01 septembrie 2011
În centrul Pământului s-ar afla o pădure de cristale uriașe, de până la 10 km
Profesorul Jei Hirose de la Institutul de Tehnologie din Toyko a încercat sa recreeze condițiile existente în centrul Pământului în laboratorul său de lângă Osaka, iar dupa 10 ani a stabilit că aici s-ar afla o adevarată pădure de cristale mari, de până la 10 kilometri, notează BBC.
Hirose a creat un dispozitiv foarte puternic, folosind vârfurile a două diamante. Între ele a presurizat o mostră de aliaj fier-nichel, materialul despre care cercetatorii cred că ar alcatui centrul solid al planetei
noastre, până la de 3 milioane de ori presiune atmosferică și a încălzit-o până la 4.500 grade Celsius.
Structura s-a schimbat în aceste condiții extreme, iar cristalele aflate în ea s-au mărit considerabil. "Este posibil să avem cristale foarte mari în centrul Pământului, poate de până la 10 km, care se aliniaza "precum o padure", spune Hirose.
Amestecul din câmpul magnetic al Pământului este generat în metalul topit al nucleului exterior, care îl acoperă pe cel solid, de mărimea planetei Marte. Deși principiul de bază e cunoscut, detaliile despre cum se mișcă acest metal topit reprezintă un mister.