Top 10, imagini reprezentative pentru Craiova veche

Probabil ca pentru locuitorii Craiovei urmatoarele nume si imagini din aceasta lista sunt obisnuinte ale vietii de zi cu zi, dar pentru cei care viziteaza capitala Olteniei, multe dintre ele sunt un mister. Cu toate acestea, putini sunt cei care cunosc istoricul din spatele ctitoriilor din aceste imagini. Acesta lista cuprinde zece imagini reprezentative ale Craiovei vechi, mai precis a Craiovei sfarsitului de secol XIX si inceput de secol XX, impreuna cu descrierea, atat a lor cat si a persoanelor care au influentat direct acele spatii surprinse in pictura sau fotografie. Asadar, dupa ce veti citi, admira si va veti minuna de cele de mai jos sunteti invitati sa le cautati si in viata reala, in Cetatea Banilor Olteni. Puteti, de asemenea, cumpara fotografii sau postere cu aceste imagini sau puteti adauga lista voastra personala de zece fotografii sau picturi. 10. Biserica Sfantul Dumitru, desen de Barbu Iscovescu, 1847 Ctitorie a boierilor Craiovesti, prim ctitor socotit a fi Barbu Craiovescu, intaia confirmare documentara din anul 1645 o mentioneaza ca “Biserica Domneasca de Craiova”, iar in alte izvoare apare sub numele de “Baneasa”. A fost rezidita din temelii la 1651 de Matei Basarab, ulterior reparata de fostul mare armas Petru Obedeanu in 1690, de fiul sau, stolnicul Constantin Obedeanu, in 1724, cand se si repicteaza, de catre Teodosie, Andrei si altii. Din 1765 devine metoc al Episcopiei Ramnicului. Este inchisa in 1849 si ramane in ruina pana la 1889. Cu sprijinul regelui Carol I si al Reginei Elisabeta, a fost rezidita din temelii de arhitectul Andre Lecomte de Nouy, intre anii 1889 – 1893. Sfintirea a avut loc la 16 octombrie 1893, cu fast deosebit, sub pastoria Episcopului Bartolomei al Ramnicului-Noul Severin. I s-a pastrat planul in crucea greaca si are un pridvor deschis, o turla pe naos si doua pe pronaos. A fost pictata de francezii Menpiot si Bories. Catedrala Sfantul Dumitru adaposteste moastele Sfantului Ierarh Nifon, Patriarh al Constantinopolului, ale Sfintilor Serghie si Vah si ale Sfintei Mucenite Tatiana. Pe langa Catedrala a functionat cea mai veche scoala din Oltenia (dupa N. Iorga), scoala de preoti si dascali. In anul 1939, biserica Sfantul Dumitru din Craiova devine Catedrala Mitropolitana. Sursa 9. Liceul Carol I, 1901 La 20 mai 1826 – Se infiiteaza la Craiova “Scoala Nationala de limba romaneasca” de catre Stanciu Capataneanu – 28 ani (in calitate de inspector, director si primul ei profesor) si de catre Grigore Plesoianu-18 ani (ca invatator), fosti elevi ai lui Gheorghe Lazar si Ion Heliade Radulescu. Aceasta “Scoala de stiinte pre limba romaneasca” este ca vechime a doua scoala de grad mediu in limba romana din Principate (dupa Colegiul “Sfantul Sava” din Bucuresi, infiitat de Gheorghe Lazar la 6 martie 1818). Scoala centrala (cum se numea acum 181 de ani) a functionat 4 ani in chiliile de la Manastirea Obedeanu. Aici ia fiinta in 1826 o clasa de invatamant secundar, de “umanioare”, la care Stanciu Capataneanu preda limba romana, gramatica, literatura si stiinta. Invatatorul Grigore Plesoianu preda la doua clase primare. In anii urmatori, amandoi vor tipari zeci de manuale si traduceri pentru scoala. Timp de trei ani scoala este inchisa si ocupata de ostile turcesti. Din septembrie 1848 pana in martie 1850, turcii isi instaleaza bucataria in scoala si folosesc cartile din biblioteca “ca sa isi incalzeasca pilafurile”. Din fericire ingrijitorul scolii, Dinca Stanislavescu, a incarcat in carute cartile pentru a le ascunde in pivnitele si podurile de la Obedeanu. Mobilierul scolii este distrus de turci. Scoala este apoi preluata de armata ruseasca care va transforma scoala in spital. In sepembrie 1851, scoala se redeschide cu trei clase gimnaziale si trei profesori, dintre care director este George Marin Fontatin. Profesorul Vasile Caloianu readuce fondul de carte in biblioteca scolii (aprox. 