Join US!

09 iunie 2011

Naveta Spatiala Discovery

Naveta Spaţială Discovery a fost una din cele trei navete rămase operaţionale în flota navetelor spaţiale ale NASA. Zburând pentru prima oară în 1984, Discovery a fost cea de-a treia Navetă Spaţială operaţională şi cea mai bătrână dintre cele aflate în serviciu. Discovery a efectuat misiuni de cercetare, dar şi de asamblare a Staţiei Spaţiale Internaţionale.Naveta işi trage numele de la vasul de explorare Discovery, care l-a însoţit pe exploratorul James Cook în timpul ultimei sale călătorii importante. Discovery a fost naveta care a lansat Telescopul spaţial Hubble. Misiunile a doua şi a treia de întreţinere a Hubble au fost conduse, de asemenea, de Discovery. Este programată şi a cincea misiune de întreţinere, tot cu ajutorul navei Discovery. Naveta a lansat proba Ulysses şi trei sateliţi TDRS. Discovery a fost aleasă de două ori ca vehicul pentru reîntoarcerea la zbor, prima dată în 1986, după dezastrul navetei Challenger în 1984, dar şi în cele două misiuni din iulie 2005 şi iulie 2006, după dezastrul navetei Columbia, din 2003. Discovery a fost prima navetă operaţională care a fost scoasă din uz, fiind urmată de Endeavour.