Şalom Alehem

La 2 martie 1859 se naşte ca Sholem Rabinovici (alternativ: Sholom, Shulem, Rabinovitz, Rabinovich, etc.), în târgul Periaslav, astăzi oraşul Pereiaslav-Hmelniţki, la est de Kiev, în gubernia Poltava din Ucraina, viitorul scriitor idiş. Este al treilea din cei doisprezece copii ai negustorului de grâne şi cherestea Menahem Nuhem Rabinovici, om cultivat, admirator al curentului laic ebraic Haskala, şi ai Haiei Ester, născută Gamarniţka. La câţiva ani după naşterea viitorului prozator, familia sa se mută la Voronka sau Voronkov, un mic târguşor din aceeaşi gubernie, care i-a servit drept model pentru „Kasrilifka” din scrierile sale. În urma falimentului tatălui său cauzată de un partener de afaceri necinstit, toată familia e nevoită să se înapoieze la Pereiaslav unde părinţii iau în administrare un han. Sholem Rabinovici stă acolo până la vârsta de 13 ani, când mama lui moare de holeră. Este apoi trimis la Boguslav (id.Boslov) unde locuiau bunicii din partea mamei, până ce tatăl său se recăsătoreşte cu o femeie certăreaţă, mamă vitregă cu care copilul Sholem nu se va împăca prea bine. Bunicul Moişe Iose Gamarniţki sau Gamarnik hasid Habad, a însufleţit imaginaţia copilului cu poveştile sale despre sfere cereşti şi Cabala. Scriitorul îşi va povesti copilăria şi tinereţea mai târziu în „Întoarcerea de la iarmaroc - Povestiri din viaţă”. Găsim acolo următorul portret al tatălui său: „Un om înalt, cu o mână veşnic preocupată, cu fruntea albă şi încreţită, cu o bărbiţă rară, surâzătoare, un gospodar, cunoscător al Talmudului, al Bibliei şi al limbii ebraice, adept al rabinului făcător de minuni din Tolne şi admirator al lui Mapu, al lui Slonimsky şi al lui Ţederbaum (scriitori şi publicişti în limbile ebraică şi idiş) un om vestit pentru mintea lui ageră, mediator şi sfătuitor, jucător de şah şi totodată mare cunoscător de briliante şi perle - iată adevarata fizionomie a tatălui eroului nostru, pe nume reb Nuhăm sin Vevik, care în târgul Voronka trecea drept cel mai mare bogătaş.[1]” —Shalom Alehem vorbind despre tatăl său [modificare] Studiile şi primele încercări literare Talentat observator şi imitator al oamenilor şi înzestrat cu darul de povestitor din fragedă vârstă, micul Sholem se familiarizează deja la 12 ani cu literatura contemporană în limba ebraică, gustată în mod deosebit de tatăl său, şi se exersează în a compune scrieri în această limbă, în spiritul lui Avraham Mapu şi a altor scriitori care foloseau o ebraică exclusiv biblică. Inspirat de limbajul idiş pestriţ al mamei sale vitrege, tânărul Sholem redactează şi un dicţionar alfabetic al înjurăturilor acesteia ("Lexiconul limbajului mamei vitrege") spre mai marele haz al tatălui. La 15 ani scrie tot în idiş povestirea „Un Robinson Crusoe evreu”, inspirată de celebrul roman al lui Daniel Defoe. Când în 1873 termină şcoala tradiţională evreiască, tatăl său se hotărăşte să-l înscrie la un liceu rus de stat din Periaslav, pentru a căpăta şi o educaţie generală laică adecvată. Se distinge la învăţătură, capătând şi o bună stăpânire a limbilor rusă şi germană. În timpul liber frecventează pe cantorii şi pe muzicienii găzduiţi în hanul administrat de tatăl său, care îi vor sluji mai târziu drept surse de inspiraţie personajelor a două din primele sale romane în limba idiş „Iosele Solovei” şi „Stempeniu”. La 16 ani suferă o criză sufletească trecătoare când se îndrăgosteşte de fata unui cantor, care în cele din urmă fuge cu un tânăr rus. [modificare] Anii tinereţii. Orientarea spre scrisul în idiş Şalom Alehem în anul 1877 După ce în 1876 îşi termină cu studiile liceale şi se înzdrăveneşte din criza amintită, nu are posibilitatea materiala de a studia mai departe, cum ar fi dorit, la Seminarul pedagogic din Jitomir[2] şi pentru a se întreţine dă câtva timp lecţii de limba rusă la Periaslav şi apoi în târgul