200 de exemplare). In 1853, scoala este iar inchisa si ocupata de turci, care o trasforma in spital. George Fontanin protesteaza energic, este arestat si trimis sub escorta la Bucuresti. Revine la Craiova in 1854. El va conduce scoala cu autoritate si competenta timp de inca douazeci si sapte de ani . Sursa 8. Palatul de Justitie, 1902 Intreaga arhitectura este realizata in spiritul academismului francez. Planurile au fost concepute de arhitectul Ion N. Soculescu, in anul 1890. Palatul a fost finalizat in 1895. 7. Scoala Lazar Otetelisanu, 1902 Scoala Publica de Fete, sustinuta din fondurile acordate de Iordache Otetelisanu si avand sediul in casele daruite de paharnicul Lazaro (motiv pentru care a si fost denumita “Asezamantul Lazaro-Otetelisanu”) a luat fiinta in 1835, iar dupa 1864 a luat numele de Scoala Centrala de Fete (Institutul de Fete). In 1883, Institutul Lazaro-Oteteliseanu primeste denumirea de Institutul Pedagogic, intrucat aici se pregateau (pe parcursul a 5 ani de studii) viitoarele institutoare pentru scolile de curs primar. 6. Parcul Bibescu, 1908 Parcul “Nicolae Romanescu” din Craiova este al treilea parc natural ca marime din Europa. Parcul se intinde pe o suprafata de 96 de hectare si a fost realizat incepand cu anul 1900 la initiativa primarului de atunci al Craiovei, Nicolae Romanescu. Este cel mai mare si mai cunoscut parc al orasului. Situat in partea de sud a orasului, acolo unde se termina Calea Unirii, el mai este cunoscut si sub numele de Parcul Bibescu, deoarece este amplasat pe un teren cumparat de Primaria Craiovei, in anul 1853, de la Iancu Bibescu, fratele lui Grigore Bibescu, si pentru ca in mijlocul sau se gaseste una dintre casele familiei domnitoare, denumita Casa Bibescu. Initiativa acestei importante lucrari urbanistice apartine cunoscutului edil si om de cultura Nicolae P. Romanescu. Acesta a hotarat, in anul 1899, amenajarea unui parc pentru odihna si recreere. In anul 1900, la Expozitia Internationala de la Paris, proiectul a fost premiat cu medalia de aur, pentru ca, un an mai tarziu, lucrarile de realizare a parcului sa inceapa sub conducerea arhitectului peisajist francez Emil Redont, ajutat de fratele sau, Jules Redont, si de Emil Pinard. Pentru realizarea proiectului s-au utilizat solutii indraznete, cum ar fi aclimatizarea si implantarea unor specii valoroase de arbori si arbusti, realizarea unui cadru romantic, prin edificarea unor constructii de tipul Podului Suspendat, Castelului in ruina, Rotondei, ori realizarea unui pod, din beton, care imita trunchiuri de arbori. Suprafata totala a parcului este de 96 de hectare si cuprinde, pe langa plantatiile ornamentale de arbori si arbusti, o intindere de apa de peste 4 ha, un hipodrom de 20 ha, drumuri, alei si poteci care insumeaza peste 35 km lungime. De asemenea, parcul este dotat cu un amfiteatru pentru spectacole, o mica gradina zoologica si cateva restaurante. O deosebita valoare au plantatiile forestiere si ornamentale, cu peste 250 de specii de arbori si arbusti. Dintre varietatile decorative, cele mai demne de atentia vizitatorilor sunt Pinus excelsa wal (un conifer originar din Himalaya), Cerasus serrulata, Acer saccharinum, Alnus glutinosa etc. Conceput si realizat ca un parc romantic, imaginat si amenajat in totalitate de arhitecti, Parcul Romanescu este, in felul sau, unic in Romania. Sursa 5. Casa Iancu Plesea, 1908 In prima jumatate a secolului al XIX-lea, familia Plesia se numara printre boierii de neam si mazilii olteni. Astfel, in Analele parlamentare ale