Anthony Burgess

Personalitatea complexă a lui Burgess continuă să incite şi să deconcerteze. Romancier, dramaturg, compozitor, libretist, eseist, semantician, traducător şi critic, totul la el ţine de paradox. Literatura i-a adus succesul, dar Burgess ar fi vrut să fie privit mai curând ca muzician („Muzica e o artă mai pură pentru că nu se leagă direct de peripeţiile oamenilor“). Pentru a rezista psihic în timp ce scria grozăviile din Portocala mecanică a trebuit să se îmbete zdravăn, altminteri se considera înainte de toate un autor comic. El însuşi a fost victima unei farse: în 1959 i se diagnostighează un cancer la creier, medicii îi mai dau doar un an de trăit şi, vrând să lase în urmă ceva avere, scrie repede patru romane care au succes. Diagnosticul se dovedeşte greşit, iar Burgess rămâne scriitor. În ciuda nonconformismului violent al Portocalei mecanice, în anii '70 îl regăsim în America, unde joacă rolul unui distins profesor de literatură. [modificare] Viaţa [modificare] Copilăria John Burgess Wilson se naşte pe 25 februarie 1917 la Manchester. N-o să primească cel de-al doilea prenume, Anthony, decât mai târziu, iar pseudonimul său literar bine cunoscut nu-l va adopta înainte de 1956. La vârsta de un an, din cauza gripei spaniole din 1918, moare mama sa care fusese o actriţă şi dansatoare minoră cunoscută, potrivit lui însuşi Burgess, sub numele de scenă The Beautiful Belle Burgess. Tatăl, Joseph Wilson, fusese printre altele, ofiţer în armată, pianist, vânzător de enciclopedii etc. Se recăsătoreşte cu o cârciumăreasă. Burgess îl descrie ca „cel mai absent alcoolic care s-a pretins vreodată a fi un tată”. De fapt, Burgess a fost crescut de mătuşa lui, iar mai târziu de mama vitregă. Copilăria şi-a petrecut-o mai mult singur. [modificare] Tinereţea şi studiile Burgess şi-a început studiile la St. Edmund's Roman Catholic Elementary School, iar ulterior la Şcoala Primară Romano-Catolică Bishop Bilsborrow Memorial din Moss Side. Timp de câţiva ani, familia sa a locuit pe strada Princess din acelaşi district. Notele bune obţinute la Bishop Bilsborrow au atras după sine primirea unui loc la Şcoala Generală Catolică Xaverian College din Manchester. În anii de adolescenţă petrecuţi la această şcoală Burgess s-a îndepărtat în mod formal de catolicism, deşi nu se poate spune că s-a despărţit vreodată definitiv de Biserică. A intrat la Universitatea din Manchester în 1937 şi a absolvit studiile universitare trei ani mai târziu cu o diplomă de licenţă în Limba şi Literatura Engleză. Lucrarea lui de licenţă a avut ca subiect Doctor Faustus de Christopher Marlowe. De fapt, la început, Burgess dorise să facă studii muzicale, dar notele sale la fizică - materie necesară pentru studiul muzicii pe atunci - au fost considerate insuficent de bune pentru a a-i asigura un loc în cadrul programului de studii muzicale. Tatăl lui Burgess a murit de gripă în 1938 iar mama lui vitregă doi ani mai târziu în urma unui atac de cord. [modificare] Stagiul militar pe front În 1940 Burgess şi-a avut partea lui, nu tocmai eroică, de serviciu militar pe front, activând la început în cadrul corpului medical al Armatei Regatului Unit (Royal Army Medical Corps), perioadă care a inclus şi un stagiu la spitalul militar de campanie din Morpeth, Northumberland. În această perioadă a dirijat ocazional o formaţie de dans a armatei. Mai târziu a fost mutat în cadrul departamentului educaţional al Armatei Regale (Army Educational Corps), unde printre altele a condus şedinţe