Top 10, opere de artă nefinalizate

Pentru fiecare mare operă de artă, literatură sau arhitectură care este finalizată, există probabil la fel de multe care sunt abandonate sau rămân neterminate din cauza războaielor, a luptelor politice, a lipsei de fonduri sau a morţii artistului. Multe din aceste opere se pierd sau sunt uitate, dar altele ce aparţin unor maeştri precum Da Vinci şi Mozart sunt privite ca fiind capodopere nefinalizate. Iată zece din cele mai faimoase opera de artă nefinalizate din istorie. 10. Jocul morţii al lui Bruce LeeLa începutul anilor şaptezeci, Bruce Lee deja realizase trei filme apreciate şi îşi câştiga rapid reputaţia de a fi unul dintre cei mai atrăgători artişti ai artelor marţiale din lume. În 1972, Lee începe filmul Jocul Morţii, care urma să fie ultima expresie de Jeet Kune Du, stilul de luptă pe care îl perfecţiona de ani de zile. Totuşi, pe la jumătatea filmului, lui Lee i s-a dat şansa unei vieţi, si anume de a juca în Intrarea Dragonului, producţia Jocului Morţii fiind astfel oprită. Intrarea Dragonului în final îl imortalizează pe Lee în rândul starurilor, dar înainte ca el să se întoarcă să lucreze la Jocul Morţii, moare în mod misterios de un edem cerebral la vârsta de 32 de ani. Cinci ani după moartea lui Lee, directorul de la Intrarea Dragonului încropeşte o versiune viabilă a Jocului Morţii din metrajul vechi şi materiale noi, folosind înlocuitori. Rezultatul final a fost considerat de către mulţi a fi o slabă reprezentaţie a viziunii originale a lui Lee asupra filmului, dar cele 11 minute de metraj sunt considerate a fi printre cele mai reuşite din cariera acestuia. 9. Palatul Sovietelor Palatul Sovietelor a fost un proiect arhitectonic de amploare întreprins de către Uniunea Sovietică la începutul celui de-al doilea război mondial. Era o clădire din Moscova proiectată a fi un centru administrativ şi o sala de congrese, şi dacă ar fi fost terminată, ar fi fost cea mai înaltă construcţie din lume. Planul pentru clădire a fost decis printr-un concurs naţional la care au participat 272 de concepte de cladiri, şi după un lung proces de evaluare, arhitectul Boris Iofan a fost declarat câştigător. Lucrarile la clădire au început în anul 1937, şi până în 1941 a fost ridicat uriaşul cadru de fier al clădirii. Implicarea Rusiei în cel de-al doilea război mondial a întrerupt brusc construcţia, iar cadrul de fier al cladirii a fost până la urmă tăiat, demontat şi folosit pentru a construi fortificaţii şi poduri pentru calea ferată din şi în jurul Moscovei. După sfârşitul războiului, s-a discutat mult despre finalizarea proiectului, dar deşi situl a rămas deschis până în 1958, Palatul Sovietelor a fost până la urmă abandonat. 8. “Primele raze ale noului soare răsare” al lui Hendrix La sfârşitul anilor şaizeci, Jimi Hendrix a înregistrat un trio al albumelor ce îl desemnau a fi unul dintre cei mai talentaţi chitarişti din toate timpurile. Hendrix a fost un prolific compozitor, şi după destrămarea formaţiei sale, Jimi Hendrix Experience, a început să lucreze la un ambiţios album dublu numit First Rays of the New Rising Sun (Primele raze ale noului soare răsare). Din păcate, înainte ca înregistrarea să fie completă, Hendrix moare din cauza unei supradoze de somnifere. După moartea lui Hendrix începe o luptă legală care va dura ani de zile între familia sa şi fostul producător, în legătură cu obţinerea drepturilor asupra materialelor cântăreţului. Până la urmă a câştigat familia în 1995, care a angajat un grup de ingineri de înregistrare şi producători ce au încercat să reconstruiască Primele raze ale noului soare răsare. Înregistrările care au supravieţuit variază de la demo-uri aproape complete până la demo-uri neprelucrate, iar în 1997 a fost lansată o versiune prescurtată a albumului care se dorea a fi cea mai apropiata cu putintal de originalul lui Hendrix. 