Join US!

26 august 2011

Constant Tonegaru

După ce îşi întrerupe studiile liceale, pe care nu le mai termină vreodată, practică profesii dintre cele mai diverse, precum aceea de funcţionar la Ministerul Culturii sau vânzător de fructe la Constanţa. Duce permanent o viaţă boemă. În anii 1946 şi 1947 audiază cursurile de literatură ale lui George Călinescu la Facultatea de Litere din Bucureşti. Debutează în 1942 în revista Expresul din Brăila. Ulterior colaborează cu poezii la revistele Preocupări literare, Kalende, Universul literar. Singurul volum de poezii apărut în timpul vieţii, Plantaţii - distins în 1945 cu premiul Editurii Fundaţiei Regale pentru Literatură şi Artă acordat scriitorilor tineri - face dovada apartenenţei poetului la mişcarea de avangardă, dar aduce în peisajul liric al epocii nostalgia minulesciană a ţinuturilor exotice, colorată de autoironie şi de presentimentul morţii: "Sunt condotierul Tonegaru fără spadă / mi-am tocit-o ascuţindu-mi ultimul creion / să scriu cum am dat în poesie cu o grenadă". A făcut parte începând din 1946 din gruparea literară din jurul criticilor literari Vladimir Streinu şi Şerban Cioculescu, împreună cu Pavel Chihaia, Dinu Pillat, preotul catolic Marie-Alype Barral, Teohar Mihadaş, Iordan Chimet, Gheorghe Fratostiţeanu şi alţii. A fost arestat în 1947 sub învinuirea de "conspiraţie împotriva siguranţei statului". Deţinut şi torturat în beciurile Securităţii, este eliberat în 1951 cu o fractură nevindecată a unei gambe, căpătată în urma bătăilor suferite în timpul detenţei. Moare prematur şi tragic la 10 februarie 1952, în Bucureşti.