vecin, Rjişcev. În 1877 soseşte la Sofievka (gubernia Kiev) pe moşia viitorului său socru, bogatul arendaş Elimeleh Loev, care îl poftise să dea lecţii fiicei sale Udl (Olga Golda). În casa acestuia are prilejul de se familiariza cu operele clasicilor literaturii ruse şi universale, şi cu încurajarea amfitrionului, de a persevera în arta scrisului. Când, după trei ani zugrăviţi de scriitor ca idilici, Loev descoperă „romanul”, apreciat ca nelalocul său, dintre tânărul profesor şi elevă, este însă concediat şi silit să plece să-şi caute norocul la Kiev. Risipindu-şi acolo toate economiile, Sholem Rabinovici revine în localitatea natală, iar in anii 1880 - 1883 lucrează ca rabin de stare civilă, investit de guvern („rav mi'taam”), în târgul Lubno, aflat tot în gubernia Poltava. În 1879 publică primul său articol în revista ebraică „Hameliţ” (Prezentatorul), apoi şi alte articole în limba ebraică, între altele, în revista „Haţefira”. Pe atunci ebraica nu era încă vorbită în mod curent, era uzitată mai ales în oficierea cultului mozaic, în disputele rabinice, dar avea deja, începând din evul mediu şi o literatură cu caracter laic. Tânărul scriitor şi povestitor, nu s-a simţit însă satisfăcut cu arhaismul şi accesibilitatea restrânsă pe atunci ale ebraicei, mai ales a celei în stil biblic difuzate de mişcarea Haskala, şi a simţit curând nevoia de a scrie în idiş, (denumit "jargon" de către unii dintre maskilim şi sionişti, şi mai ales de către snobii asimilaţionişti), care era limba savuroasă, vie, de sursă germană medievală, folosită în viaţa de zi de zi de marea masă a evreilor aşkenazi din răsăritul Europei şi din alte părţi ale mapamondului. La 2 mai 1883 se căsătoreşte la Kiev cu Olga Golda Loev, împotriva voinţei părinţilor ei. Ea îi va naşte şase copii. Presiunile socrului său îl determină in cele în urmă pe Shalom Alehem să părăsească funcţia de rabin. În acelaşi an, 1883, publică primele scrieri în limba idiş în săptămânalul Dos Idişe Folksblat din Petersburg care era editat de gazeta „Hamelitz” pentru marele public de evrei care nu stăpânea suficient ebraica. Cu această ocazie, de la doua povestire publicată, va semna cu pseudonimul umoristic şi popular prin care va deveni cunoscut în întreaga lume, Şalom Alehem, care este salutul tradiţional multisecular al evreilor în ebraică şi idiş, însemnând „Pace vouă” (corespondentul în arabă este As-Salam-u aleikum, iar în latina liturgică creştină este Pax vobiscum). A scris sub pseudonim şi pentru a ascunde de tatăl şi socrul său, adepţi ai literaturii în ebraică, faptul că preferase să se dedice scrisului în limba idiş. Aflând în cele în urmă de succesul schiţelor şi foiletoanelor umoristice ale fiului său, Nahum Rabinovici îsi va exprima totuşi satisfacţia, dar totodată şi marele regret că el işi risipeşte talentul în „limba bucătăreselor şi a servitoarelor”, cu alte cuvinte a femeilor evreice, în loc de ebraică, limba învăţaţilor şi a scriitorului mult admirat din mişcarea Haskala, Avraham Mapu, (în vremea aceea femeile nu aveau acces la tezaurul cultural în limba ebraică decât într-o măsură foarte limitată). [modificare] Debutul activităţii sale literare. Mentor al tinerelor talente Scriitorii Mendele Moher Sfarim, Sholem Aleichem, Ben-Ami şi Haim Nahman Bialik, Odessa, 1910 Continuă un număr de ani să publice şi în ebraică (la "Hamelitz" şi în antologia editată de I.H.Ravniţki) precum şi în publicaţii ruseşti, inclusiv în principala gazetă evreiască în limba rusă,„Voshod” din Odessa. Între anii 1883-1891 trăieşte la Belaia Ţerkov şi încearcă să - şi întreţină familia prin activităţi din domeniul bursei în metropola apropiată, Kiev. In 1883 apare publicată prima sa povestire în idiş (încă sub numele de Sholem Rabinovici) „Două pietre” (Ţvei Şteiner) În anul 1885 murind socrul său Loev, tânărul scriitor, devenit