Când cineva este considerat nebun, nu înseamnă că tocmai acea persoană se află la conducerea unei ţări. Totuşi, au existat câteva cazuri concrete ale unor persoane cu sânge regal, atât femei cât şi bărbaţi, care au stat la puterea unei ţări fie spre mâhnirea supuşilor fie spre bucuria părinţilor lor regenţi. Din fericire lucrurile s-au întâmplat în trecut, însă v-aţi putea imagina cât material scump pentru capitonat ar fi fost necesar pentru a ţine închis un rege nebun? Ei bine, daca ar fi fost cazul s-ar fi putut folosi doar cel mai bun bumbac egiptean (1000) pentru a capitona asemenea pereţi şi ar fi necesară o cămaşă de forţă croită din cea mai bună mătase regală cusută cu fir de aur.
Din fericire, povestea acestor zece monarhi nebuni va rămâne istorie şi nu se va repeta niciodată, pentru că nu cred că aţi auzit sa se fi reînviat vreodată trecutul.
10. George al III-lea, regele Angliei
George al III-lea a fost atât regele Angliei, cât şi al Irlandei timp de cinzeci şi nouă de ani. Deşi dădea dovadă de o abilitate înnăscută în conflictele militare, având în vedere că sub conducerea sa, Anglia a înfrânt Franţa condusă de Napoleon, în timpul Războiului de Şapte Ani, cel mai mare eşec al său, exceptând pierderea lucidităţii, îl reprezintă pierderea Coloniilor americane. Născut în 1738, a început să îşi piardă luciditate la o vârstă înaintată şi se presupune că acest lucru ar fi fost determinat de otrăvirea cu arsenic. Dacă cineva ar fi încercat să îl omoare, ar fi trebuit să se străduiască mai mult.
9. Petru al III-lea, regele Rusiei
Mai puţin renumit decât soţia sa care, ulterior, a preluat conducerea, Petru al III-lea a fost împăratul Rusiei aproape şase luni, în jurul anilor 1700. Cel puţin, conform opiniei nobililor curţii regale, era loial soţiei sale, Ecaterina a II-a, în timp ce aceasta flirta cu acei nobili şi încerca să îi ia locul la tron fără a vărsa sânge. Se spunea că avea probleme psihice şi că a fost uşurat de povara de a sta la conducerea ţării; poate chiar era nebun. Această problemă pune semne de întrebare şi totuşi, câteva luni mai târziu, Petru a fost găsit mort alături de alte două persoane care ar fi putut reprezenta o ameninţare pentru ascensiunea la tron a Ecaterinei.
8. Prinţesa Alexandra Amalie, regina Bavariei (Baiern)
De origine germană, fiica regelui Ludovic I al Bavariei (Baiern) nu s-a căsătorit niciodată şi a ajuns o personalitate literară, în ţara natală. Deşi nu fusese diagnosticată cu o boală mintală, suferea de TOC (Tulburări Obsesiv – Compulsive) şi trăia cu impresia că înghiţise un pian de sticlă. Probabil crinolina pe care o purta pe sub rochia tipică anilor 1800 îi dădeau impresia că este mare şi nu faptul că ar fi îngiţit un pian.
7. Ludovic al II-lea, regele Bavariei (Baiern)
Se pare că tulburările mintale se moştenesc având în vedere faptul că inclusiv nepotul prinţesei Alexandra, regele Ludovic al II al Bavariei, era nebun. În 1886, membrii curţii regale l-au diagnosticat cu o boală mintală şi se întrebau dacă nu cumva era nebun. Dădea semne de timiditate, de comportament pueril şi de fantezii trecătoare precum construirea Castelului Neuschwanstein. Cu toate acestea, boala sa rămânea sub semnul întrebării cu toate ca a dat dovadă de lipsă de luciditate atunci când a hotărât că e mai bine să nu fugă în momentul în care membrii curţii regale au încercat să îl detroneze şi nu doar o dată, ci de două ori.
