Arhimede din Siracuza (în greacă Αρχιμήδης Arhimedes; n. aprox. 287 î.Hr. în Siracusa, pe atunci colonie grecească, d. 212 î.Hr.) a fost unul dintre cei mai de seamă învăţaţi ai lumii antice. Realizările sale se înscriu în numeroase domenii ştiinţifice: matematică, fizică, astronomie, inginerie şi filozofie. Carl Friedrich Gauss considera că Arhimede şi Isaac Newton au fost cei mai mari oameni de ştiinţă din întreaga istorie a civilizaţiei umane. Se cunosc puţine detalii despre viaţa lui, dar este considerat drept unul din principalii oameni de ştiinţă din antichitate. Printre altele a pus bazele hidrostaticii şi a explicat legea pârghiilor. I s-au atribuit proiectele unor noi invenţii, inclusiv al unor maşini de asalt, precum şi şurubul fără sfârşit. Experimente moderne au arătat că Arhimede a proiectat maşini capabile să scoată corăbiile din apă şi să le dea foc folosind un sistem de oglinzi.[1]Arhimede este în general considerat a fi unul din cei mai mari matematicieni ai antichităţii şi unul dintre cei mai mari ai tuturor timpurilor.[2][3] El a folosit metoda epuizării complete pentru a calcula aria unui arc de parabolă prin sumarea unei serii infinite, precum şi calculul aproximativ al numărului π cu o acurateţe remarcabilă pentru acele timpuri.[4] De asemenea a definit spirala care-i poartă numele, formule de calcul a volumelor şi al suprafeţelor corpurilor de revoluţie, precum şi un sistem ingenios de exprimare a numerelor foarte mari.Arhimede a murit în timpul asediului Siracuzei, când a fost ucis de un soldat roman, în ciuda ordinului primit de a nu-l ucide. Pe piatra funerară a mormântului a fost sculptată o sferă în interiorul cilindrului circumscris, lucru cerut chiar de Arhimede, deoarece el a demonstrat că raportul dintre aria sferei şi a cilindrului circumscris este egal cu raportul volumelor corpurilor, având valoarea 2/3.Faţă de invenţiile sale, scrierile matematice ale lui Arhimede au fost puţin cunoscute în antichitate. Matematicienii din Alexandria îl cunoşteau şi l-au citat, dar prima compilaţie cuprinzătoare despre el nu a fost dată până în jurul anului 530 d.Hr. de Isidore din Milet, în timp ce comentriile lui Eutocius din Ascalon din secolul VI d.Hr. au deschis larg porţile cunoaşterii lucrărilor lui Arhimede. Câteva copii ale lucrărilor lui Arhimede care au supravieţuit până în Evul Mediu, au fost o sursă de inspiraţie pentru oamenii de ştiinţă din timpul Renaşterii[5], iar descoperirea în 1906 a unor lucrări necunoscute ale lui Arhimede, au oferit noi perspective de înţelegere a modului în care a obţinut rezultatele matematice.[6]
