A fost elucidat misterul scufundării Titanicului: Luna e de vină!

La un secol după scufundarea vasului Titanic, oamenii de ştiinţă au identificat o cauză inedită a dezastrului: Luna. În aprilie se împlinesc 100 de ani de la scufundarea vasului Titanic, petrecută în urma unei coliziuni cu un aisberg. Acum, oamenii de ştiinţă au identificat de ce acest eveniment nefericit a avut loc. „Conexiunea lunară pe care am identificat-o poate explica de ce un număr neobişnuit de mare de aisberguri au ajuns în calea Titanicului”, afirmă Donald Olson, fizician la Universitatea Texas State şi totodată conducătorul echipei care a investigat rolul jucat de Lună în acest dezastru. De aproape 100 de ani, începând cu dimineaţa fatidică a zilei de 15 aprilie 1912, când 1.517 persoane au murit în urma scufundării, cercetătorii s-au întrebat de ce căpitanul Edward Smith a ignorat avertizarea referitoare la aisbergurile aflate în zona prin care trecea vasul pe care îl conducea. Smith era cel mai experimentat căpitan al companiei White Star Lane, navigând în Atlanticul de Nord în repetate rânduri. De altfel, Smith fusese ales pentru primul voiaj al Titanicului tocmai pentru că era un navigator experimentat şi conştiincios. Aisbergurile din Groenlanda, de tipul celor care au fost lovite de Titanic, rămân de obicei blocate în apele de mică adâncime din apropiere de Labrador şi Terranova. Pentru a se deplassa spre sud, e nevoie să se topească pentru a pluti sau să fie împinse de maree. Acum, oamenii de ştiinţă păr să fi identificat motivul pentru care numeroase aisberguri s-au deplasat pe distanţe mari spre sud, ajungând în zona culoarelor de navigaţie a vaselor care traversează Atlanticul. Cercetătorii conduşi de Donald Olson au investigat o ipoteză lansată de cercetătorul Fergus Wood, care susţinea că în ianuarie 1912 Luna s-a apropiat foarte mult de Pământ, provocând maree neobişnuit de mari, ce au împins spre sud un număr mare de aisberguri din zona Groenlandei. Aceste aisberguri au plutit spre culoarele de navigaţie din Atlantic. Analiza efectuată de Olson l-a făcut pe acesta să descopere că pe 4 ianuarie 1912 a avut loc un eveniment extrem de rar, Luna şi Soarele aliniindu-se astfel încât atracţia lor gravitaţională a fost amplificată. În acelaşi timp, Luna s-a aflat extrem de aproape de Terra, aşa cum nu mai fusese de 1.400 de ani. Mai mult de atât, în ziua precedentă a fost înregistrată cea mai mare apropiere dintre Terra şi Soare a acelui an. „Această configuraţie a maximizat forţele provocatoare de maree ale Lunii”, a explicat Olson. „Este ceva remarcabil”. Astfel, studiul lui Olson a arătat că singura cale prin care aisbergurile ar fi putut ajunge în calea Titanicului în aprilie 1912 ar fi fost dacă acestea s-ar fi desprins de Groenlanda în ianuarie 1912. Mareele foarte puternice provocate de combinaţia acestor evenimente astronomice au fost suficient de puternice pentru a desprinde aisbergurile, trimiţându-le în calea Titanicului. Cercetarea efectuată de echipa de specialişti condusă de Olson arată de ce Edward Smith, căpitanul Titanicului, a reacţionat cu neglijenţă atunci când a fost atenţionat că în calea vasului se găsesc aisberguri. Acesta nu avea niciun motiv să creadă că aisbergurile sunt atât de mari şi atât de numeroase cum s-au dovedit a fi. „Şansele ca toate aceste evenimente astronomice să se petreacă în acelaşi timp sunt microscopice”, a explicat Donald Olson.