de logopedie la un spital de boli nervoase. A eşuat în încercarea sa de a deveni ofiţer. În 1942 a avut loc în Bournemouth căsătoria dintre Burgess şi o femeie de origine galeză pe nume Llewela Jones, fiica cea mai mare a unui director de liceu, cunoscută de toţi ca „Lynne”. Deşi Burgess a suţinut în mai multe rînduri că numele ei complet era Llewela Isherwood Jones, „Isherwood” nu apare nicăieri pe certificatul ei de naştere. Totodată, Lynne nu avea nicio legătură de rudenie cu scriitorul Christopher Isherwood aşa cum multă lume credea. Lynne şi Burgess fuseseră colegi de facultate la Universitatea din Manchester. Din această căsnicie „furtunoasă” nu a rezultat nici un copil, iar Lynne avea să moară în 1968 de ciroză hepatică pe fondul alcoolismului de care suferea. Mai târziu, Burgess a fost staţionat la o garnizoană militară din Gibraltar, teritoriu în sudul extrem al Spaniei şi controlat de Marea Britanie după încheierea Păcii de la Utrecht (vezi A Vision of Battlements - O viziune a bătăliilor). Aici a activat ca lector conferenţiar pe teme ca discurs şi teatru, a predat limba germană, rusă, franceză şi spaniolă şi a ajutat la familiarizarea trupelor cu codul de conduită britanic. A fost totodată instructor al comitetului central consultativ pentru educaţia Forţelor Armate Britanice în cadrul Ministerului Educaţiei. [modificare] Începuturile carierei didactice Burgess a fost lăsat la vatră cu gradul de sergent major în 1946 şi, în decursul următorilor patru ani, a fost conferenţiar pe teme ca discurs şi teatru la Mid-West School of Education de lângă Wolverhampton şi la Bamber Bridge Emergency Teacher Training College de lîngă Preston(cunoscută şi ca „the Brigg” şi asociată cu Universitatea din Birmingham). La sfârşitul anului 1950 a fost angajat ca profesor de literatură engleză la şcoala generală Banbury Grammar School (desfiinţată între timp) din Banbury, Oxfordshire (vezi The Worm and the Ring - Viermele şi Inelul, operă acuzată de femeia-primar de atunci din Banbury de calomnie la adresa ei). Pe lângă îndatoririle sale didactice, Burgess trebuia să supervizeze desfăşurararea activităţilor sportive. A condus totodată clubul de teatru al şcolii. Aceşti ani aveau să fie consideraţi unii din cei mai fericiţi din viaţa lui Burgess. Datorită sprijinului financiar acordat de tatăl lui Lynne, cuplul a reuşit să plătească un avans în vederea cumpărării unei vile în pitorescul sat Adderbury, nu departe de Banbury. Burgess obişnuia să organizeze diverse acţiuni teatrale pentru amatori în timpul său liber. În aceste acţiuni erau implicaţi atât localnici cât şi elevi, fiind puse în scenă, printre altele, piese ca Sweeney Agonistes de T.S. Eliot sau The Gioconda Smile - Zâmbetul Giocondei de Aldous Huxley (Burgess şi-a denumit vila din Adderbury Little Gidding, după titlul unuia din cele Patru Cvartete - Four Quartets de T.S. Eliot). În Adderbury şi-a format Burgess primele deprinderi jurnalistice, mai multe articole de-ale sale fiind publicate în ziarul local Banbury Guardian. Viitorul scriitor era un obişnuit al al barurilor din sat, în special The Bell şi The Red Lion, unde predilecţia sa pentru consumul de cidru în cantităţi mari era binecunoscută. Se crede că el şi soţia sa au primit interdicţia de a mai intra în mai multe baruri din Adderbury din cauza comportamentului lor turbulent. [modificare] Malaya În ianuarie 1954 Burgess a susţinut un interviu în cadrul biroului colonial britanic pentru un post în Malaya (azi Malaezia) ca profesor