Rasul

Râşii sau lincşii este un grup al celor patru specii de feline sălbătice de mărime medie. Toate sunt considerate să facă parte din genul Lynx, dar unele autorităţi le clasifică să facă parte din genul Felis[1], cărui îi aparţine pisică sălbatică şi pisică de casă. Caracalul, numit uneori râsul african sau râsul persian este considerat facând parte din genul Felis. Din toate patru specii de lincşi, doar râsul iberic (L. pardinus) a fost evaluat la lista roşie a IUCN că specia ameninţată critic[3]. Celelalte, în ciuda faptului că au fost vânate în mod necontrolat în secolele XIX şi XX rămân să fiu afară de pericol de dispariţie la nivelul mondial, fiind totuşi ameninţate în unele ţări[4]Cuvântul râs îşi are origine slavă[7], cuvinte înrudite se pot găsi spre exemplu în cehă (rys[8]), poloneză (ryś[9]) şi rusă (рысь / rysi[10]). Dicţionarul Etimologic Român, opunându-se părerii populare, nu prezintă nicio legătură între acest cuvânt şi verbul a râde[7]. Pe cealaltă parte, cuvântul linx este un împrumut mai recent din franceză, care mai are origine în limba latină şi este derivat de denumirea ştiinţifică lynx.
Răspândire şi statut de conservar
Statutul în care se găsesc toate speciile de lincşi este foarte vartiat. Râsul carpatin[5], râsul roşu[6] şi râsul canadian[4] sunt prezentate de populaţii destul de mari pentru a asigura continuitatea specii. Râsul iberic este pe cale de dispariţie, doar 84-143 lincşi de această specie mai trăind în Spania[3]. Prezenţa râşilor în Portugalia este incertă. Râşii carpatini trăiesc în multe arii ale Europei şi Asiei, ceea ce a rezultat în a doua denumire a lor – râşii eurasiatici. Toata populaţia de această specie este estimată la 55.000 de indivizi, din care majoritatea trăieşte în Rusia[5]. În ţările Europei Centrale, de-a lungul Carpaţiilor, există o populaţie mare dar ameninţată, izolată şi nestabilă a acestor feline[12]. În afară Rusiei, cea mai mare populaţie a lincşilor se găseşte în România, numărul indivizilor atingând 2.050 în 2001[13]. Încercări de a reintroduce râsul au avut loc în Slovenia şi Elveţia. Lincşii canadieni (numiţi şi polari[15]) se pot găsi în partea septentrională a Americii de Nord, mai ales în Canada şi Alaska, dar şi în restul Statelor Unite ale Americii[16]. În ciuda vânătorilor, râsul canadian în Canada nu este ameninţat de oameni, reţinând majoritatea arealului său[4]. În Statele Unite este pe cale de dispariţie. S-a încercat fără succes reintroducerea specii în statul New York în anile '80[4]. O altă încercare, terminată cu succes, a avut loc în 2002 în Colorado. În părţile centrale şi meridionale ale Americii de Nord există o mare populaţie a râşilor roşi. Ei trăiesc pe aproape întreg teritoriu al Statelor Unite, în afară regiunii de centru-est[6]. În Canada, se le pot găsi în partea de sud, părasită mai înainte de lincşi canadieni[6]. Se raportează şi existenţa populaţiei în Mexic. Nu sunt ameninţate nicăieri, chiar dacă lipsesc datele exacte despre numărul indiviziilor în Mexic.
Aspect
Râşii au măsura asemanătoare cu cea a câinelui. Au între 70 şi 150 cm de lungime, cu coadă relativ scurtă — de 5-25 cm. Vârful cozii la toate speciile este de obicei negru, iar în vârful urechilor sunt smocurile de peri negri, ceea ce deosebeşte lincşii de alte felide. Culoarea perilor este diversificată şi depinzând de specia şi condiţiile climatice, variază între castaniu şi bej sau chiar alb. De asemenea, toţi râşii au perii albi la piept, pântece şi partea interioară a gambelor. Greutăţile maxime raportate se găsesc între 50 şi 58 kg, dar în mod normal reprezentanţii niciunei specii nu depăşesc ponderea de 30 kg. Ca toate altele felide, râşii au gheare ascuţite şi retractile care ajung lungimea de 4-6 cm. Lincşii trăiesc aproxmiativ 20 ani. Cele mai mari sunt lincşii carpatini, având 80-150 cm de lungime şi 18-30 kg de pondere[17]. Urmează cei iberici, cu 85-120 cm şi 13-25 kg[18] şi ambele specii americane care au aceleaşi valori de lungime (70-120 cm) şi de greutate (9-15 kg). Râşii mici sunt uneori confundaţi cu pisicile sălbatice în ciuda faptului că acestea sunt genuri separate[20].
Areal şi pradă
Toate speciile de lincşi sunt carnivore, prădătoare şi teritoriale, iar arealul lor ocupă de la 100 la aproxmativ 2.000 km²[21], însă speciile europene au teritoriul limitat din cauza activităţii umane[21]. Se pot le găsi mai ales în păduri din regiuni muntoase, dificil accesibile, bogate în vânatul potenţial[15]. Râşii sunt capabili să se caţăre dar de obicei vânează la nivelul pământului[22]. Râşii nu acceptă vulpile şi pisicile sălbatice în compania lor şi le îndepartează, reprezentând comportamentul ostil faţă de ele[8]. Râşii sunt activi noaptea[21]. Prada lor tipică constă în diverse animale forestiere şi cele care trăiesc în câmpuri, cum ar fi şoareci, iepuri, cerbi, saigale, coluni şi diverse specii ale păsărilor. Uneori consumă şi animalele domesticite, cum ar fi găini, raţe, gâşte, curcani, oi ş.a.m.d., atacând chiar câini când se simţe primejduit[1]. La nevoie este necrofag, deşi în mod obişnuit îngroapă prada oe care nu a putut-o mânca[21]. Râşii se mişcă repede şi fără zgomot, ceea ce lor permite să atace prada pe neaşteptate. Pot şi sări la o distanţă de 4-6 metri în orice direcţie[15]. Auzul şi mirosul lincşilor sunt foarte dezvoltate[8]. De asemenea, ca majoritatea pisicilor, râşii pot vedea bine seara şi noaptea.
Împerechere
Toate speciile râşilor se împerechează în timpul primăverii timpurii, în martie şi aprilie. Fiindcă sunt animale solitare, împerecherea nu are loc la fiecare an[15]. Ciclul estral la femelele durează 10-15 zile, iar sarcina — 65-90 de zile, depinzând de specia[3][4][5][6], după care se nasc 2-4 pui, orbi pentru două săptămâni[8]. Alăptarea durează relativ mult, până la şase luni. Puii se despart de mama când au doi ani de vârstă, cu scopul de a se pregăti pentru prima împerechere[21]. Este foarte dificil de observat obiceiuri de împerechere ale lincşilor din diverse cauze, mai ales raritatea animalelor, efectul vânătorilor intensive, ori marelor areale unde ele trăiesc[15].