Ghiocelul (Galanthus L.) este un gen de plante bulboase din familia Amaryllidaceae, plante care înfloresc printre primele la începutul primăverii. Cel mai reprezentativ membru al genului Galanthus este Ghiocelul comun (Galanthus nivalis). Ghioceii nu trebuie confundaţi cu două plante asemănătoare, luşca (Leucojum vernum) şi ghiocelul bogat (Leucojum aestivium); acestea sunt mult mai mari şi au toate cele şase petale de aceeaşi mărime, deşi unele specii de Galanthus au segmentele interioare de aceeaşi mărime cu cele exterioare.
Descriere
Toate speciile genului Galanthus au bulbi, frunze liniare şi tulpini erecte, lipsite de frunze, cu o singură floare în vârf, sub formă de clopot. Galanthus nivalis are în jur de 15 cm înălţime şi înfloreşte în ianuarie şi februarie în zonele temperate nordice. Bulbul este globulos, acoperit cu tunici brune. La baza tulpinii se află două frunze verzi-albăstrui, liniare, plane, slab carenate. Floarea albă este actinomorfă, bisexuată, are şase petale, cele trei exterioare fiind mai mari şi mai convexe decât cele interioare. De asemenea, cele interioare au câte o maculă verde verzuie sau gălbuie, în funcţie de specie, situată apical. Pe cele şase antere se deschid pori sau şanţuri. Ovarul este format din trei celule, iar din el rezultă o capsulă tricelulară. Răspândirea se face prin bulbi, fie prin diviziunea atentă a lor când planta este matură, fie prin mutare când planta este în hibernare, imediat după ce frunzele se ofilesc; se poate răspândi şi prin seminţe. Există numeroase varietăţi de ghiocei, cu flori simple sau duble (Galanthus nivalis f. pleniflorus 'Flore Pleno'), care diferă în principiu prin mărime şi floare şi prin perioada de înflorire cu flori duble. anunta sosirea primaverii.
Sursa
Narcisa (genul Narcissus) este un gen originar din nordul Africii, regiuni mediteraneene şi Europa Centrală, circa 32 specii erbacee, bulboase. Termenul de narcisă vine de la mitul frumosului tânăr Narcis din mitologia greacă, care s-ar fi îndrăgostit de chipul său. Legenda spune că floarea a apărut la moartea sa, chiar pe mormântul său. În România este vestită rezervaţia naturală Poiana cu narcise din localitatea Vad, judeţul Braşov, din depresiunea Făgăraşului.
Caractere morfologice
Bulbul este ovoid, rotund, piriform, piriform-lunguleţ, globulos-piriform, gros-piriform. Frunzele sunt lat-liniare, puţin canaliculate, glaucesceate, cilindrice, ascuţite la vârf sau ensiforme. Florile sunt, în funcţie de specie, mici (miniatur), până la circa 10 cm diametru, tubuloase sau coronate, simple sau involte, albe sau galbene, cu petale albe şi coronulă galbenă sau cu coronulă galbenă cu margine roşie etc, cu sau fără miros, cu tulpină unifloră sau multifloră. Elementele florale: 6 stamine, perigon compus din foliole mai mult sau mai puţin asemănătoare, ovate, oblonge sau uneori înguste, dispuse în formă de raze-farfurie, din centrul lor ridicându-se un tub sau un inel numit coronulă, antere mai mult sau mai puţin bilobate. Fructul este o capsulă.
Sursa
Lăcrămioara (lat. Convallaria majalis) este o specie de plante erbacee, perene prin rizom, încadrate în genul Convallaria, familia Ruscaceae. Anterior, planta se afla în familia Liliaceae sau Convallariaceae. Mai este denumită şi mărgăritar, dumbrăvioară, clopoţele sau iarba Sfântului Gheorghe. Există trei subspecii care au fost considerate specii diferite de unii botanişti: Convallaria majalis var. keiskei - în China şi Japonia, cu fructe roşii şi flori în formă de castron. Convallaria majalis var. majalis - în Eurasia, cu petalele albe. Convallaria majalis var. montana - în SUA, cu o dungă verde pe nervura principală a petalelor florilor.
