Attila József

Attila Jozsef s-a născut la 11 aprilie 1905 la Budapesta, în strada Gát numărul 3 din cartierul muncitoresc Ferencváros (aproximativ, actualul sector al VIII-lea), ca al şaselea copil din familie. Trei fraţi au decedat înaintea naşterii sale. Tatăl său, Aron Iosif sau, Aron József (grafiat uneori Iosip Aron) (1871-1937) era un muncitor de origine română din satul Firiteaz din zona Aradului, iar mama sa, Pőcze Borbála (1875-1919) era fiica unor ţărani maghiari din localitatea Szabadszálás din regiunea Kiskunság (Mica Cumanie) care lucra la Budapesta ca spălătoreasă. Attila a avut două surori: Etta sau Ethel şi Jolán. Tatăl a părăsit familia când băiatul avea trei ani. După unele zvonuri emigrase în America, dar în cele din urmă s-a găsit că revenise în Transilvania şi a rămas acolo după unirea cu Regatul Român. El s-a recăsătorit şi a murit la Timişoara. Din cauza originii tatălui, Attila a fost înregistrat în registrul stării civile ungare ca fiind de religie creştină de rit oriental, adică ortodoxă. Această identitate "excentrică" a contribuit şi ea, se pare, alături de circumstanţele abandonării de către tatăl, la sentimentul de înstrăinare pe care poetul l-a avut adesea pe parcursul vieţii. Attila József a menţionat uneori cu ironie subiectul "apartenenţei" sale religioase aşa zis "orientale". Când mama sa s-a îmbolnăvit şi nu a mai avut puterea de a-şi întreţine familia, la vârsta de 6 ani băiatul a fost predat spre îngrijire unei perechi de săteni din comuna Öcsöd din zona Észak-Alföld la sud-est de Budapesta. Copilul nu a beneficiat prea mult de acest aranjament, dimpotrivă. Stăpânii casei l-au supus la umilinţe, schimbându-i şi numele din Attila, nume glorios care li se părea nepotrivit, în comunul Pista (citit Pişta, diminutiv de la István, Ştefan în maghiară) şi l-au exploatat în atelierul familial şi la păscutul porcilor. Până la urmă micul Attila a fugit la mama sa, la Budapesta. În anul 1914, la numai 9 ani, după o ceartă cu sora lui cea mare, Jolán, a încercat pentru prima oară să-şi pună capăt vieţii, prin înghiţirea a ceea ce a crezut că era sodă caustică, dar din fericire, s-a dovedit a fi doar amidon. [modificare] Adolescenţa şi începuturile literare Gimnaziul din Makó, unde a învăţat Attila József, şi care astăzi îi poartă numele La vârsta de 13 ani, Asociaţia de caritate Regele Károly l-a trimis într-o vacanţă de vară de câteva săptămâni în staţiunea balneară Abbazia, azi Opatija, în Croaţia. Acolo şi-a găsit timp să scrie şi unele versuri. În 1919 a mers în vizită la sora cea mare, Jolán, care se măritase, şi la rudele mamei sale în Szabadszálló. În decembrie 1919, la 14 ani, în vreme ce se afla departe de casă, a primit cutremurat vestea tristă a decesului mamei sale, ca urmare a unei boli canceroase. Toata viaţa Attila József s-a simţit afectat de această pierdere grea. Rămaşi orfani, Attila şi sora lui mai mică, Eta, s-au mutat la sora lor Jolán, al cărei soţ, avocatul dr. Ödön Makai, le-a devenit tutore şi s-a îngrijit de continuarea şcolarizării lor. La încheierea şcolii elementare copiii au plecat la un internat in localitatea Makó, la graniţa cu România şi cu Serbia, la circa 200 km sud de Budapesta. Ei au invăţat între anii 1920-1923 la gimnaziul (liceul) local. Acolo s-a dedicat Attila József cu intensitate scrisului de versuri, unele fiind consacrate primei lui iubiri, Márta Gebe, fiica directorului gimnaziului. În autobiografia sa, poetul a notat: Eram considerat un copil minune, deşi de fapt nu eram nimic altceva decât un orfan. În anul 1922, la 17 ani, tânărul îl cunoscu pe mecenatul şi poetul Gyula Juhász (1883 - 1937) care fu deosebit de impresionat de talentul său. El i-a finanţat publicarea primului său volum de versuri „Szépség koldusa” (Cerşetorul de frumuseţe), însoţindu-le