7. “Misterul lui Edwin Drood” al lui Dickens La momentul morţii sale din 1870, Charles Dickens, autorul Poveştii celor doua oraşe, a fost probabil unul dintre cei mai aclamaţi scriitori de limba engleză. Ultima sa carte a fost Misterul lui Edwin Drood, un roman de mister şi crimă care urma să fie serializat într-o revistă populară dupa moartea lui Dickens, la vârsta de 58 de ani. Dickens aproape ca finalizase cartea, dar nu a lăsat în urmă nici notiţe şi nici schiţe, prin urmare nu se ştie sigur care din personaje a comis crima în jurul căreia este scrisă povestea. Un număr de scriitori au încercat sa finalizeze cartea, deseori în condiţii foarte bizare. Cea mai ciudată dintre toate a avut loc în 1873, când un bărbat numit Thomas James pretinde ca a scris concluzia la carte pe când era posedat de spiritul lui Charles Dickens. Mulţi scriitori cunoscuţi au lăudat versiunea lui James ca fiind remarcabil de similară cu propriul stil de scris al lui Dickens, şi ani de zile versiunea sa a circulat în America ca fiind versiunea definitivă a cărţii. 6. “Kubla Khan” al lui Coleridge Unul dintre cele mai faimoase versuri de deschidere din poezie începe aşa: „În Xanadu ordonă Kubla Khan un măreţ dom de plăceri…” Cunoscutul poet Samuel Taylor Coleridge a scris versurile în 1797 pe când stătea într-o fermă în Anglia rurală. Coleridge era un mare consumator de laudanum. Aşa cum spune povestea, a adormit pe când citea o carte despre Estul îndepărtat şi de fapt a visat versurile poemului. La trezire, Coleridge a măzgălit primele în jur de 50 de versuri pe când era încă înceţoşat de opium, dar a fost întrerupt atunci când un vizitator neaşteptat l-a vizitat în legătură cu nişte afaceri. Coleridge a fost plecat doar o oră sau cam aşa, dar când s-a întors viziunea sa asupra unui poem epic de 300 de versuri îi dispăruse din memorie. Coleridge a încercat să se întoarcă la lucru, dar până la urmă a renunţat din frustrare, şi Kubla Khan rămâne probabil cel mai faimos poem neterminat scris vreodată. 5. “Cealaltă parte a vântului” de Orson WellesOrson Welles este privit de către mulţi ca fiind unul dintre cei mai mari producători de filme din lume, şi debutul său în Cetăţeanul Kane este considerat a fi cel mai bun film făcut vreodată. Cariera lui Welles a fost plină de un număr de proiecte uitate şi abandonate, şi la momentul morţii sale în 1985 era în mijlocul muncii la două filme. Cel mai faimos dintre acestea este Cealalta parte a vântului, un film în care au jucat Dennis Hopper şi John Huston şi la care Welles a muncit încă de la sfârşitul anilor şaizeci. Filmul a fost aproape complet în 1979, dar Welles a intrat în mari complicaţii financiare şi legale care au oprit producţia. Cea mai mare dintre acestea a fost faptul că principalul sprijin financiar al filmului, cumnatul şahului Iranului, a retras fondurile după ce şahul a fost detronat şi exilat din ţară. Aceasta a dus la o mare controversă legată de drepturile asupra filmului Cealalta parte a vântului, acesta nemaifiind vreodată terminat. În anii următori morţii lui Welles au fost mai multe încercări de a edita şi relansa filmul, iar zvonuri recente sugerează că o versiune a acestuia ar fi inceput în 2010. 4. “Portretul lui George Washington” al lui Stuart Portretul lui George Washington care se vede pe bancnota modernă de un dolar a fost făcut de către Gilbert Stuart, un pictor faimos care a realizat portretele multor regi şi preşedinţi. Ceea ce nu se ştie este că portretul lui Washington de pe dolar nu a fost niciodată finalizat. Tabloul, numit şi Ateneum, a fost în mod intenţionat lăsat nefinalizat de către Stuart pentru a-l putea apuca şi a face uşor copii, pe care apoi le vindea la preţul de 100 de dolari bucata. Se spune că Stuart a printat pâna la şaptezeci de reproduceri ale Ateneumului, dar nu a finalizat niciodată originalul până la moartea sa, in 1828. Cât despre Washington, se spune că a fost deosebit de iritat de comportamentul lui Stuart, o dată chiar a călătorit până la studioul artistului şi i-a cerut să-i dea portretul. 