07 iunie 2011
Cea mai scumpa masina
Compania Ferrari se poate lauda cu cea mai scumpă maşină din lume:Ferrari 250 GTO. Deşi preţul este foarte piperat, modelul este totuşi cel mai solicitat de colecţionari. Există doar 36 de exemplare, iar cunoscătorii spun că este cel mai bun Ferrari fabricat vreodată. "Estimăm că va fi între 16 şi 20 de milioane de dolari. Acestea sunt cele mai solicitate maşini de epocă, şi doar colecţionarii de top din lume vor achiziţiona un GTO, este o performanţă uimitoare, sună promiţător, fiecare îşi doreşte una şi este cel mai bun Ferrari pe care îl poţi avea vreodată," consideră expertul în licitaţii auto Max Girado. Înainte ca Ferarri 250 GTO să intre în cursă, deţinătorul recordului a fost tot un Ferrari, modelul 250 Testa Rossa care a obţinut în mai 2009 preţul licitat de 12 milioane de euro. "Nu trebuie să fii neapărat foarte bogat pentru a putea achiziţiona un astfel de model. Este vorba de cea mai dorită maşină din lume sau una dintre ele oricum, dar poţi începe colecţionarea de maşini cu un MGB sau un Jaguar E-Type sau chiar cumpărând un mini cu doar 5.000 de lire," a adăugat Max Girado. În ultimii ani, oamenii bogaţi au cumpărat aur, însă nimic nu se poate compara cu un GTO. Dacă în 1962 cineva ar fi investit 18.000 de dolari în aur, în prezent valoarea acestuia ar fi fost de jumătate de milion de dolari. Dacă ar fi investit aceeaşi sumă intr-un GTO, acum ar fi deţinut o comoară de 20 de milioane de dolari.