6. Otto, regele Bavariei
Fratele lui Ludovic al II-lea, Otto, a ajuns regele Bavariei la vârsta de treizeci şi opt de ani după ce fratele său mai mare a fost detronat şi a murit a doua zi. Totuşi, Otto a fost izolat în Castelul Fürstenried din cauza bolii sale mintale; în acest timp, conducerea a fost preluată de un regent. Se presupune că toţi membrii familiei Wittelsbach erau ciudaţi, unii mai mult ca alţii, cum ar fi cazul lui Otto, al lui Ludovic şi al Alexandrei.
5. Ioana, regina Castilei
Ioana cea nebună era obsedată de soţul ei, Filip cel Frumos. Se ştie că a păstrat această obsesie chiar şi după moartea lui. Probabil că motivul pentru care nu a preluat niciodată conducerea ţării a fost tocmai nebunia şi necrofilia sa. În timp ce ea îşi ocupa timpul jelind şi mângâind cadavrul soţului pe care l-a plimbat într-un tur de-a lungul Spaniei în jurul anilor 1500, tatăl împreună cu fratele ei voiau să preia conducerea. A fost detronată şi izolată pentru tot restul vieţii. Iubirea îţi ia minţile!
4. Charles al VI-lea, regele Franţei
Poreclit Charles „nebunul”, se spune că regele Charles al VI-lea al Franţei suferea de schizofrenie, după cum cred mulţi istorici. În 1392, la scurt timp după ce a încercat să îşi ucidă prietenul, Charles a luat pistolul presupusului criminal şi a întors arma înspre cavalerii săi, fapt ce s-a soldat cu moartea unuia şi rănirea altora înainte de a fi doborât de pe cal şi de a intra în comă. Pentru nebunia sa a fost detronat şi înlăturat de la putere, la treizeci de ani de la primul atac nervos. Se pare ca aceasta a dus la moartea sa.
3. Carlos al II-lea,regele Spaniei
Endogamia nu poate provoca decât malformaţii genetice şi mintale precum în cazul Ioanei „cea nebună” descendentă a regelui Carlos al II-lea al Spaniei. Avea o malformaţie din naştere, un cap uriaş, un corp deformat şi o falcă pe care nu o putea mişca atunci când mânca. Mai târziu, a fost diagnosticat idiot din naştere deoarece cu greu putea învăţa ceva având în vedere că acea minte de copil s-a transformat, mai târziu, în idioţenie. Dupa ce toate rudele sale murisera, a trebuit sa preia tronul sub îndrumarea unei mame exagerat de protectoare. Totuşi, el punea boala sa pe seama unei vrăjitorii, deşi, în prezent, majoritatea cazurilor de acest gen sunt considerate rezultatul unei endogamii.
2. Afonso al VI-lea, regele Portugaliei
„Pofticiosul” s-a îmbolnăvit la vârsta de trei ani, cand a suferit o pareză pe partea stângă, rămânând instabil psihic pentru tot restul vieţii. Afonso s-a bucurat la moartea celor doi fraţi ai săi mai mari şi a exclamat: „Ura! Acum eu voi fi regele Portugaliei!”. Din nefericire, viitorul rege era uşor instabil psihic fiind dominat de cruzime şi lăcomie astfel încât i s-a spus „Pofticiosul”. În ultimele zile de viaţă, asemenea multor regi de pe această listă, a fost izolat deoarece se spunea că făcuse un şanţ prin podea de la atâta mers, având în vederea faptul că nu putea face altceva.
1. Charles al IX-lea, regele Franţei
Spre deosebire de Afonso, regele Charles al IX-lea al Franţei manifesta un comportament plin de cruzime atat faţă de membri curţii regale, cat si faţă de surorile sale sau celelalte persoane din viata sa. Din cauza unei malformaţii, a fost numit „regele mucos.” Cu toate ca avea accese de furie şi de sadism, era considerat băiatul mamei. În 1561, la vârsta de zece ani, Charles a preluat conducerea, după decesul tuturor celorlalţi moştenitori. Totusi trebuie mentionat ca el nu a avut niciun amestec in moartea acestora. Asemenea lui Carlos, mama sa a fost cea care a guvernat până când regenţa acesteia a luat sfârşit. Dacă nu întrerupi şirul niciodată, oricând poţi înnebuni!
