Cornwall şi se întoarce în Londra abia în 1944. Studiază o scurtă perioadă de timp la Royal Academy of Dramatic Art (en. „Academia Regală de Artă Dramatică”) din Londra. Refuză să facă serviciul militar şi, începând din anul 1950, timp de 10 ani, întreprinde turnee în diferite oraşe din Marea Britanie cu diverse ansambluri teatrale. În 1950, tânărul Pinter publică prima sa poezie. Se căsătoreşte în 1956 cu actriţa Vivien Merchant, de care se desparte în 1980, pentru a se recăsători cu scriitoarea Antonia Fraser, fiica lordului Longford.
În 1957 scrie prima sa piesă de teatru într-un act, "The Room" ("Camera"), în care descrie ameninţările lumii exterioare în sfera intimă aparent liniştită a unui personaj, în spiritul teatrului lui Samuel Beckett, piesă care este reprezentată în premieră în acelaşi an. Urmează "The Birthday Party" ("Sărbătorirea zilei de naştere", 1958), "The Caretaker" ("Îngrijitorul casei", 1960). Piesa "The Homecoming" ("Întoarcerea acasă", 1965) înregistrează un deosebit succes şi marchează consacrarea lui ca autor dramatic. Şi în această piesă, tema principală este nesiguranţa omului asaltat de forţe necunoscute şi dificultăţile comunicării între oameni. Dialogurile sale descriu greutăţile de înţelegere, marcate prin pauze îndelungate în cursul conversaţiilor, tăcerile fiind un element important în creşterea tensiunii dramatice. Aparentele refugii în lumea visului alcătuiesc clişee de viaţă ale protagoniştilor.
13 octombrie 2005: Harold Pinter se prezintă fotografilor în faţa locuinţei sale din Londra la aflarea decernării Premiului Nobel pentru Literatură
Se poate riposta că nu teatrul său este absurd, ci condiţiile în care trăiesc personajele sale. Adesea acestea nu ştiu ce scopuri urmăresc. Ultima replică a bătrânului Davies din piesa The Caretaker, retras în siguranţă într-o cameră străină, trădează cât de fragilă este conştiinţa de sine chiar în situaţia unui învingător al unui conflict interuman: "Acum, ce am de făcut? Unde să mă îndrept?"
În ultimii ani, Pinter s-a angajat şi pe tărâm social şi politic. În 1985 întreprinde o călătorie în Turcia împreună cu scriitorul american Arthur Miller, unde intervine în favoarea minorităţii kurde şi a dreptului acesteia de a folosi propria limbă. Rodul acestei călătorii îl constituie piesa sa "Mountain Language" ("Limba muntelui", 1988). Pinter s-a declarat adversar deschis al intervenţiei militare americane şi engleze în Irak.
În 1966 obţine din partea reginei Angliei distincţia de Comander of the Most Excellent Order of the British Empire, iar în anul 2002 este numit Companion of Honour. Printre numeroasele premii literare sunt de menţionat: Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană şi Premiul Pirandello. În ziua de 13 octombrie 2005 Academia Suedeză din Stockholm îi conferă Premiul Nobel pentru Literatură, motivându-se - printre altele - faptul că "în dramele sale dezvăluie prăpastia ascunsă sub pălăvrăgeala de fiecare zi şi forţează pătrunderea în spaţiul închis al opresiunii". Reacţiile cronicarilor literari au fost contradictorii: în timp ce renumitul critic german Marcel Reich-Ranicki afirmă că a fost o "decizie bună şi nimerită", Denis Scheck consideră această hotărâre a Academiei Suedeze drept "o ofensă pentru literatura mondială", scriitorul, în mare măsură "demodat", "nemaifiind la înălţimea timpului" (Sigrid Löffler), premiul fiind acordat cu întârziere (Harold Pinter a împlinit, la 10 octombrie, 75 de ani).
Harold Pinter este Doctor honoris causa al universităţilor din Reading, Birmingham, Glasgow şi Stirling. Este un pasionat al sportului naţional englez, jocul de cricket şi este preşedinte al clubului "Gaieties Cricket Club."