executor testamentar, şi soţia lui, moştenesc o sumă considerabilă de bani. Shalom Alehem găseşte ocazia de a finanţa cu o parte din moştenire un almanah idiş de cultură, critică şi ştiinţă numit „Di Idişe Folksbibliothek” (Biblioteca populară evreiască) care va apărea doar în anii 1888 şi 1889, dar care va da un imbold remarcabil scritorilor în această limbă. Mulţi tineri literaţi evrei îşi vor vedea publicate povestirile şi poeziile în aceste almanahuri în schimbul unor onorare generoase care le va facilita viaţa şi munca de creaţie. Unul din ei a fost I. L Pereţ care a debutat cu balada sa „Moniş”. Aşa se face că anul 1888 este, datorită activităţii de creator, mentor şi mecenat a lui Shalom Alehem, reţinut drept un an - cheie în istoria literaturii idiş. În anul 1890 Shalom Alehem îşi pierde întreaga avere în speculaţii de bursă şi întâmpină mari greutăţi în a tipări a treia ediţie a almanahului său. Soţia sa e nevoită să-şi vândă puţinele obiecte de preţ în acest scop. Încă o ediţie a "Bibliotecii populare evreieşti" o va publica în 1894 cu sprijinul financiar al unuia din membrii familiei magnatului evreu Brodski, la care lucrase în trecut pentru scurtă vreme. În aceşti ani, se pare, contractează tuberculoza de care va suferi tot restul vieţii. [modificare] Activitatea de scriitor şi de critic literar Portretul şi semnătura lui Şalom Alehem într-o carte de povestiri în idiş Publică în această perioadă primele romane ale sale în limba idiş, zeflemisind în acelaş timp fără milă romanele vulgare la modă, ca acelea ale prolificului Shomer. Nici creaţiile lui I. L. Pereţ nu scapă la un moment dat de condeiul necruţător al lui Şalom Alehem (1892) ceea ce bineînţeles contribuie la răcirea relaţiilor dintre cei doi. Vor avea însă ocazia să se întâlnească pentru întâia dată în 1904 la Varşovia. După eşecul avut cu bursa din Kiev, scriitorul îşi incearcă norocul în celalaltă metropolă din regiune, Odessa, unde se stabileşte în anul 1891. În ciuda intenţiei declarate de a nu se mai ocupa de afaceri şi de a se dedica în întregime scrisului, nu poate să se ţină de cuvânt deoarece editorii îi storc aproape tot venitul provenit din vânzarea cărţilor sale. Continuă prin urmare să se ocupe cu diferite afaceri financiare şi revine temporar la Kiev în anul 1893. Publică schiţe umoristice, foiletoane, nuvele şi articole în diverse publicaţii în idiş , ca de exemplu in revista "Der Yid" ("Evreul"), de asemenea în gazetele din St Petersburg, "Der Froind" ("Prietenul") şi "Der Tug " ("Ziua") ,"Hilf" ("Ajutorul") face turnee de lecturi în public, fiind aclamat de cititorii entuziaşti pretutindeni la Kiev, Beloţerkov, la Varşovia, la Vilna, la Berdicev. Cu ocazia unor astfel de turnee sau alte voiaje, el face cunoştinţă cu confraţi scriitori - la Sankt Peterburg de pildă, se intreţine cu scriitorii ruşi - Lev Tolstoi, Korolenko, Gorki, Cehov etc . [modificare] Emigrarea În anul 1904 nu obţine aprobările necesare pentru a înfiinţa un cotidian, iar în anul următor 1905 în urma denunţurilor unor confraţi invidioşi, autorităţile nu îi permit să deschide un teatru idiş la Odessa, aşa cum planificase împreună cu actorii Sam Adler si Spivakovski. Ajungând la sapă de lemn, în octombrie 1905 părăseşte Rusia cu gândul de pleca în America. Neavând suficiente resurse băneşti face numeroase escale în Europa - în România (la Iaşi), în Austro-Ungaria, în Elveţia, Belgia, Franţa şi Anglia. Peste tot organizează lecturi în public şi e primit cu căldură. În octombrie 1906 ajunge în sfârşit în SUA şi se stabileşte la New York. Restul familiei rămâne la Geneva, în Elveţia. Şalom Alehem colaboreaza cu asiduitate la numeroase publicaţii în idiş din SUA ("Tageblatt", "Morgen Journal", "Varheit", "Amerikaner") , Polonia ("Unzer Leben" din Varşovia) şi Rusia ("Freind" din Petersburg). După ce constată că veniturile