Regatul Olandei

Regatul Olandei (neerlandeză Koningrijk Holland, franceză Royaume de Hollande) a fost creat la data de 5 iunie 1806 când Napoleon Bonaparte înlocuiește republica Batavă cu o monarhie sub conducerea fratelui său Ludovic Bonaparte, cu titlul de regele Ludovic I al Olandei. Numele celei mai cunoscute provincii ale Țărilor de Jos, Olanda, a fost utilizat pentru a numi regatul. Napoleon i-a ordonat fratelui său să apere interesele franceze, dar acesta s-a dovedit a fi un rege foarte olandez. Acesta s-a dovedit a fi foarte recalcitrant în a aplica anumite măsuri negative pentru regat cum ar fi conscripția și aplicarea Blocadei Continentale. În 1809 invazia engleză a insulei Walcheren a fost respinsă de armatele franco-olandeze, dar Napoleon a considerat această acțiune ca prea ezitantă și acesta decide anul următor să incorporeze regatul în Imperiu. La data de 13 iulie 1810 ultimele provincii sunt anexate încheindu-se astfel existența regatului. În cadrul Imperiului teritoriul regatului a fost organizat în 9 departamente: Bouches-de-l'Escaut Bouches-de-l'Yssel Bouches-de-la-Meuse Bouches-du-Rhin Ems-Occidental Ems-Oriental Frise Yssel-Supérieur Zuyderzée La sfârșitul epocii napoleoniene, după Congresul de la Viena, în 1815, frontierele Franței au fost readuse la limitele din 1791, iar teritoriul Regatului Olandei a intrat în componența Regatului Unit al Țărilor de Jos, dar noua dinastie de Orange care conduce noul regat se va inspira foarte mult din instituțiile și reformele inițiate de Ludovic Bonaparte.