Când cineva este considerat nebun, nu înseamnă că tocmai acea persoană se află la conducerea unei ţări. Totuşi, au existat câteva cazuri concrete ale unor persoane cu sânge regal, atât femei cât şi bărbaţi, care au stat la puterea unei ţări fie spre mâhnirea supuşilor fie spre bucuria părinţilor lor regenţi. Din fericire lucrurile s-au întâmplat în trecut, însă v-aţi putea imagina cât material scump pentru capitonat ar fi fost necesar pentru a ţine închis un rege nebun? Ei bine, daca ar fi fost cazul s-ar fi putut folosi doar cel mai bun bumbac egiptean (1000) pentru a capitona asemenea pereţi şi ar fi necesară o cămaşă de forţă croită din cea mai bună mătase regală cusută cu fir de aur.
Din fericire, povestea acestor zece monarhi nebuni va rămâne istorie şi nu se va repeta niciodată, pentru că nu cred că aţi auzit sa se fi reînviat vreodată trecutul.
10. George al III-lea, regele Angliei
George al III-lea a fost atât regele Angliei, cât şi al Irlandei timp de cinzeci şi nouă de ani. Deşi dădea dovadă de o abilitate înnăscută în conflictele militare, având în vedere că sub conducerea sa, Anglia a înfrânt Franţa condusă de Napoleon, în timpul Războiului de Şapte Ani, cel mai mare eşec al său, exceptând pierderea lucidităţii, îl reprezintă pierderea Coloniilor americane. Născut în 1738, a început să îşi piardă luciditate la o vârstă înaintată şi se presupune că acest lucru ar fi fost determinat de otrăvirea cu arsenic. Dacă cineva ar fi încercat să îl omoare, ar fi trebuit să se străduiască mai mult.
9. Petru al III-lea, regele Rusiei
Mai puţin renumit decât soţia sa care, ulterior, a preluat conducerea, Petru al III-lea a fost împăratul Rusiei aproape şase luni, în jurul anilor 1700. Cel puţin, conform opiniei nobililor curţii regale, era loial soţiei sale, Ecaterina a II-a, în timp ce aceasta flirta cu acei nobili şi încerca să îi ia locul la tron fără a vărsa sânge. Se spunea că avea probleme psihice şi că a fost uşurat de povara de a sta la conducerea ţării; poate chiar era nebun. Această problemă pune semne de întrebare şi totuşi, câteva luni mai târziu, Petru a fost găsit mort alături de alte două persoane care ar fi putut reprezenta o ameninţare pentru ascensiunea la tron a Ecaterinei.
8. Prinţesa Alexandra Amalie, regina Bavariei (Baiern)
De origine germană, fiica regelui Ludovic I al Bavariei (Baiern) nu s-a căsătorit niciodată şi a ajuns o personalitate literară, în ţara natală. Deşi nu fusese diagnosticată cu o boală mintală, suferea de TOC (Tulburări Obsesiv – Compulsive) şi trăia cu impresia că înghiţise un pian de sticlă. Probabil crinolina pe care o purta pe sub rochia tipică anilor 1800 îi dădeau impresia că este mare şi nu faptul că ar fi îngiţit un pian.
7. Ludovic al II-lea, regele Bavariei (Baiern)
Se pare că tulburările mintale se moştenesc având în vedere faptul că inclusiv nepotul prinţesei Alexandra, regele Ludovic al II al Bavariei, era nebun. În 1886, membrii curţii regale l-au diagnosticat cu o boală mintală şi se întrebau dacă nu cumva era nebun. Dădea semne de timiditate, de comportament pueril şi de fantezii trecătoare precum construirea Castelului Neuschwanstein. Cu toate acestea, boala sa rămânea sub semnul întrebării cu toate ca a dat dovadă de lipsă de luciditate atunci când a hotărât că e mai bine să nu fugă în momentul în care membrii curţii regale au încercat să îl detroneze şi nu doar o dată, ci de două ori.
