Ienăchiţă Văcărescu

Ienăchiţă Văcărescu (n. 1740 - d. 12 iulie 1797) a fost un poet, filolog şi istoric român, aparţinător al unei vechi familii boiereşti, familia Văcărescu, precursor al folosirii limbii române culte, pe care a folosit-o atât în scrierile sale filologice şi istorice, cât şi în poeziile pe care le-a scris. A fost erudit şi poliglot, ştia: slava veche, greaca veche şi modernă, turca, araba, persana, franceza, germana şi italiana. [1] A fost mare dregător domnesc şi a îndeplinit misiuni diplomatice peste hotare. Ca om politic şi istoric a manifestat tendinţe filoturce. Lucrarea sa, Istorie a prea puternicilor împăraţi otomani, este tipărită abia în 1863 de Alexandru Papiu Ilarian [2]. Este al doilea român după Dimitrie Cantemir care scrie o istorie a Imperiului Otoman. [3] Este autorul celei dintâi gramatici româneşti tipărite (1787), care, pe lângă diversele categorii gramaticale, cuprinde şi un capitol de prozodie, ilustrat cu exemple originale. Poezia sa, redusă ca dimensiuni şi predominant erotică, e scrisă în maniera neoanacreontică a epocii, dar foloseşte şi evidente sugestii folclorice. Este precursorul iluminismului românesc din secolul al XIX-lea.