Cadru
Cadrul (șasiul) motocicletei este realizat prin sudură, din țevi de aluminiu sau oțel. Motocicletele moderne folosesc motorul ca structură de rezistență a șasiului. Rezervorul de combustibil este plasat de obicei deasupra motorului, întâlnindu-se însă motociclete cu rezervorul sub șa sau integrat în șasiu. Jențile pot fi spițate sau realizate în întregime din aluminiu, aliaje speciale sau fibră de carbon. La exterior, cadrul este cel mai adesea acoperit de carene din material plastic, în întregime sau parțial.
Suspensii
Cea mai răspândită configurație pentru suspensia roților la motociclete constă în două amortizoare telescopice pentru roata față si un amortizor pentru bascula în care este montată roata spate. Amortizoarele sunt hidraulice sau cu gaz. Recent, acestea sunt montate cu tubul interior la capătul dinspre roată (furca "upside-down") pentru a reduce inerția ansamblului și a îmbunătăți comportamentul pe drum denivelat. Variante mai puțin tradiționale se întâlnesc la choppere și motocicletele BMW. Sistemul telelever folosit de BMW asigură o stabilitate mai mare a motocicletei la frânare. Funcționarea și ajustarea corectă a suspensiei este esențială pentru controlul motocicletei, în special la viraje.
Frâne
În general motocicletele dispun de două sisteme de frânare independente, însă în prezent mai multe motociclete oferă sisteme de frînare legate (aplicarea uneia dintre frîne o acționează și pe cealaltă) ca măsură de securitate [3][4]. Frâna roții față este acționată de un levier situat în partea dreaptă a ghidonului, iar frâna roții spate este comandată de o pedală situată lângă scărița din dreapta. Toate motocicletele moderne dispun de unul sau două discuri de frână la roata față si un disc la roata spate. Motocicletele mai vechi folosesc frâne cu tambur la roata spate. Acționarea frânelor este hidraulică in majoritatea cazurilor. Frâna cea mai importantă este frâna roții față, care preia intre 70 și 100% din capacitatea de frânare pe o suprafață aderentă, datorită transferului de greutate. Proporția diferă și în funcție de tipul motocicletei. Sisteme de tip ABS si de repartizare a forței de frânare pe cele două roți se pot întâlni la unele motociclete.
Motor
Propulsia motocicletei este asigurată de un motor cu ardere internă, în doi sau patru timpi. Prototipuri și serii limitate de motociclete cu motor diesel există, dar nu sunt răspândite. Capacitatea cilindrică a motoarelor de motocicletă este situată între 50cc și 2000cc. Motoarele în doi timpi sunt mai des întâlnite la motocicletele vechi sau la cele de performanță (un motor în doi timpi genereaza mai multă putere decât unul în patru timpi de aceeași cilindree). Configurațiile întâlnite sunt foarte variate: monocilindru, doi până la șase cilindri în V, doi până la patru cilindri în linie, montați transversal sau longitudinal, doi cilindri orizontali opuși, etc. Puterea dezvoltată de motor variază în funcție de tipul motocicletei, de la 3-5 CP până la peste 200 CP. Motocicletele sportive de serie, accesibile publicului larg, pot avea un raport putere/greutate supraunitar.
Transmisie
Ambreiajul motocicletelor este de obicei de tipul umed, cu ungere în baia de ulei sau separată. Ambreiajul de tip uscat este și el destul de raspândit. Cutia de viteze are cinci sau șase trepte de multiplicare. Transmisia finală cea mai răspândită este cu lanț, mai rar cu cardan sau curea de transmisie.