şi ofiţer răspunzător cu educaţia în serviciul colonial britanic. A primit şi acceptat cu râvnă acest post, fiind nerăbdător să exploreze ţinuturile Orientului. Câteva luni mai târziu el şi soţia sa au plecat spre Singapore din Southampton pe vasul de linie Willem Ruys cu escală în Port Said şi Colombo. Burgess a fost staţionat iniţial în Kuala Kangsar, oraşul regal din Perak aflat pe atunci în Federaţia Statelor Malaeziene. Aici a predat la Malay College, supranumit şi „Eton-ul Estului” şi cunoscut acum ca Malay College Kuala Kangsar (MCKK). Pe lângă îndatoririle sale didactice la această şcoală a copiilor liderilor malaezieni, Burgess activa şi ca director de internat responsabil cu studenţii şcolii pregătitoare, care erau cazaţi într-un conac în stil victorian cunoscut ca „Pavilionul Regelui”. Clădirea fusese odinioară ocupată de reprezentantul diplomatic britanic din Perak şi dobândise tristul renume de loc de tortură în timpul celui de-al II-lea război mondial deoarece servise ca sediu al Kempeitai (poliţia secretă japoneză). Aşa cum de altfel se menţionează în romanele şi autobiografia sa, sfârşitul anilor '50 au coincis pentru Burgess cu insurgenţa comunistă, un război nedeclarat cunoscut şi ca „Starea de urgenţă malaeziană” (1948-1960), atunci când cultivatorii de cauciuc europeni precum şi mulţi malaezieni, chinezi şi tamili au fost ţintele mai multor atacuri teroriste. După o presupusă dispută referitoare la cazarea lui şi a soţiei sale avută cu directorul de la Malay College dar nu neapărat din această cauză, lui Burgess i-a fost oferit un post altundeva şi cuplul s-a mutat într-un apartament destul de zgomotos aflat în „Pavilionul Regelui”, unde se poate spune că nu exista prea multă intimitate. Acesta ar fi fost motivul pentru care Burgess s-a transferat la Teachers' Training College din oraşul Khota Baru, statul Kelantan. Khota Baru era situat la graniţa cu Thailanda într-o zonă cedată de aceasta britanicilor în 1909 şi aici fusese detaşat un consilier britanic. Burgess a ajuns să scrie şi să vorbească în mod fluent în Malay. La acea dată alfabetul folosit era o variantă a alfabetului arab cunoscută sub numele de Jawi. Îşi petrecea majoritatea timpului de liber cu scrisul văzut ca „un hobby de gentleman, deoarece ştiam ca nu se putea face bani din asta”. Acum şi-a publicat primele romane Timpul pentru Tigru, Inamicul din pătură şi Beds in the East. Acestea aveau să devină cunoscute sub numele colectiv de „Trilogia malaeziană” şi aveau să fie publicate într-un singur volum Ziua cea lungă piere. De-a lungul timpului petrecut în Est a scris şi Literatura engleză: Manual pentru studenţi, aceasta fiind, de fapt, prima carte publicată a lui Burgess (dacă nu punem la socoteală un eseu publicat în copilărie la secţiunea de tineret a ziarului londonez Daily Express). [modificare] Brunei În 1959, după ce locuise pentru o vreme în Marea Britanie, Burgess a acceptat o altă slujbă în Orient, de această dată la Colegiul Sultan Omar Ali Saifuddin, în Bandar Seri Begawan, Brunei, sultanat aflat pe coasta nordică a Insulei Borneo. Brunei era protectorat britanic din 1888 şi nu-şi va obţine independenţa până în 1984. În Brunei, Burgess a schiţat romanul care, odată publicat în 1961, va fi numit Devil of a State. Deşi descrie Bruneiul, din motive juridice acţiunea a fost plasată într-un sultanat est-african imaginar, asemănător Zanzibarului. În acestă perioadă Burgess şi-a pierdut cunoştinţa în sala de clasă, pe când preda istorie, şi anume