6. Otto, regele Bavariei
Fratele lui Ludovic al II-lea, Otto, a ajuns regele Bavariei la vârsta de treizeci şi opt de ani după ce fratele său mai mare a fost detronat şi a murit a doua zi. Totuşi, Otto a fost izolat în Castelul Fürstenried din cauza bolii sale mintale; în acest timp, conducerea a fost preluată de un regent. Se presupune că toţi membrii familiei Wittelsbach erau ciudaţi, unii mai mult ca alţii, cum ar fi cazul lui Otto, al lui Ludovic şi al Alexandrei.
5. Ioana, regina Castilei
Ioana cea nebună era obsedată de soţul ei, Filip cel Frumos. Se ştie că a păstrat această obsesie chiar şi după moartea lui. Probabil că motivul pentru care nu a preluat niciodată conducerea ţării a fost tocmai nebunia şi necrofilia sa. În timp ce ea îşi ocupa timpul jelind şi mângâind cadavrul soţului pe care l-a plimbat într-un tur de-a lungul Spaniei în jurul anilor 1500, tatăl împreună cu fratele ei voiau să preia conducerea. A fost detronată şi izolată pentru tot restul vieţii. Iubirea îţi ia minţile!
4. Charles al VI-lea, regele Franţei
Poreclit Charles „nebunul”, se spune că regele Charles al VI-lea al Franţei suferea de schizofrenie, după cum cred mulţi istorici. În 1392, la scurt timp după ce a încercat să îşi ucidă prietenul, Charles a luat pistolul presupusului criminal şi a întors arma înspre cavalerii săi, fapt ce s-a soldat cu moartea unuia şi rănirea altora înainte de a fi doborât de pe cal şi de a intra în comă. Pentru nebunia sa a fost detronat şi înlăturat de la putere, la treizeci de ani de la primul atac nervos. Se pare ca aceasta a dus la moartea sa.
3. Carlos al II-lea,regele Spaniei
Endogamia nu poate provoca decât malformaţii genetice şi mintale precum în cazul Ioanei „cea nebună” descendentă a regelui Carlos al II-lea al Spaniei. Avea o malformaţie din naştere, un cap uriaş, un corp deformat şi o falcă pe care nu o putea mişca atunci când mânca. Mai târziu, a fost diagnosticat idiot din naştere deoarece cu greu putea învăţa ceva având în vedere că acea minte de copil s-a transformat, mai târziu, în idioţenie. Dupa ce toate rudele sale murisera, a trebuit sa preia tronul sub îndrumarea unei mame exagerat de protectoare. Totuşi, el punea boala sa pe seama unei vrăjitorii, deşi, în prezent, majoritatea cazurilor de acest gen sunt considerate rezultatul unei endogamii.
2. Afonso al VI-lea, regele Portugaliei
„Pofticiosul” s-a îmbolnăvit la vârsta de trei ani, cand a suferit o pareză pe partea stângă, rămânând instabil psihic pentru tot restul vieţii. Afonso s-a bucurat la moartea celor doi fraţi ai săi mai mari şi a exclamat: „Ura! Acum eu voi fi regele Portugaliei!”. Din nefericire, viitorul rege era uşor instabil psihic fiind dominat de cruzime şi lăcomie astfel încât i s-a spus „Pofticiosul”. În ultimele zile de viaţă, asemenea multor regi de pe această listă, a fost izolat deoarece se spunea că făcuse un şanţ prin podea de la atâta mers, având în vederea faptul că nu putea face altceva.
1. Charles al IX-lea, regele Franţei
Spre deosebire de Afonso, regele Charles al IX-lea al Franţei manifesta un comportament plin de cruzime atat faţă de membri curţii regale, cat si faţă de surorile sale sau celelalte persoane din viata sa. Din cauza unei malformaţii, a fost numit „regele mucos.” Cu toate ca avea accese de furie şi de sadism, era considerat băiatul mamei. În 1561, la vârsta de zece ani, Charles a preluat conducerea, după decesul tuturor celorlalţi moştenitori. Totusi trebuie mentionat ca el nu a avut niciun amestec in moartea acestora. Asemenea lui Carlos, mama sa a fost cea care a guvernat până când regenţa acesteia a luat sfârşit. Dacă nu întrerupi şirul niciodată, oricând poţi înnebuni!