Romaniei, t.XIV, partea I (1846 – 1847), in lista boierilor de neam din judetul Dolj sunt trecuti “Ion Stan Plesa” (Craiova) si “Gheorghe Stan Plesa” (Craiova) (p.724). Conform unui arbore genealogic alcatuit de regretatul istoric si genealogist Dan Plesia (1912 – 1997) – stranepot in linie dreapta al lui Ion Stan Plesa – cei doi erau fiii unui boier de neam, Stan Plesa, incetat din viata in 1840, si ai sotiei sale Natalia, nascuta Chintescu. In familie s-a pastrat o interesanta amprenta sigilara, cu un blazon care fusese conferit, probabil, unui stramos de catre austrieci. Familia Plesia s-a ramificat, prin urmasii celor doi frati, in doua branse principale. Ortografia patronimului a variat: il intalnim sub formele “Plesa”, “Plesia” si “Plessia”. Casa exista inca pe strada Mihail Kogalniceanu, fiind sediul unei biblioteci si al organizatiei locale a P.S.D. 4. Palatul Dinu Mihail, 1911 Realizat intre anii 1899-1907 dupa planurile arhitectului francez Paul Gottereau, la cererea lui Constantin Mihail – unul dintre cei mai bogati oameni ai Romaniei din acele vremuri, palatul constituie o adevarata capodopera arhitectonica. La constructia sa s-au folosit materiale de cea mai buna calitate. Valoroasa stucatura, in parte aurita, luminatoarele, oglinzile venetiene, plafoanele pictate, candelabrele din cristal de Murano, coloanele, scarile din marmura de Carrara, peretii tapitati cu matase de Lyon, lambriurile, mobilierul stil, feroneria, toate dadeau incaperilor un aer de eleganta si gust rafinat. Palatul a fost acoperit cu ardezie si dotat de la inceput cu instalatie electrica si incalzire centrala. Constantin Mihail s-a imbolnavit la sfarsitul anului 1907 si a murit in 1908, fara a se bucura de frumusetea si confortul palatului. Fiul cel mare, Nicolae (1873-1918), a trait mai ales in Franta, unde si-a risipit partea sa de avere. Astfel in palat a locuit fiul cel mic, Jean (1875-1936), fara sa profite insa de luxul acestuia; el a trait retras intr-o camaruta, care iarna era adesea neincalzita. Jean a continuat sa-si sporeasca averea, mai ales ca intre timp a mostenit doua rude, Elena Dumba si Maria Coloni, ajungand astfel unul dintre cei mai bogati oameni din tara, daca nu chiar cel mai bogat. Se spune ca in anii crizei economice mondiale din 1928-1933, Jean Mihail a girat statul roman pentru o parte din imprumuturile pe care acesta le-a contractat in strainatate. In 1936 a murit si el. Fiind ultimul reprezentant al familiei, intreaga avere – constand din numeroase mosii (din care peste 80000 ha teren arabil), zeci de imobile si terenuri pentru constructii in diferite orase, 30 milioane de lei in numerar, alte 950 de milioane in efecte si actiuni depuse la diferite banci din tara, la care se adaugau numerarul si bijuteriile aflate in casele de fier si in tezaurele imobilelor locuite de el la Craiova si la Bucuresti – a fost donata statului roman, cu conditia sa se infiinteze “Fundatia Jean Mihail”. Fundatia trebuia sa-i lichideze averea, vanzand pamant taranilor in loturi mici, la preturi rezonabile, sa infiinteze scoli, camine culturale, biblioteci la sate, o scoala superioara de agricultura, o maternitate model, sa faca dota fetelor sarace … Functionarii Fundatiei au avut insa lefuri foarte mari si atributii foarte vagi, asa ca nu s-au grabit sa aduca la indeplinire vointa testamentara a donatorului. Au urmat apoi vremuri tulburi, astfel incat nimeni nu a mai avut in atentie Fundatia. Sursa 3. Casa Romanescu, 1912 Romanescu Nicolae P. om politic (n. 18 febr. 1854 (1853), Closani, Mehedinti – m. 31 aug. 1931, Craiova). Fiul lui Petrache Romanescu, face clasele primare la Craiova, apoi Liceul Louis le Grand, continuat la Aix-en-Provence ; studii de sociologie, literatura si drept la Paris si