Descrierea speciei
Tulpina este înaltă de 15-25 cm, încadrată de două frunze mari, eliptice, cu nervatură arcuată. La capătul tulpinii se află o inflorescenţă simplă. Florile sunt albe, cu peduncul scurt, intens şi plăcut mirositoare. Fructele sunt bace sferice, de un roşu aprins.
Areal de răspândire şi locuri preferate
Poate fi întâlnită în păduri de foioase, tufărişuri, lunci, regiuni deluroase şi de câmpie din Europa, nordul Asiei şi America de Nord. Planta preferă umbra parţială sau totală. Plantate sub copaci sau arbuşti pot forma un covor. Sunt de efect în zone umbrite, unde puţine alte plante cresc. Are nevoie de umiditate permanentă pentru ca frunzele să nu se îngălbenească. Preferă solurile acide sau neutre (pH 5,6-7,5).
Sursa
Paeonia tenuifolia denumita popular "bujor de stepa", are o inaltmine de 10 - 30 cm, cu flori rosu aprins. Aceasta zona a fost inchisa si considerata rezervatie naturala, pentru ca Zau de Campie este cel mai nordic punct din Romania unde se gaseste aceasta specie. Suprafata acestei rezervatii naturale este de 2,5 hectare, fiind declarata monument al naturii inca din anul 1932. Primele date despre bujorii de la Zau sunt publicate in anul 1846 la Viena. "Persoana care a salvat-o de la distrugere (1944) acum in varsta de 86 de ani, a ocrotit-o, i-a extins suprafata la 3,5 ha., i-a asigurat un renume, se numeste Sancraian Marcu". Rezervatia este situata la cativa kilometri de centrul comunei muresene si a fost infiintata in 1932 de academicianul Alexandru Borza, considerat fondatorul scolii romanesti de botanica.
Sursa
Laleaua (Tulipa) este un gen care cuprinde aproximativ 100 de specii de plante cu flori din familia Liliaceae. Sunt originare din sudul Europei, nordul Africii şi Asia, din Anatolia şi Iran (unde floarea este reprezentată pe drapelul naţional) până în China şi Japonia. Zonele cele mai diversificate în ceea ce priveşte speciile de lalele sunt Munţii Pamir, Munţii Hindu Kush şi stepele din Kazakhstan.
Speci
Tulipa acuminata , Tulipa agenensis , Tulipa armena , Tulipa aucheriana , Tulipa batalinii , Tulipa bakeri , Tulipa biflora , Tulipa borszczowii ,Tulipa butkovii , Tulipa carinata , Tulipa celsiana , Tulipa clusiana , Tulipa cretica , Tulipa cypria , Tulipa dasystemon , Tulipa didieri , Tulipa dubia , Tulipa edulis ,Tulipa ferganica , Tulipa gesneriana , Tulipa goulimyi , Tulipa greigii , Tulipa grengiolensis , Tulipa heterophylla , Tulipa hoogiana , Tulipa humilis , Tulipa iliensis , Tulipa ingens , Tulipa julia , Tulipa kaufmanniana , Tulipa kolpakowskiana , Tulipa kurdica , Tulipa kuschkensis , Tulipa lanata , Tulipa lehmanniana , Tulipa linifolia , Tulipa marjolettii , Tulipa mauritania , Tulipa micheliana , Tulipa montana , Tulipa orphanidea , Tulipa ostrowskiana , Tulipa platystigma , Tulipa polychroma , Tulipa praecox , Tulipa praestans , Tulipa primulina , Tulipa pulchella , Tulipa retroflexa , Tulipa saxatilis , Tulipa sharonensis , Tulipa sprengeri , Tulipa stapfii , Tulipa subpraestans , Tulipa sylvestris , Tulipa systola , Tulipa tarda , Tulipa tetraphylla , Tulipa tschimganica , Tulipa tubergeniana , Tulipa turkestanica , Tulipa undulatifolia ,Tulipa urumiensis , Tulipa urumoffii , Tulipa violacea , Tulipa whittalli
Sursa