3. “Sagrada Familia” de Gaudi Familia Sagrada, probabil proiectul arhitectural cu durata cea mai lungă în timp din memoria recentă, este o catedrală romano-catolică masivă cu un design unic din Barcelona care este în construcţie încă din 1882. Cladirea excentrică a fost proiectată de către faimosul arhitect Antoni Gaudi, şi a fost considerată a fi încununarea realizărilor sale. Gaudi a muncit la această biserică patruzeci de ani, ba chiar i-a dedicat exclusiv ultimii cincisprezece ani din viaţă, dar a murit în 1926 înainte ca aceasta să fie finalizată. Proiectul a fost apoi preluat de către asistenţii lui Gaudi, care au continuat sa lucreze chiar şi după ce biserica a fost grav deteriorată de către anarhişti în timpul războiului civil spaniol. De atunci, proiectul a intrat într-un flux constant, cu numeroşi arhitecţi şi constructori, continuand să rămână deschisă sau folosită în mod activ ca o biserică. Chiar şi în starea sa nefinalizată, Familia Sagrada este atracţia turistică cea mai faimoasă din Barcelona … 2. “Gran Cavallo” al lui Da Vinci Din moment ce era renumit pentru că îşi pierdea rapid interesul şi trecea la alte proiecte, se spune că Leonardo da Vinci a lăsat în urmă câteva opere de artă nefinalizate. Cu toate acestea, cea mai faimoasă capodoperă nefinalizată a sa, a rămas incompletă datorită unor circumstanţe aflate în afara controlului său. În secolul al cincisprezecelea, Da Vinci a fost însărcinat de către ducele din Milano să construiască statuia unui cal în onoarea tatălui său. Da Vinci a petrecut doisprezece ani muncind la statuie, şi în 1492 a dezvelit modelul din lut de 23 de picioare al lui „Gran Cavallo”, care a fost lăudat de către mulţi ca fiind una dintre cele mai frumoase opere de artă create vreodată. Dar înainte ca mulajul calului să fie turnat în bronz, izbucneşte războiul între Franţa şi Italia. Ducele decide atunci să doneze cele 200000 de lire de metal destinate calului către armată, care îi foloseşte pentru a construi tunuri. Masiva statuie a calului lui Da Vinci nu a fost niciodată finalizată, şi se spune că invadatorii francezi de mai târziu au folosit modelul calului său de lut pentru a exersa la ţintă. 1. Requiemul lui MozartPuţin înainte de moartea sa din 1791, faimosul compositor Wolfgang Amadeus Mozart a fost contactat de către un străin misterios şi însărcinat sa scrie un recviem ce urma să fie cântat la ceremonia înmormântării defunctei soţii a bărbatului. Mozart, care suferea de o boală necunoscută, se pare că a interpretat sarcina ca fiind un semn al propriei morţi iminente, şi chiar a ajuns să creadă că piesa pe care o compunea era un recviem la propria sa înmormântare. Mozart a murit înainte ca piesa să fie finalizată, iar mişcările lipsă au fost completate de către unul dintre studenţii săi, Franz Sussmayr. Piesa a fost dată apoi misteriosului patron, care s-a dovedit a fi Franz Von Walsegg, un conte excentric cunoscut pentru faptul ca aduna, în secret, piese de muzică şi apoi le dădea drept propriile sale compoziţii. Constanze, soţia lui Mozart, până la urmă a identificat piesa ca aparţinând soţului său, dar dincolo de aceasta, povestea este plină de zvonuri şi jumătăţi de adevar, in care nici până în ziua de azi nu se ştie sigur care părţi din recviem au fost modificate sau adăugate mai târziu, ori de ce faimosul compositor a devenit atât de paranoic şi temator în ultimele zile ale vietii sale.