 1,63 m, Chancelade = 1,60 m), dar în ambele cazuri capacitatea craniană este mare (Cro-Magnon = 1600 cm³, Chancelade = 1710 cm³). Succesiunea tipurilor pare să fie: Combe-Capelle (perigordian inferior) → Cro-Magnon (aurignacian) → Chancelade (magdalenian). Alte exemple relevante sunt Paviland, Solutré, Laugerie-Basse, Grimaldi, Predmosti, Obercassel. Dar practic fiecare regiune a lumii a dat la iveală resturi ale lui H. s. sapiens. Principalele achiziţii culturale din paleolitic pot fi ordonate pe mai multe paliere. La nivel tehnologic asistăm la diversificarea tradiţiilor tehnologice şi a tipologiilor; începând cu nivelul paleoliticului superior evoluţia uneltelor începe să fie în bună măsură regionalizată. Alături de utilajul litic (de piatră), capătă o pondere deosebită utilajul din os şi corn sau fildeş; din aceste materiale (foarte probabil utilizate şi înainte, dar în proporţie mai mică) se produc unelte mai eficiente (de tipul harpoanelor şi vârfurilor de suliţă). Dar poate ceea ce este mai important este faptul că apare prima unealtă care multiplică forţa umană - propulsorul. Acesta practic măreşte distanţa loviturii eficace de suliţă, ceea ce atrage după sine o vânătoare mai eficientă. La nivel cultural principala achiziţie este apariţia artei. Complexitatea acesteia reprezintă separarea clară a omului modern de toţi predecesorii săi. Originea speciei umane Conform studiilor evoluţioniste, cele mai apropiate rude actuale ale omului (specii care se întâlnesc astăzi pe Pământ, deci nu specii fosile) sunt două specii de cimpanzeu Pan troglodytes ("cimpanzeul obişnuit") şi Pan paniscus ("cimpanzeul pitic" sau "Bonobo"). Alte rude apropiate actuale sunt urangutanii şi gorilele. Biologii au comparat o secvenţă de perechi de bază ADN de la oameni şi cimpanzei şi au estimat o diferenţă totală genetică de circa 5 % [1]. Se presupune că rasa umană s-a despărţit de cimpanzei acum 5 milioane de ani. Totuşi, rapoarte recente, folosind date obtinute de la un craniu uman în vârstă de 7 milioane de ani, indică despărţirea de alte hominide mult mai devreme. Unii oameni de ştiinţă încearcă să includă cimpanzeii în genul Homo, dar aceasta este deocamdată o părere minoritară în cadrul comunitaţii ştiinţifice. Diferite grupuri religioase au ridicat o serie de obiecţii la teoria evoluţiei umanităţii dintr-un strămoş comun cu cel al hominidelor. Vezi Teoria creaţionistă şi Teoria evoluţionistă a umanităţii pentru câteva puncte de vedere contadictorii.