Liège. In 1875 s-a intors in tara. A fost consilier, deputat, senator. Din 1922 a devenit senator de drept si vicepresedinte al Senatului. Ca primar al Craiovei a contribuit la modernizarea orasului prin lucrari edilitar-gospodaresti. In 1885 a intemeiat o Scoala de menaj la Craiova, iar in 1901 a introdus cel dintai atelier-scoala din tara. A ctitorit parcul din Craiova, proiectat de arhitectul peisagist francez E. Redont. Proiectul a primit Medalia de Aur la Expozitia de la Paris din 1900. A fost director politic si proprietar al ziarelor Opiniunea si Actiunea liberala (1887-1893). A fost membru al Oficiului International pentru protectia legala a muncitorilor din Basel. A donat Fundatiei Alexandru si Aristia Aman, cu un an inaintea mortii, impresionanta sa biblioteca si colectia sa de arta. A donat carti si Bibliotecii Baroului Dolj. 2. Teatrul National, 1914 „Teatrul National din Craiova ia prima lui forma de cristalizare in 1849, sub directia lui Costache Carageale si Mihaileanu. Spectacolele aveau loc in sala mare a Scolii Otetelisanu, obtinuta in acest scop de la fondurile scolare de catre boierii Pera Opransi Filisanu, cari cu cheltuiala lor amenajeaza o scena si o inzestreaza cu decorurile, cortina si instalatiile necesare… In 1850 vine de la Iasi la Craiova actorul Halipliu, care reprezinta pe scena acestui teatru improvizat ‘Baba Harca’, opera comica a lui C. Millo… Deschiderea primei stagiuni a celui dintai local de teatru, s-a hotarat sa se faca cu piesa ‘Mihai Viteazu’. In acest scop, Costache Carageale obtine 120 de galbeni de la boierii craioveni, cu care se fac toate preparativele pentru o montare cat mai impresionanta pentru acele vremuri a unui asemenea spectacol. Prezentarea pe scena a vestitului erou a starnit o admiratie si un entuziasm general, atat de mare, incat casele boieresti se deschisera larg actorilor care fura acoperiti de laude si de daruri de tot felul. Si pentru a da acestui eveniment cadrul festiv al unui act cu rezonanta nationala, spectacolele piesei «Mihai Viteazu» erau anuntate prin trei lovituri de tun trase din curtea teatrului”, scrie Stefan Botoiu in Oltenia 1943. De atunci avea sa ramana mult timp obiceiul ca ori de cate ori se juca o piesa istorica romaneasca sa se traga la ora 7 seara cele trei lovituri de tun. Un incendiu va mistui visul boierilor, odata cu distrugerea teatrului. Boierul Opran il aduce insa la Craiova pe Teodor Teodorini, numindu-l director al noului teatru care va renaste din cenusa, caci impreuna cu alti boieri vor aduna din nou bani si materiale pentru a construi cu robii lor alt teatru. Fiecare isi va alege de aceasta data o loja pe care isi inscrie numele si o impodobeste cu covoare si lucruri scumpe, aduse din casele lor. Se vor naste lojele: Glogoveanu, Aman, Dumba, Haralambescu, Valimarescu, Braboveanu, Ganescu, Opran, Filisanu. Povestea merge mai departe, iar teatrul continua sa existe, dupa moartea lui Teodor Teodorini, gratie sotiei si fiicei lor, Elena. La 15 august 1927, localul teatrului este pentru a doua oara mistuit de flacari, incendiu provocat de omul de serviciu Tanasache, iar mai tarziu, in 1935, sub directoratul general al lui Ion Marin Sadoveanu, „stravechiul teatru al Craiovei este pur si simplu suprimat, cu o singura masgalitura de condei, dupa opt decenii de glorioasa afirmare. Abia in octombrie 1942 nazuintele de renastere ale intelectualitatii oltenesti reusesc sa repare aceasta strigatoare nedreptate si sa reconstituie din cenusa altarul de cultura si de arta dramatica din Cetatea Banilor Olteni”. Astazi teatrul se numeste Teatrul National „Marin Sorescu”. Sursa 1. Strada unirii, 1922 Principala artera comerciala si de promenada a Craiovei, incepand cu sfarsitul secolului al XIX-lea.