Rusalii
Rusaliile (din latină rosalia), cunoscute şi drept Pogorârea (coborârea) Sfântului Duh (Sfântului Spirit), sunt o sărbătoare creştină importantă, prăznuită întoteauna duminica, la 50 de zile după Paşti. De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Isus din Nazaret. Potrivit scrierilor Noului Testament (Faptele Apostolilor 2, 1-11) acest eveniment a avut loc în ziua rusaliilor evreieşti (Şavuot), la 50 de zile de la învierea lui Isus din Nazaret. De aceea sărbătoarea creştină mai poartă denumirea de Cinzecime (în latină Pentecostes, în franceză Pentecôte, în germană Pfingsten, în maghiară Pünkösd etc.).
Semnificatie
În Vechiul Testament, Rusaliile sunt, la început, o sărbătoare agricolă de bucurie, în care se oferă pârgă din roadele pământului (Ex 23, 16; Num 28, 26; Lv 23, 16), numită şi "Sărbătoarea săptămânilor" (Ex 34, 22; Lv 23, 15). Mai târziu, ajunge o aniversare a Legământului, care fusese încheiat la 50 de zile de la ieşirea din Egipt (Ex 19, 1-16).
Şi Rusaliile creştine au legătură cu Legământul, fiind o sărbătoare a încheierii lăuntrice a Noului Legământ al harului şi iubirii, prin coborârea Sfântului Duh. Rusaliile reprezintă şi consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Isus Christos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale (cf. Gal 5, 22). Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir. De aceea, Rusaliile sunt şi o sărbătoare de mulţumire pentru harul Mirului.
Semnificaţia Rusaliilor creştine mai poate cuprinde următoarele aspecte:
revărsarea eshatologică a Duhului Sfânt (cf. Ioel 3, 1-5, citat de Petru în cuvântarea sa din Fapte 2)
încununarea Paştelui lui Christos, prin revărsarea Duhului asupra apostolilor
adunarea comunităţii mesianice, potrivit profeţiilor
deschiderea Bisericii către toate popoarele
începutul misiunii
Denumire
Cuvântul românesc "rusalii" derivă, probabil, indirect, din lat. Rosalia, prin termenul din gr. medie ρουσάλια şi sl. rusalija.
"Cincizecime" este un calc după gr. πεντηκοστή, "(ziua) a cincizecea", denumire care arată că sărbătoarea are loc la 50 de zile după Paşti.
Istoricul sărbătorii
Deja Apostolul Pavel acorda importanţă acestei sărbători (cf. Fapte 20, 16). Pentru comunităţile creştine care aveau vii înaintea ochilor roadele şi mărturiile acestei zile de întemeiere a Bisericii, împreună cu minunile Duhului Sfânt, sărbătorirea anuală a coborârii Duhului Sfânt era de la sine înţeles.
Potrivit informaţiilor din Peregrinatio Etheriae, spre sfârşitul secolului al IV-lea, la Ierusalim, sărbătoarea începea cu o celebrare nocturnă. Dimineaţa, prima slujbă se ţinea pe Golgota, iar a doua pe Sion, locul coborârii Duhului Sfânt. După-amiaza, pe Muntele Măslinilor se ţinea o celebrare în amintirea Înălţării Mântuitorului.
La Roma, Rusaliile au devenit, pe lângă Paşti, a doua sărbătoare rezervată botezurilor. De aceea, vigilia şi săptămâna Rusaliilor au fost rânduite asemănător vigiliei şi săptămânii Paştelui. Deja în vremea Papei Leon cel Mare (440-461), în săptămâna după Rusalii urmau trei zile de post din ciclul Quattuor tempora. În secolul al XI-lea, s-a introdus, în Biserica Romei, octava Rusaliilor; în 1969, prin revizuirea anului liturgic, s-a înlăturat octava, pentru a se reveni la structura în care Rusaliile încheie ciclul pascal.
@Rusalii@