de un cuvânt înainte. Dar în acelaş an a intrat Attila într-o criză gravă de melancolie care s-a soldat cu o nouă încercare de sinucidere. Nevoit să părăsească internatul, a plecat la Budapesta pentru a se pregăti singur pentru examenele de bacalaureat. În aceeaş perioadă s-a trezit şi dat în judecată de procuratura statului, fiind învinuit de „blasfemie faţă de credinţă”, din cauza unei poezii intitulate "Hristos răzvrătitul". În 1924 Attila József s-a înscris la Universitatea din (Szeged) la facultatea de filologie şi a început să studieze limba şi literatura maghiară şi franceză, cu gândul de a deveni profesor. În zilele acelea el a publicat cel de-al doilea volum de poezii intitulat "Nem én kialtok" ("Nu sunt eu cel ce strigă"). După scurtă vreme a fost exmatriculat de la universitate ca fiind "inapt de a fi educator". Aceasta la iniţiativa profesorului de lingvistică Antal Horger (1872-1946) care ieşise din fire la citirea poeziei rebele, nonconformiste, „Tiszta szívvel”(Cu inima curată) a proaspătului student. [modificare] Anii de maturitate, activitatea literară şi politică În cele din urmă, poetul a plecat la studii la Viena, unde a audiat cursuri la Universitate şi a făcut cunoştinţă cu oameni de litere şi cultură din exil, ca Lajos Kassák, Andor Németh, Lajos Hatványi, György Lukács, Tibor Déry şi Béla Balázs. S-a întreţinut din vânzare de ziare şi din alte munci necalificate, până ce a beneficiat de ajutorul lui Hatványi, un om de afaceri şi de cultură şi mecenat, care a decis să-i finanţeze studiile la Sorbona. Ajuns la Paris, Attila József şi-a adâncit cunoştinţele în poezia franceză, între altele a fost mişcat de versurile lui François Villon şi ale lui Guillaume Apollinaire, autori pe care i-a tradus în maghiară. În acelaş timp a fost captivat de lecturi din Hegel, Karl Marx şi Lenin şi s-a înscris într-o Uniune anarhistă-comunistă. Poeziile sale i-au fost publicate de câteva reviste literare franceze şi între timp, şi în cercurile literare maghiare creaţia sa a început să culeagă laude, de pildă, din partea unor critici cunoscuţi ca György Lukács şi Béla Balázs. Statuia lui Attila József în parcul din dreapta Parlamentului din Budapesta În anul 1927 s-a întors la Budapesta şi a continuat pentru o vreme şi aici să urmeze cursuri la universitate. A creat în această perioadă şi relaţii de prietenie cu scriitorii Gyula Illyés şi Dezső Kosztolányi. În anul următor, 1928 Attila József s-a îndrăgostit de Mártha Vágó (1903-1976), numai că obligaţiile studiilor şi carierei academice a acesteia în domeniul limbii şi literaturii engleze i-au îndepărtat unul de altul. Suferinţele dragostei i-au atras o nouă criză sufletească din cauza căreia a trebuit, pentru prima oară să se interneze într-un sanatoriu. I s-a stabilit diagnosticul de "neurastenie". După ce şi-a revenit, scriitorul a încercat să se întreţină numai din munca literară şi jurnalistică. A intrat în legatură cu revista şi cercul literar „Magyar Föld ” ale lui Miklós Bártha şi a colaborat la gazeta naţionalistă „Előörs” a lui Endre Bajcsy-Zsilinszky. În 1929 a publicat volumul de versuri "Nincsen apám, sem anyám" (N-am nici tată, n-am nici mamă), iar în anul următor volumul "Döntsd a tőkét, ne siránkozz" (Azvârlă capitalul şi nu te văicări), care fu confiscat de poliţie. În septembrie 1930 a luat parte la o demonstraţie muncitorească şi s-a decis să adereze la Partidul Comunist, aflat în ilegalitate. A rămas în rândurile lui vreme de patru ani. În acel interval de militantism ideologic a cunoscut o nouă prietenă, Judit Szántó. În anul 1931 a mai dat la lumină un volum de versuri „Külvárosi éj” (Noapte de periferie). Angajamentul politic nu i-a făcut viaţa uşoară. Ziarul comunist Valóság (Realitatea) pe care l-a redactat, a fost închis de autorităţi. Apoi în