Regatul Ungariei

Regatul Ungariei, alternativ Regatul Maghiar, (în latină Regnum Hungariae, în maghiară Magyar Királyság) a fost înființat în anul 1000. Regatul Maghiar a devenit cu timpul o principală putere politică în Europa centrală, păstrându-și acest statut până în anul 1526, când a suferit o mare înfrângere din partea Imperiului Otoman, în bătălia de la Mohács (1526), când regele Ludovic al II-lea (1516-1526), a murit la 29 august 1526. [modificare]Istorie Regatul Ungariei a fost întemeiat de Regele Ștefan I, care a fost recunoscut de papă ca „rege al țării Ungariei”. Biserica Romano-Catolică a primit sprijin puternic de la Ștefan I, care cu ungurii creștini și cavalerii germani au dorit un regat creștin cu sediul în Europa Centrală. El a fost cel care a creat cavaleria grea maghiară, ca un exemplu pentru puterile din Europa de Vest. După moartea sa, a urmat o perioadă de revolte și conflicte pentru supremație între regalitate și nobili. În 1051 armatele Sfântului Imperiu Roman au încercat să cucerească Ungaria, dar au fost învinși la Vertes. Armatele germane au continuat să sufere infrangeri, a doua cea mai mare bătălie a fost în orașul numit acum Bratislava (azi, Slovacia). Înainte de 1052 Peter Orseolo, un susținător al Sfântului Imperiu Roman, a fost răsturnat de către regele Ungariei, Samuel de Aba. Această perioadă de revolte s-a încheiat în timpul domniei lui Béla I. Cronicarii maghiari l-au lăudat pe Béla I, pentru introducerea noii monede, dinarul de argint, și pentru bunăvoința sa față de urmașii fostului nepot al său, Solomon. Termenii de Nobilissimus (cel mai nobil) și Nobilissima Familia (cele mai multe familii nobile) au fost folosite inca din secolul al 11-lea de regele Ungariei, și de familia sa, dar apoi au fost doar câteva care au fost menționate în documentele oficiale ca atare. Al doilea cel mai mare rege maghiar, de asemenea, din dinastia Árpád, a fost Ladislau I al Ungariei, care a stabilizat și consolidat regatul. El a fost, de asemenea, canonizat ca sfânt. Sub conducerea lui, ungurii au înfrânt cu succes cumanii și au cucerit Croația în 1091, ca urmare a unei crize dinastice. El a fost, pretendent la tronul croat, datorită faptului că sora lui a fost căsătorită cu regele Zvonimir. Deși este încă dezbătut în rândul istoricilor, se poate spune că Ladislau a creat un fel de uniune personală maghiaro-croată, însă domnia lui nu a atins niciodată toată Croația. Provinciile Croației și Sloveniei, și după anul 1868, au avut autonomie în cadrul Regatului Ungariei între 1091 - 1918. De asemenea, unul dintre cei mai mari juriști și politicieni maghiari din secolul al 16-lea, István Werbőczy în munca sa, Tripartitum, tratează Croația ca un regat separat în Ungaria. În 1222 Andrei al II-lea al Ungariei a eliberat Bula de Aur care a stabilit principiile de drept. În 1241, Ungaria a fost invadată de mongoli și, în timp ce primele bătălii minore au luat sfârșit cu victorii maghiare, în cele din urmă mongolii au distrus armata maghiară în Bătălia de la Mohi. Atunci când Ladislau al IV-lea din Ungaria a murit înainte de Andrei III, un alt nobil și-a rezervat tronul pentru el însuși: Carol Martel de Anjou, fiul lui Regelui de la Napoli, Carol al II-lea din și a Mariei din Ungaria (fiica regeui Ștefan al V-al Ungariei). Cu toate acestea Andrei al III-a asigurat puterea pentru el însuși, și a domnit fără inconveniente, după moartea lui Carol Martel în 1295. Atunci când Andrei III a murit în 1301, Maria a Ungariei, care a crescut copiii lui Carol Martel, a recuperat tronul Ungariei pentru nepotul ei Carol Robert de Anjou. La preluarea controlului după o perioadă de haotică, el a fost în cele din urmă încoronat ca rege Carol I al Ungariei. El a pus în aplicare reforme economice considerabile, și a învins nobilimea. Regatul Ungariei a ajuns la o eră de prosperitate și stabilitate sub conducerea regelui, care a învățat limba de la bunica lui, și, de asemenea, a cunoscut italiana, latina, franceza și engleza. Minele de aur din Regat au fost pe larg lucrate și în curând Ungaria a ajuns la un loc de frunte în producția de aur european. Forintul maghiar a fost introdus pentru a