Panseluţa (Viola tricolor) este o floare sălbatică de origine europeană, care creşte în toate anotimpurile. A fost introdusă în America de Nord, unde s-a răspândit pe vaste teritorii şi este cunoscută ca Johnny Jump Up (deşi numele este folosit pentru a denumi şi alte specii similare precum Panseaua galbenă). Este progenitoarea panselei cultivate şi din acest motiv este numită şi Pansea sălbatică; înaintea dezvoltării panselei cultivate, "Pansea" era denumirea alternativă pentru specia sălbatică. Panseluţa este o plantă de dimensiuni mici, care creşte pe tulpină, atinge cel mult 15 cm în înălţime, cu flori care au un diametru de aproximativ 1.5 cm. Creşte pe pajişti şi în regiuni pustii, mai ales pe pământ acid sau neutru. De regulă creşte în locuri parţial umbroase şi înfloreşte din aprilie până în septembrie. Florile pot fi purpurii, albastre, galbene sau albe. Ele sunt hermafrodite şi fertile, polenizate de albine. Cum sugerează şi numele, panseluţa are o lungă istorie de folosire în medicina naturistă. A fost recomandată ca tratament în tratarea epilepsiei, astmului, bolilor de piele şi exemelor. Are proprietăţi expectorante, fiind folosit astfel în tratamentul bronşitei şi a tusei convulsive. Este de asemena diuretic, ceea ce duce la folosirea sa în tratarea reumatismului şi a cistitei. Florile au fost de asemenea folosite pentru producerea vopselei galbene, verzi şi verzui-albăstrui, în timp ce frunzele sunt folosite în producerea un indicator chimic. Cu mult înainte de dezvoltarea panselelor cultivate, panseluţa a fost asociată cu gândul în "limbajul florilor", de regulă prin denumirea sa alternativă de pansea (de la francezul "pensée" - gând): în consecinţă citatul Opheliei din opera lui William Shakespeare Hamlet, "Acolo sunt pansele, sunt pentru gânduri". Ceea ce Shakespeare avea în minte erau panseluţele, nu panseaua de grădină de azi. Shakespeare face o referire mai directă la Panseluţă în Visul unei nopţi de vară. Oberon îl trimite pe Puck să adune "o mică floare sălbatică" pe care fetele o numeau "Iubire-în-trândăvie". Motivul lui Oberon este că a deviat o săgeată trimisă de Cupidon, destinată unei "vestale drepte, încoronată de vestici" (se presupune că este vorba de Regina Elisabeta I) pentru a cădea peste planta "înainte albă precum laptele, acum purpurie ca rana dragostei". Oberon susţine că zeama panseluţei, "pe pleoapele dorminde aşezată, va face bărbat sau femeie să iubească la nebunie următoarea persoană pe care o va vedea." Dotaţi cu astfel de puteri, Oberon şi Puck controlează soarta mai multor personaje din piesă, pentru a da nota dramatică şi comică a piesei. Panseluţa are un număr mare de nume colocvii alternative, de până la 200. Panseluţă este şi titlul unei cărţi din trilogia The Changes, scrisă de Peter Dickinson.
Sursa
Liliacul sau Syringa vulgaris face parte din familia oleaceelor şi este o specie din genul Syringa care înfloreşte primăvara. Este un arbust a cărui înălţime poate ajunge până la şapte metri, cu ramuri drepte şi lujeri puţin muchiaţi.
Caracteristici
Frunzele sunt ovate sau lat-ovate,la bază cordate, până la 12 centimetri lungime, acuminate, peţiol circa 2,5 cm lungime, glabre, verzi-întunecat [1].
Florile sunt simple sau duble, plăcut mirositoare, grupate în penicule de până la 20 cm lungime, multiflorale, în culori diferite, de la liliachiu la alb. Floarea are caliciul mic, campanulat, cu patru dinţi, corolă cu tub de un centimetru lungime, cu patru lobi patenţi şi două stamine[1].
Înmulţire
Se înmulţeşte prin seminţe, lăstari sau drajoni.
Utilizare
Creşte în tufişuri, în sălbăticie, dar este mai ales cultivat ca arbust ornamental. Liliacul are şi proprietăţi medicinale. În acest scop se recoltează frunzele, din care se prepară infuzie sau comprese[2].
