Regatul Franţei

Perioada feudală Prestigiul internațional al Franței a crescut spre sfârșitul secolului al XII-lea și pe parcursul secolului al XIII-lea, antingând un apogeu în perioada cruciadelor, sub regele Ludovic cel Sfânt. În perioada regelui Filip II August regele Franței își întinde autoritatea pe întreg teritoriul dintre Pirinei și Canalul Mânecii. Războiul de 100 de ani purtat împotriva Dinastiei Plantagenet ce controla tronul Angliei a umbrit imaginea Franței pe plan internațional, conflictul luând sfârșit la finele secolului al XV-lea cu victoria dinastiei Valois și a dus la consolidarea autorității regale care a devenit incontestabilă în secolele următoare. [modificare]Renașterea și absolutismul Ludovic al XIV-lea Secolul al XVI-lea este marcat de dominația Spaniei ce se unește cu domeniile Dinastiei Habsburgilor, conducători ai Sfântului Imperiu Romano-German. Această nouă putere intră în repetate rândur în conflict cu regii Franței existând succese de o parte și de alta. Războaiele Religiilor marchează sfârșitul secolului al XVI-lea și totodată sfârșitul dinastiei Valois. Abia cu venirea lui Henric al IV-lea și Ludovic al XIII-lea cu ministrul său Richelieu, Franța a reușit să iasă din conul său de umbră (1648 și 1659). Perioada care a urmat a fost cea mai fastă din istoria acestei țări. De la regele Ludovic al XIV-lea la Revoluție, Franța a dominat scena internațională pe plan militar, diplomatic și cultural. Această perioadă este marcată și de debutul Imperiului Colonial Francez dar datorită nehotărârii regelui Ludovic al XV-lea Franța nu reușește să își impună supremația în anumite regiuni ale globului, în detrimentul Imperiului Britanic.