cauzele şi consecinţele Partidei de Ceai din Boston. Au existat mărturii că ar fi fost diagnosticat ca având o tumoră craniană inoperabilă cu prognostic negativ, aceasta fiind responsabilă pentru criza suferită. Această ipoteză s-a dovedit a fi greşită. El suferea din cauza alcoolismului (asociat cu o alimentaţie deficitară), a adesea oprimantului climat sud-asiatic, constipaţiei cronice, muncii în exces şi a dezamăgirilor profesionale. Cum a spus el însuşi, urmaşii sultanilor şi elitei din Brunei "nu doreau să fie educaţi", pentru că abundenţa petrolului le garanta averea şi statutul privilegiat. E posibil ca Burgess să fi căutat un pretext pentru a abandona catedra şi a deveni scriitor, el debutând târziu în arta ficţiunii. Douăzeci de ani mai târziu, într-un interviu, Burgess a descris astfel perioada petrecută în Brunei: "Într-o bună zi, în sala de clasă, am hotărât că îndeajuns îi lăsasem pe alţii să conducă. Aşa că m-am întins pe jos doar ca să văd ce va urma." Cu altă ocazie a vorbit de "un colaps voluntar provocat de o pură plictiseală şi frustrare". Însă o altă variantă i-a fost prezentată veteranului artelor si presei britanice, Jeremy Isaacs, în 1987: "Am fost îndepărtat din serviciul colonial pentru motive politice deghizate în motive clinice". [modificare] Repatrierea Burgess a fost repatriat şi eliberat din poziţia sa în Brunei, după care a fost internat într-un spital londonez (vezi "Doctorul e bolnav", engl. ''The Doctor Is Sick''), în care a fost supus unor teste neurologice care s-au dovedit negative. La externare, benificiind de o sumă moştenită de către soţia sa şi de economii adunate în cei şase ani petrecuţi în Orient, a decis că are independenţa financiară pentru a deveni scriitor. Cei doi soţi au locuit succesiv într-un apartament în Hove, lângă Brighton,Sussex (vezi seria Enderby); în casa "Applegarth" din satul Etchingham, Sussex, situată la doi paşi de rezidenţa Burwash în care locuise Rudyard Kipling, precum şi în Chiswick (surburbie a Londrei), aflată în apropierea studiourilor TV BBC White City pe care Burgess le-a frecventat în acea perioadă. După vacanţa petrecută împreună cu soţia sa în URSS, unde s-au oprit la Sankt-Petersburg (Leningrad), Burgess a scris ''Honey For the Bears'' (trad. "Miere pentru urşi") şi a conceput parţial limbajul folosit în "Portocala Mecanică". [modificare] Exilul european Catre sfârşitul anilor '60, Burgess locuia din nou înafara Angliei, motivul fiind taxele (tax exile). De această dată condiţiile erau impunătoare; într-adevăr, la moartea sa, Burgess era multimilionar, lăsând multiple proprietăţi (case şi apartamente) în Europa, în valoare de sute de mii. El a locuit pentru o vreme într-o casă cumpărată în Lija, Malta, însă necazurile cu un funcţionar al statului a grăbit o mutare la Roma. Avea un apartament în capitala italiană şi o casă la ţară în Bracciano, precum şi o proprietate în Montalbuccio. Avea de asemenea o vilă în Provence, în Callian du Var, Franţa, şi un apartment în apropierea Baker Street, Londra, lângă presupusa locuinţă a lui Sherlock Holmes din povestirile lui Arthur Conan Doyle. Burgess a locuit doi ani în Statele Unite, lucrând ca visiting professor la Universitatea Princeton (1970), ca distinguished professor" la City College of New York (1972), şi predând metode de scriere literară (creative writing) la Universitatea Columbia. A fost de asemenea scriitor (writer-in-residence) la Universitatea North Carolina, Chapel Hill (1969) şi la Universitatea din Buffalo (1976) şi a predat tehnica romanului la Universitatea din Iowa (1975). Într-un final, s-a stabilit la Monaco, unde a fost activ în comunitatea locală, devenind în 1984 cofondator al Princess Grace Irish Library, un centru pentru studii culturale irlandeze (http://www3.monaco.mc/pglib/). A petrecut mult timp şi la un chalet în Lugano, Elveţia. După moartea lui Lynne în 1968 la vârsta de 47 de ani, datorată cirozei hepatice, (vezi Beard's Roman Women), s-a recăsătorit cu Liliana Macellari, o translatoare italiană, adoptând fiul acesteia dintr-o căsătorie anterioară. Se pare ca unul dintre factorii determinanţi ai mutării definitive la Monaco a fost o încercare de răpire a băiatului, numit Paolo-Andrea, la Roma. [modificare] Moartea Burgess a scris odată: "Voi muri undeva pe tărâmuri mediterannene, cu o eulogie imprecisă în Nice-Matin, neplâns, în curând uitat." De fapt el va muri în ţara natală. S-a întors la Twickenham, o suburbie externă a Londrei, unde avea o casă, să moară pe 22 noiembrie, 1993. Avea 76 de ani. Moartea sa (cauzată de un cancer pulmonar – a fost multă vreme fumător) s-a petrecut la Spitalul St John&St Elizabeth în St John's Wood din apropierea Londrei. Se crede că a scris romanul Byrne pe patul de moarte. Se pare că şi-ar fi dorit ca cenuşa să-i fie păstrată în Cimitirul Moston din Manchester, însă până la urmă au ajuns la cimitirul din Monte Carlo. Epitaful de pe piatra memorială de marmură a lui Burgess, în spatele căreia e păstrat vasul cu rămăşiţele sale, este inscripţionată "Abba Abba", ceea ce are câteva inţelesuri: (1) ebraicul "Tată, tată", adică invocarea Domnului ca Părinte (Marcu 14:36 etc.); (2) iniţialele lui Burgess's; (3) grupul pop ABBA, care a obţinut faimă mondială în anii '70, când Burgess însuşi se afla la vârf; (4) parte din schema rimei a unui sonet Petrarchan; (5) ultimele cuvinte rostite de Isus în aramaica, de pe Cruce; şi (6) romanul lui Burgess despre moartea lui Keats, Abba Abba. Fiul vitreg al lui Burgess, Paolo-Andrea, i-a supravieţuit mai puţin de o decadă, murind la 37 de ani, în 2002. [modificare] Realizări [modificare] Romane Cu trilogia Malaeziană (Time For A Tiger, The Enemy in the Blanket şi Beds in the East), primele sale încercări în arta ficţiunii care au fost publicate, Burgess a emis pretenţia de a fi scris romanul malayez definitiv (de ex. romanul experienţelor repatriatului în Malaezia). Acesta se adaugă unei familii de astfel de explorări ficţionale ale estului, cuprinzând Burma lui George Orwell(Burmese Days), India lui E.M. Forster (A Passage to India) şi Viet Nam-ul lui Graham Greene (The Quiet American). În acest fel Burgess continuă tradiţia stabilită de Rudyard Kipling pentru India şi, pentru Asia de Sud-Est în general, de Joseph Conrad şi W. Somerset Maugham. Spre deosebire de Conrad, Maugham şi Greene, care nu au făcut nici un efort de a învăţa limbile locale, însă ca Orwell (care stăpânea bine Urdu şi limba Burmese, necesară activităţii sale ca ofiţer de poliţie) şi Kipling (care vorbea Hindi, învăţată în copilărie), Burgess vorbea şi scria excelent Malay. Aceasta rezultă într-o impresionantă veridicitate şi înţelegere a grijilor indigene în trilogie. Anii repatrierii lui Burgess(c. 1960-69) au rezultat nu doar în ciclul Enderby, ci şi în neglijatul The Right to an Answer, care atinge tematica vieţii şi a morţii, şi în One Hand Clapping (pentru care regizorul Francis Coppola a achiziţionat recent drepturile de ecranizare), în parte o satiră a vacuumului culturii de