înlocui dinari, și la scurt timp după reformele introduse de către Rege, economia Regatului a fost plasat din nou în direcția corectă după ce starea sa dezastruoasă în secolul al 13-lea. În timpul lui Carol Robert, puterea Ungariei a ajuns să influențeze proaspăt unificatul stat român, Țara Românească. Conducătorul său, Basarab I, a ocupat Banatul de Severin. Carol Robert a cerut lui Basarab retrocedarea banatului și prestarea jurământului de vasalitate. În urma refuzului lui Basarab, Carol Robert atacă noul stat dar este respins în bătălia de la Posada. După moartea lui Carol Robert, se urcă pe tron fiul său, Ludovic. El a instituit pacea înăuntrul statului, a reorganizat armata și a dezvoltat viața economică. Sub conducerea lui, ungurii au supus Serbia și Bosnia. Ludovic a păstrat mereu relații bune și apropiate cu împăratul roman, Carol al IV de Luxemburg. Sigismund de Luxemburg, fiul său, a reușit să ajungă rege al Ungariei, Ludovic l-a numit mostenitorul lui, și a aranjat căsătoria cu fiica sa Maria. Sigismund a trăit la curtea lui Ludovic, și a învățat în limba maghiară și modul de viață. După moartea lui Ludovic, regina văduvă a depus eforturi ca Sigismund să nu fie încoronat ca rege al Ungariei. Acest lucru a generat o perioadă de haotic în cazul în care Maria a devenit regină mic al Ungariei, dar mama ei și nobilimea a decis pentru el. Sigismund și Maria s-au căsătorit în 1385, dar în curând a fost trimis departe. Sigismund a devenit un rege puternic care a efectuat o mulțime de îmbunătățiri în sistemul de drept maghiar și a reconstruit palatele de la Buda și Visegrad, aducând materiale din Austria și Boemia, prin care s-a dispus crearea celei mai luxoase clădirii din toată Europa centrală. În legile lui poate fi vazut urme de mercantilism timpuriu, și, de asemenea, a lucrat cu greu pentru a menține nobilimea sub controlul său. Un pericol extern îl constituiau turcii otomani. De aceea Sigismund s-a aliat cu Mircea cel Bătrân din Țara Românească. Împotriva otomanilor s-a remarcat Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei. El a fost numit regent al Ungariei, după moartea lui Sigismund. Iancu deținea puterea asupra principatelor române. Fiul său, Matei Corvin a fost numit rege al Ungariei. El a îmbunătățit în continuare economia Ungariei și a practicat diplomația vicleană în loc de acțiuni militare ori de câte ori se putea. Matei efectua o campanie doar atunci când este necesar. În 1485, cu scopul de a limita influența și implicare a Sfântului Imperiu Roman în treburile Ungariei, el a ocupat Viena este de 5 ani. După moartea sa, Vladislav al II-lea al Ungariei a Jagiellonians a fost pus pe tronul Ungariei. În 1526, la bătălia de la Mohacs, forțele Imperiului Otoman au anihilat armata maghiară, și în încercarea de a scăpa de Ludovic al-II al Ungariei s-au înecat în Creek Csele. Liderul al armatei ungare, Pál Tomori, a murit de asemenea. Datorită presiunii otomane, autoritatea centrală sa prăbușit și o luptă pentru putere a izbucnit. Majoritatea electorilor l-au ales la Buda, pe 10 noiembrie 1526 pe Ioan Zapolya (1526-1540), doar o mică grupare a aristrocației maghiare (în decembrie 1526) l-a ales pe arhiducele Ferdinand I al Austriei la Bratislava. În 29 februarie 1528 regele Ioan Zapolya a fost recunoscut de sultanul otoman. În 1529 regatul maghiar a fost împărțit în două părți, în vest era regatul maghiar, și Ungaria habsburgică, în acea vreme nu erau turci pe teritoriul maghiar. În 1532 Nikola Jurišić a blamat armata Turcă. În 1541 a căzut Buda, care a marcat împărțirea Ungariei în trei părți. Vestul Ungariei a fost inclus în Imperiul Habsburgic, al Austriei. Imperiul Otoman a stăpînit partea de centru-sud și Pécs și Buda. Transilvania a devenit stat vasal al Imperiului Otoman. Între 1699 și 1718 armatele Sfântului Imperiu Roman au eliberat teritoriile de sub ocupația imperiului otoman care fuseseră parte din regatul maghiar înainte de 1526, încluzându-le împreună cu Transilvania, Imperiului Habsburgic. Limba de cancelarie (limba de stat) a Regatului Ungariei (inclusiv Transilvania) era limba latină. Maghiara a fost introdusă ca limbă oficială abia în anul 1825.