nu-i permit să întreţină două ambele apartamente, revine curând în Europa şi face iarăşi turnee prin comunităţile evreieşti pentru a supravieţui materialiceşte. În vara lui 1907 întâlneşte în Elveţia nu numai pe ai săi, dar şi pe prietenii şi colegii în ale condeiului, Mendele Moher Sefarim şi Ben Ami. La o conferinţă la Haga, îl întâlneşte şi pe poetul de limba ebraică şi idiş Haim Nahman Bialik, care se bucura deja de statutul unui poet naţional al evreilor. În iulie 1908 în timpul unui astfel de turneu în Rusia, leşină în tren la Baranovici, în Belorusia. I se diagnostichează o agravare a tuberculozei cu complicaţii hemoragice şi este internat vreme de două luni într-un spital local. Va descrie ulterior aceasta întâmplare dramatică ca "o întâlnire cu maiestatea sa Îngerul morţii". Din acel moment s-a hotărât să se grăbească cu scrierea cărţii autobiografice, (rămasă până la urmă neterminată) „Întoarcerea de la iarmaroc” („Funm Yarid”). În timpul convalescenţei nu izbuteşte să ia parte, cum planificase, la conducerea celei dintâi „Conferinţe pentru limba idiş” de la Cernăuţi şi locul îi este ţinut de confratele Nathan Birnbaum. In următorii ani,conform recomandării medicilor, petrece o parte din timp prin staţiuni balneo-climaterice în Italia (la Nervi) şi Elveţia (St. Blasien, Lugano,Lucerna). Deseori sănătatea precară nu-i permite desfăşurarea altor activităţi în afara scrisului, căruia îi consacră zile şi nopţi nedormite. În toată această perioadă familia o duce la capăt numai cu ajutorul unor donaţii din partea unor prieteni şi admiratori. În anul 1910, simţindu-se mai bine reia temporar colaborarea cu gazetele evreieşti. In 1913 la Lausanne ajutorul financiar primit vreme de mai multe luni de la un admirator bogat, Sisiro, îi inlesneşte condiţiile de trai şi lucrul la cartea autobiografică. [modificare] Ultimele zile În decembrie 1914 se întoarce la New York, de data aceasta însoţit de majoritatea membrilor familiei. Fiului său, Mişa (Moşe), găsit el insuşi bolnav de tuberculoză, i se refuză intrarea în Statele Unite. El rămâne în Elveţia împreună cu sora lui, Emma, şi moare în anul următor, 1915. Pierderea lui îl deprimă profund pe scriitor. Dimineaţa, pe 13 mai 1916, Shalom Alehem îşi dă ultima suflare. Este înmormântat provizoriu la cimitirul din Queens[3]. În 1921, osemintele lui sunt scoase din mormântul lor provizoriu şi îngropate în acelaşi cimitir, dar în parcela rezervată muncitorilor. Astfel a fost îndeplinită dorinţa ce şi-a exprimat-o în testament, de a fi înmormântat printre muncitorii de rând - în mijlocul adevăratului popor. [modificare] In memoriam Monumentul lui Shalom Alehem din Kiev În 1997, un monument dedicat lui Shalom Alehem a fost ridicat în Kiev; altul a fost ridicat în 2001 la Moscova. În 1996, o porţiune din East 33rd Street în New York City a fost redenumită „Sholem Aleichem Place” între Park şi Bulevardul Madison. Un crater de pe planeta Mercur a fost numit in amintirea lui [4]. La Tel Aviv şi în alte oraşe ale Israelului s-au numit străzi în memoria sa. Şi centrul cultural idiş din Tel Aviv îi poartă numele. În anii treizeci ai secolului al XX-lea regiunea autonomă evreiască cu limbile oficiala idiş şi rusă, creată de regimul sovietic în mod artificial în zona Birobidjan, la graniţa cu China, a adoptat figura lui Shalom Alehem ca principal erou cultural. Numele său a fost dat unei străzi principale din oraşul Birobidjan şi casei de cultură locale. În general, regimurile comuniste au tolerat un oarecare cult cultural al operei lui Shalom Alehem, desemnat cvasi oficial ca scriitorul cel mai de frunte al etniei evreieşti vorbitoare de idiş, recunoscută ca atare. Aceasta a făcut ca opera sa să fie făcută cunoscută şi apreciată în traducere încă din anii 1950-1960 şi cititorilor din Extremul Orient comunist, în primul rând publicului chinez.