masă. Această epocă a asistat şi la publicarea The Worm and the Ring, care a fost retrasă din circulaţie sub ameninţarea cu un proces a unuia dintre foştii colegi ai lui Burgess. Cea mai cunoscută (sau faimoasă după ecranizarea lui Stanley Kubrick operă a lui Burgess, Portocala mecanică (1962), a fost produsul acestor ani fertili. Inspirat iniţial de un incident din Al Doilea Razboi Mondial, în care soţia sa Lynne ar fi fost jefuită şi atacată în Londra în timpul întreruperii curentului electric de către dezertori din armata americană (întâmplare ce putea să fi contribuit la un avort pe care aceasta l-a suferit), cartea era o examinare a liberului arbitru şi a moralităţii. Tânărul anti-erou, Alex, capturat după o carieră de violenţă şi turbulenţă, este supus reeducării (aversion conditioning) pentru a-i stopa violenţa. Acest fapt îl lasă fără apărare în faţa altor oameni şi incapabil de a mai gusta muzica (în special Beethoven, şi încă mai special Simfonia a Noua) care, pe lângă violenţă, besides violence, constituia o plăcere intensă pentru el. Apoi a venit Nothing Like the Sun, o recreere ficţională a vieţii amoroase a lui Shakespeare şi o examinare a (parţial sifilitică, se sugerează) originii viziunii creative a bardului. Aceasta a câştigat preţuirea criticilor, plasându-l pe Burgess în prima linie a romancierilor generaţiei sale. Până în anii '70, creaţiile lui Burgess deveniseră foarte experimentale, şi unii critici văd o scădere a calităţii în această perioadă. MF (1971) a arătat influenţa lui Claude Lévi-Strauss şi a structuraliştilor. Beard's Roman Women e considerat de mulţi cel mai fără de succes roman al sau (pledoarie în favoarea sa: a fost scris în întregime pe drum, în rulota sa Bedford Dormobile). Acesta e însă revelator pe plan personal, descriind mortea primei soţii a lui Burgess, durerea sa şi aventura care a dus la al doilea lui mariaj. Napoleon Symphony conţine printre multe altele un superb portret al unei societăţi arabe sub occupaţia unei puteri vestice (Egipt de către Franţa). În anii '80 a avut loc reîntoarcerea triumfătoare; în această perioadă temele religioase au căpătat preponderenţă (vezi The Kingdom of the Wicked şi Man of Nazareth ca şi Earthly Powers). Deşi Burgess s-a îndepărtat de catolicism devreme în tinereţea sa, influenţa educaţiei catolice şi viziunea catolică au rămas influente în opera sa de-a lungul întregii sale vieţi. Aceasta se observă in discuţia despre liberul arbitru din "Portocala Mecanică" şi în viziunea apocaliptică asupra schimbărilor devastatoare din Biserica Romano-Catolică – cauzate de ceea ce poate fi înţeles drept influenţa Satanică – în Earthly Powers (1980). Această operă a fost scrisă iniţial ca o parodie a romanului de mare succes. Burgess a continuat să lucreze în timpul bolii sale terminale şi încă scria pe patul de moarte. Ultimele scrieri cuprind Any Old Iron, o sagă a două familii (una ruso-galeză, cealaltă evreiască) ce cuprinde naufragiul Titanicului, revoluţia bolşevică, războiul civil din Spania, Primul Război Mondial, începuturile Statului Israel (ca şi imaginara redescoperire a sabiei Regelui Arthur, Excalibur). A Dead Man In Deptford, despre Christopher Marlowe, e un fel de volum însoţitor al romanului său despre Shakespeare novel Nothing Like The Sun. Romanul de poezie narativă novel Byrne a fost publicat postum. Burgess a câştigat puţine premii în patria sa – capodopera Earthly Powers, de exemplu, a pierdut cu faimă premiul Booker pentru ficţiune – deşi a obţinut