Lea Goldberg

Lea Goldberg s-a născut într-o familie evreiască din oraşul lituanian Kaunas (Kovno), pe atunci aflat în Imperiul Rus. Locul naşterii ei a fost însă oraşul german Königsberg din Prusia Orientală (azi Kaliningrad în Federaţia Rusă) unde mama ei a dorit să nască, după moartea prematură succesivă a doi sugari. După naşterea Leei familia s-a întors la Kaunas. Tatăl ei,Avram Goldberg, admirator al literaturii idiş,[2] specialist în economie, a fost fondatorul sistemului de asigurare socială din Lituania. În timpul primului război mondial împreună cu zeci de mii de locuitori evrei din regiunea Kaunas, zonă considerată apropiată de front, familia Goldberg a fost evacuată de autorităţile ţariste în profunzimea teritoriului rus. Ea a ramas pentru mai mulţi ani la Balaşov, în regiunea Saratov. La întoarcerea familiei în Lituania după război, tatăl, acuzat de "comunism", a fost arestat şi supus la maltratări şi torturi psihice, mai ales înscenări repetate de execuţie, vreme de o săptămână la rând, de către un grup de grăniceri lituanieni albgardişti. Ca urmare a acestui traumatism, el a suferit un şoc, s-a îmbolnăvit grav psihic pe tot restul vieţii şi a fost internat într-un sanatoriu în Germania. Rămasă fără bărbat, mama poetei,Tzila (Cecilia Lvovna), a fost nevoită să lucreze ca funcţionară de bancă, şi să o trimită pe Lea la un liceu cu orar prelungit, Gimnaziul Schwabe. Potrivit cu schimbările în politica de educaţie a tânărului stat lituanian independent faţă de minorităţile naţionale, gimnaziul la care învăţa Lea a trecut de la o programă predominant rusă la un profil predominant ebraic. Lea a scris versuri din copilărie mai întâi în rusă (de la 5 ani), mai apoi şi în ebraică, iar la urmă numai în ebraică. Primele versuri publicate le-a semnat cu pseudonimul Lea Meshorer (Lea Poet).[3]. Sub acest nume a tradus şi câteva cântece populare lituaniene care au inspirat mai târziu culegerea de versuri "Cântece de la ţară". După terminarea liceului, Lea Goldberg a studiat filosofia şi limbile semitice la Universităţile din Kaunas,Berlin şi Bonn. Teza de doctorat despre dialectul in care este scrisă Tora samaritenilor a scris-o la Universitatea din Bonn, sub îndrumarea orientalistului protestant german Paul Ernst Kahle. Izbutind să termine cursurile în august 1933, la şapte luni după venirea la putere a lui Hitler, Lea Goldberg s-a întors în Lituania, unde a terminat doctoratul. Apoi a predat literatura la liceul ebraic din Rasieinai şi a activat în cercurile literare evreieşti - mai ales ca membră a grupului de scriitori ebraici „Patah” - din oraşul ei Kaunas, care devenise (provizoriu) capitala Lituaniei independente. [modificare] Pe meleagurile străbunilor. Anii la Tel Aviv În anul 1935, cu ajutorul unei căsătorii fictive cu poetul evreu lituanian Shimele Gans (Shimon Gan), ea a emigrat în Palestina, aflată atunci sub regimul mandatului britanic şi s-a stabilit la Tel Aviv unde s-a alăturat cercului literar „Yahdav” al poeţilor Natan Alterman şi Avraham Shlonski, la încurajarea acestuia din urmă. În acelaş an a apăruse în Palestina şi primul ei volum de versuri, „Tabaot ashan” (Inele de fum) conţinând, între altele poeziile "Litmunat ima" (La portretul mamei) şi "Yamim levanim" (Zile albe) care după decenii au fost puse pe note de compozitorul Shlomo Idov. Doi ani mai târziu a sosit în Palestina şi mama ei, şi amândouă s-au mutat împreună într-o locuinţă la Tel Aviv pe strada Arnon 15. În 1940 a apărut al doilea volum de versuri al poetei, intitulat "Spicul cu ochii verzi" (Shibolet yerukat ha'ain). Unele din versuri erau pătrunse de dor după locurile unde a copilărit. La Tel Aviv scriitoarea a fost consilieră literară a Teatrului naţional ebraic Habima, de asemenea a colaborat la Editura Sifriat Hapoalim (Biblioteca Muncitorilor)(la departamentul de cărţi pentru copii între 1943-1944) şi la cotidienele „Haaretz”, „Davar” (din 1936, critică de artă şi literatură) şi „Al Hamishmar” (intre 1944-1951, critică de teatru) În cadrul activităţii la ziarele menţionate mai sus, o atenţie specială a dat scriitoarea creaţiei pentru copii în cadrul suplimentelor pentru copii a două dintre acestea ,„Mishmar layeladim” (Al Hamishmar al copiilor) şi mai ales „Davar layeladim” (Davar al copiilor), unde a fost redactoare. Ea a mai avut mai tarziu (în anii 1958-1962) şi sarcina redactării unei publicaţii ebraice destinate copiilor evrei din Diaspora: "Orot ktanim" (Luminiţe). În acea perioadă Lea Goldberg a scris şi poezii precum şi cărţi pentru copii care vor deveni clasice: „Yediday mirehov Arnon” („Amicii mei din strada Arnon"), „Ma osot haayalot” (Ce fac gazelele?) şi „Hamefuzar mikfar Azar” (Copilul distrat din Kfar Azar sau, într-o traducere liberă Copilul distrat de la noi din sat). În plus, pentru a se putea întreţine a lucrat ca profesoară la o şcoală, ca redactoare de cărţi destinate copiilor în cadrul editurii Sifriat Hapoalim şi a compus până şi reclame de publicitate versificate. [modificare] Activitatea la Ierusalim În anul 1950, după ce i s-a promis un post la Universitatea Ebraică, s-a mutat împreună cu mama ei la Ierusalim. Ele au locuit mai întâi pe strada Washington , apoi au primit din partea Universităţii o locuinţă în strada Alfassi din cartierul Rehavia. În acest oraş ea va scrie ciclul de poezii „Ahavatá shel Tereza du Meun” (Iubirea Terezei du Meun), care descrie dragostea neîmplinită a unei femei din nobilimea franceză din Provence pentru un tânăr dascăl italian. Se spune că a scris acest ciclu după ce a cunoscut un tânăr elveţian, numit Jacques, aflat temporar la perfecţionare la Universitatea Ebraică. [4] În cele din urmă, in 1954 a fost numită conferenţiară de literatură la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Din anul 1963 a condus acolo catedra de literatură comparată, pe care a întemeiat-o. Lea Goldberg a fost printre cei care au încurajat pe poeta Dalia Ravikovicz la începutul carierei literare a acesteia. La cercul de discuţii literare pe care l-a patronat au participat, în afara lui Ravikovicz, şi alte tinere talente în curs de afirmare ca poeţii Yehuda Amihay,Tuvya Ruebner,Dan Paghis,Avner Trainin. Lea Goldberg a scris mai apoi cartea pentru copii „Dira lehaskir” (Locuinţa de închiriat) şi câteva cicluri suplimentare de poezii. Ultimul dintre ele, „Im halayla haze”, a fost publicat în 1964. Vorbitoare a şapte limbi, Lea Goldberg a tradus în ebraică numeroase cărţi străine , mai ales din capodoperele literaturii italiene (poezii de Petrarca) şi ruse (romanul lui Tolstoi, „Război şi pace”, povestiri de Cehov, romanul „Copilăria” de Gorki etc), dar şi din creaţiile lui Shakespeare sau Ibsen. De asemenea a scris critică literară şi de teatru şi în timpul liber s-a mai ocupat şi cu pictura. În anul 1969 i s-a diagnosticat un cancer de sân, iar ulterior şi o tumoare la plămâni. În iarna 1970, la 15 ianuarie, a murit la vârsta de 59 ani. Ea a fost înmormântată în cimitirul de pe colina Har Hamenuhot ("Muntele odihnei") din Ierusalim, în parcela rezervată profesorilor. Mama ei Tzila, care i-a supravieţuit 13 ani, a fost cea care, în numele fiicei ei defuncte a preluat de Ziua Independenţei a acelui an , Premiul de stat al Israelului pentru literatură. Pe propria placă funerară Tzila Goldberg a cerut să fie scrise cuvintele "Mama lui Lea Goldberg". O cercetătoare de la Universitatea din Haifa, dr.Ifat Weiss, a găsit că tatăl scriitoarei a murit în Holocaust. Primul rând din ultima strofă a poeziei ei, „Copacul”, este înscris pe monumentul Flăcării veşnice de la intrarea principală în Parlamentul israelian - Knesset -„Dimineaţa se va înălţa prin sângele lor”.(Ubedamam haboker yaalé") [modificare] Poezia lui Lea Goldberg Potrivit cu spiritul timpului, poezia lui Lea Goldberg e mai puţin emfatică şi înfrumuseţată faţă de cea a generaţiei de poeţi ebraici dinaintea ei, ca de pildă Bialik şi Tshernichowski apucând în mod evident calea modernismului. Ca şi contemporanul ei, Nathan Alterman ea a fost influenţată de simbolismul rus, dar spre deosebire de Alterman, ale carui versuri abundă în jocuri de muzicalitate şi în metafore, nu totdeauna uşor de descifrat, Lea Goldberg s-a îndepărtat de polul formal-senzual în direcţia unei poezii mai meditative, caracterizată prin claritatea subiectelor. Ea nu a scris o poezie naţională ori "angajată" în raport cu epopeea sionistă, ci a abordat teme individuale şi universale. A tratat într-un limbaj simplu, concis, şi cu o notă melancolică teme ca fazele ciclului vieţii - copilăria, iubirea, bătrâneţea şi moartea, peisajele oraşului şi ale naturii, deseori singurătatea, dorul şi dragostea neîmplinită, care i-au fost cunoscute prea bine din experienţa personală. Iubirea vieţii i-a fost poetul Avraham Ben Itzhak, om dificil şi închis, cu 28 ani mai în vârstă decât ea, şi în legătură cu care a scris, la 11 ani după stingerea lui din viaţă: "O iubire mare, singură şi unică, şi care nu a fost de fel iubire". Poezia ei reflectă uneori şi fractura sufletească între cele doua medii - cel al copilăriei şi cel al Ţării ebraice renăscute ,"durerea celor două patrii".