anul 1932, când nişte militanţi comunişti, Imre Sállai şi Sándor Fürst, au fost judecaţi şi acuzaţi fără vină pentru explozia criminală de la 13 septembrie 1931 de pe podul Biatorbágy, Attila József, împreună cu Gyula Illyés şi cu Lajos Szimonidesz au publicat un pamflet în care au înfierat procesul şi sentinţa de condamnare la moarte pronunţată. În urma acestui fapt precum şi a publicării de către József a poemului de protest „Lebukott”, poliţia a descins pentru percheziţie în locuinţa poetului. În cele din urmă, însă, József a fost dezamăgit de orientarea Partidului Comunist care se opunea în acel moment creării unui front antifascist comun cu forţele democratice. A fost exclus din partid în împrejurări rămase neclare, în 1934. Şi-a sporit atunci interesul în teoria psihanalitică şi a scris un şir de poezii pe care le-a reunit în culegerea intitulată "Eszmélet" (Conştienţă) [modificare] Ultimii ani Attila József a început în anii 1930 să sufere tot mai des de crize depresive şi a apelat la tratamente psihiatrice care în acele timpuri erau în majoritatea lor terapii psihanalitice. Începând din anul 1930, vreme de doi ani, a fost analizat de psihanalistul dr. Sámuel Rapaport, de care a devenit atât de dependent încât îi era greu să suporte orice întrerupere scurtă a tratamentului. În acea perioadă a reuşit să desăvârşească şi să publice un nou volum de versuri intitulat „Dansul ursului” - „Medvetánc”. Anul 1933 a fost marcat de o nouă dragoste, pentru Mártha Márton, o specialistă în istoria artei. Inspirat de ea a scris poema de dragoste „Óda” (Odă), scenele de gelozie ale vechii sale iubite Judit l-au făcut însă să facă o nouă încercare de a-şi curma viaţa. După doi ani, în 1935 a trecut în cura unei psihanaliste, Edith Gyömröi. Relaţia terapeutică se complică atunci când poetul se indrăgosti de aceasta într-o aşa măsură că, într-un acces de deznădejde nebunească, a încercat s-o omoare. Terapista era convinsă că e vorba de un caz de schizofrenie. Şi totuşi, retroactiv privind, diagnosticul acesta pare îndoielnic, mai verosimilă fiind patologia afectivă depresivă. Dezamăgirile în dragoste, marginalizarea şi dispreţul de care se lovea acum din partea criticilor literari, mai ales dupa ce îl supărase prin atacurile sale în presă pe Mihály Babits, care era teoreticianul dătător de ton în lumea literară maghiară contemporană, de asemenea apăsarea lipsurilor materiale, au reprezentat tot atâtea stresuri care au contribuit la agravarea sănătăţii psihice a scriitorului. O anumită ameliorare s-a simţit în anii 1935-1936 când a fost numit redactor la revista Szép Szó ("Cuvânt frumos"), prima slujbă permanentă obţinută de József în viaţa sa adultă. Revista era finanţată de baronul Bertalan Hatványi, din aceeaşi familie evreiască asimilată din care făcea parte mecenatul care îl ajutase mai demult să studieze în străinătate. În 1937, în sfârşit, i s-a decernat un premiu literar, premiul Baumgarten. Dar insuccesul poeziilor din volumul „Nagyon fáj” (Rău mă doare) din care s-au vândut doar foarte puţine exemplare, i-a amărât inima. Pe deasupra, o nouă iubită i-a cucerit de data aceasta sufletul - o învăţătoare tânără predând pentru handicapaţi , Flora Kozmutza, devenită mai târziu soţia scriitorului Gyula Illyés. O nouă criză de depresie l-a silit să se interneze din nou într-un sanatoriu. Attila József a murit la 3 decembrie 1937 la Balatonszárszó unde a locuit în ultima vreme la sora sa Jolán şi la cumnatul său. A fost călcat sub roţile unui tren de marfă, ca trenurile care apar deseori în poeziile sale, după ce se culcase înainte pe şine, în intenţia de a se sinucide. Ipoteza unui accident a părut foarte puţin verosimilă. Poetul a fost înmormântat temporar în localitate şi a fost reînhumat în anul 1942 în cimitirul Kerepesi din Budapesta.