Domnul Vucea – partea I

Autorul îşi aminteşte din vremea copilăriei, când aştepta cu înfrigurare, încă de la începutul verii, să meargă în toamnă la Şcoala domnească. Le spunea lui Grivei şi Martinicăi, cât de grozav este profesorul şi bun şi învăţat. Băiatul visa şcoala şi ea arăta ca un palat mare şi frumos, ca în basme. Frate-său îl învăţase să citească mai bine decât primul lui învăţător, Nea Nicuţă. Citea curgător în cartea de citire, Uneori uita să întoarcă foile şi tot nu greşea. Învăţase şi cele patru operaţii şi fracţiile, precum şi istoria cu domnitorii vestiţi. Fratele său îi spunea că o să-l înscrie direct în clasa a treia. În prima zi de şcoală se spălă, se pieptănă şi se îmbrăcă frumos, apoi porni spre şcoală cu sărutul de încurajare al mamei întipărit pe frunte. Ajuns la Şcoala domnească, băiatul făcu ochii mari. Erau nişte case scunde şi dărăpănate, fără porţi, iar în faţă era o pivniţă plină de gunoi şi curtea plină de buruieni.Frate-său îl duse la clasa a treia, unde era un profesor înalt, slab şi încruntat. Domnul îl puse întâi să citească şi citi bine. Îl puse să socotească, dar aici se încurcă şi îl dădu la clasa a doua. La clasa a doua profesor era Domnul Vucea, un om scund, gras, cu părul cărunt şi frumos îmbrăcat. La clasa lui nimeni nu învăţa nimic, notele se dădeau pentru “interese” oferite monitorilor şi generalilor: pentru nota “rău” nu se dădea nimic, pentru “binişor”- pâine, brânză şi măsline, pentru ” bine” – plăcinte şi covrigi, pentru “prea bine”, pe lângă cele dinainte se adăugau şi arşice şi condeie de fier noi, pentru “foarte bine” - bani. Când Domnul Vucea venea în clasă, cerceta notele. Celor care aveau “rău” îi punea pe generali să le dea bătaie la palmă “tătarilor” cu linia sau cu nuiaua, ori cu linia în patru muchii. Pe cei cu “binişor” îi trăgea doar de urechi. Lunea dimineaţa, copiii trebuia să spună ce s-a mai întâmplat prin mahalalele din care veneau, accidente, jafuri, crime. Domnul Vucea se plimba printre bănci urmat de Pripăşel, căţelul lui, şi asculta. După prânz era controlul hainelor, care trebuiau să fie curate şi cârpite, iar căciulile cu băieri după gât. La plecare se spuneau rugăciunile, iar Domnul Vucea mergea printre copii cu nuiaua şi cu linia şi îi bătea pe cei care nu stăteau nemişcaţi. În fiecare joi dimineaţă erau ordinea şi învăţătura practică. Domnul Vucea întreba lucruri cu răspunsuri prea binecunoscute: cum trebuie să vină şcolarul la şcoală, cum trebuie să stea şcolarul în bancă, cum trebuie să meargă şcolarul pe uliţă şi altele.