Culoare
Cele mai apreciate minerale sunt de culoare roşie închisă translucide privite la lumină cu nuanţe roşii ca focul, mai apar variante de culoare brună uniformă, vărgate, sau cu pete, ca şi culori mai deschise aproape roz.
Aceaste nuanţe de culoare a mineralului se datorează prezenţei în cantităţi diferite a oxizilor şi hidroxizilor de fier, oxizii fiind răspunzători de nuanţa roşie şi hidroxizii de culoarea brună.
Mineralele ce provin din India prin expunere la soarele fierbinte tropical, hidroxidul s-a transformat în oxid de fier astfel mineralul brun a devenit roşiatic, acest procedeu a fost folosit în antichitate de etrusci prin încercarea modificării culorii mineralului la temperaturi ridicate care în acelaşi timp era o metodă riscantă.
Variantele brune de carneol fiind numite sarder, duritatea mare (7) a permis folosirea mineralului ca obiecte de podoabă: inele, lanţuri, medalioane sau obiecte de artă.
Răspândire
Carneolul în natură apare în geode ca şi agatul sau în rocile sedimentare rezistând prin duritatea mare a mineralului la efectele eroziunii.
Cele mai frumoase exemplare provin din India, alte locuri unde s-au găsit cantităţi mai însemnate de carneol sunt: Africa de nord, Japonia, Australia, Siberia şi Brazilia
Etimologie
Etimologia denumirii de carneol nu este clară, astfel Albertus Magnus (1200-1280) care devine papă menţionează despre mineral "corneolus, quem quidam cornelium dicunt“ = „corneolus, care mai este numit şi cornelius”.
In Physica Hildegard von Bingen (1098–1179) va numi mineralul cornelius, iar în New English Dictionary de Murray, (Oxford 1893), se aminteşte denumirea antică de corneline explicând astfel denumirea folosită azi de englezi cornelian.
Este foarte răspândită ideea că etimologia denumirii carneolului ar proveni din cuvântul latin cornum planta (Cornus mas), cornul care are fructele de culoare roşie.
Istoric
In Egiptul antic carneolul datorită culorii sale roşii culoarea sângelui era considerat piatra vieţii, astfel mineralul joacă un rol important în ceremonialul de înmormântare fiind găsit şi în mormântul faraonului Tutanchamun.
Mineralul fiind apreciat şi de alte popoare antice astfel se poate aminti:
Inelul din Telo găsit în Iran (cca. 2500 î.e.n) se găseşte azi în Louvre
Inelul cu piatră fenician cu un scarabeus (secolul VI î.e.n.) azi în British Museum
Inelul cu piatră etrusc cu reprezentarea lui Poseidon (secolul VI î.e.n.) azi găsindu-se în Biblioteca naţională franceză.
Muzeul din Cipru deţine două lanţuri cu mărgele din carneol (cca. 3000 î.e.n.), astfel au mai fost găsite prin săpăturile arheologice obiecte de podoabă din carneol în Asia Mică pe locul de odinioară a cetăţii Troia ((2950–2250 î.e.n.), sau din timpul împăraţilor romani (0–375), ca şi mai târziu în Evul Mediu, erau amulete purtate ca ocrotitoare faţă de vrăjitorii sau ca piatră tămăduitoare.
Mineralul este amintit şi în unele opere literare ca de exemplu Goethe sau Peter Paul Althaus un inel din carneol a purtat şi reformatorul bisericii Martin Luther sau regele August der Starke (1670–1733) ulterior devenind August II (Polonia) (regele Poloniei, prinţul Lituaniei).
@Carneolul@
