Pui umplut a la Trentina
1. Ingrediente :
a) pui de cca.1 kg
b) ceaşcă cu zeamă de carne sau de oase de vită
c) 50 g unt ( un sfert de pachet de 200 g )
d) 1 ceapă mare
e) 8 cepe mici (ca un arpagic mai mare)
f) coaja rasă şi zeama unei lămâi
g) 120 g miez de pâine
h) 1 linguriţă cimbru mărunţit
i) 150 g caise uscate
j) 60 g miez de nucă mărunţit şi 10 mieji întregi
k) un praf de nucşoară
l) 2 ouă
m) 3 mere roşii
n) sare şi piper
2. Mod de preparare :
a) Se spală puiul, se curăţă, se şterge.
b) Într-o tigaie adâncă, se rumenesc în jumătate din cantitatea de unt ceapa tocată mărunt, 2 mere curăţate şi tăiate bucăţele şi jumătate din caisele uscate, tăiate bucăţele. Se adaugă coaja rasă şi zeama lămâii, precum şi zeama de carne sau oase. Se fierbe totul la foc moale cca.15 minute, amestecând din când în când.
c) Se ia apoi de pe foc şi se amestecă miezul de pâine mărunţit, cimbrul, sarea, piperul şi nucile măcinate, apoi ouăle bătute.
d) Se introduce în pui o parte din umplutură pe la gât şi se închide deschiderea cu pielea fixată cu scobitori. Cealaltă parte din umplutură se introduce pe la partea posterioară, apoi se coase deschiderea. Se leagă aripile şi picioarele lipite de corp, se pune într-o tavă şi se dă la cuptor, la foc moale, cam două ore.
e) Mărul rămas, tăiat în patru, miejii de nucă întregi, caisele rămase şi cepşoarele întregi se rumenesc în tigaie cam 10 minute, în untul rămas. Când este gata, puiul, dezlegat şi descusut, se pune pe platou, se înconjoară cu această garnitură şi se stropeşte cu sosul rămas în tavă şi în tigaie.