titluri onorifice de la universităţile din St Andrews, Birmingham şi Manchester şi a fost membru (Fellow) al Royal Society of Literature. Succesul său a fost mai mare pe Continent, unde a primit ordinul francez "Commandeur des Arts et des Lettres" şi a devenit "Commandeur de Merite Culturel" în Monaco. [modificare] Critică Burgess şi-a început cariera în critică, cu un text bine-primit, English Literature, A Survey for Students, încă folosit în şcolile engleze. Au urmat The Novel Today şi The Novel Now: A Student's Guide to Contemporary Fiction. Apoi au urmat studiile despre Joyce studies Here Comes Everybody: An Introduction to James Joyce for the Ordinary Reader (publicat şi ca Re Joyce), Joysprick: An Introduction to the Language of James Joyce, şi A Shorter Finnegan's Wake. Capitolul său The Novel (Romanul) din Encyclopædia Britannica din 1970 e considerat un clasic al genului. Burgess a scris studii critice despre William Shakespeare, Ernest Hemingway şi D.H. Lawrence. Al săuNinety-nine Novels: The Best in English Since 1939 rămâne un ghid de neînlocuit, în timp ce discursul publicat Obscenity and the Arts explorează aspecte ale pornografiei. [modificare] Lingvistică Burgess a fost poliglot, stăpânind limbile Malay, rusă, franceză, germană, spaniolă, italiană şi galeză pe lângă Engleza nativă, precum si noţiuni de ebraică, japoneză, Chineză, suedeză şi persană. "Educaţia lingvistică a lui Burgess", scriu Raymond Chapman şi Tom McArthur în ''The Oxford Companion to the English Language'', "e vizibilă în dialogul îmbogăţit de pronunţări distinctive şi în plăcerile limbajului." Interesul său în lingvistică s-a reflectat în jargonul adolescentin anglo-rus inventat în Portocala Mecanică (numit Nadsat) şi în filmulQuest for Fire (1981), pentru care a inventat un limbaj preistoric. Eroul din The Doctor is Sick, Dr. Edwin Spindrift, e profesor de linvistică. Aceasta scapă dintr-un spital populat, cum a scris criticul Saul Maloff (), cu nişte "cazuri psihiatrice care exemplifică în mod fericit variantele limbii engleze". Burgess, care a ţinut cursuri de fonetică la Universitatea din Birmingham la sfârşitul anilor '40, investighează domeniul lingvisticii în Language Made Plain şi A Mouthful of Air. [modificare] Jurnalism Burgess a scris regulat articole în ziare şi reviste britanice, italiane, franceze şi americane – chiar compulsiv – şi în cantităţi prodigioase. Martin Amis a scris în Observer în 1987: "...pe lângă faptul că scrie regulat pentru fiecare ziar şi magazin cunoscut, Anthony Burgess scrie cu regularitate şi pentru toate cele necunoscute. Luaţi la întâmplare un trimestrial maghiar sau un tabloid portughez – şi iată un Burgess, cu un discurs despre goulaş sau test-driving noul Fiat 500". "A fost star-ul nostru, întotdeauna gata să se apuce de ceva nou, precis cu termenele, lungimea şi copiile" a scris editorul literar al lui Burgess la Observer, Michael Ratcliffe. Selecţiuni din jurnalismul lui Burgess pot fi găsite în Urgent Copy, Homage to QWERT YUIOP şi One Man's Chorus. [modificare] Scenarii de film Burgess a scris scenariile pentruMoses Legiuitorul (Gianfranco De Bosio 1975, cu Burt Lancaster, Anthony Quayle şi Ingrid Thulin), Isus din Nazaret (Franco Zeffirelli 1977, cu Robert Powell, Olivia Hussey şi Rod Steiger), şi A.D. (Stuart Cooper 1985, cu Ava Gardner, Anthony Andrews şi James Mason). El a inventat limbajul epocii de piatră pentru La Guerre du Feu (Quest for Fire) (Jean-Jacques Annaud 1981, cu Everett McGill, Ron Perlman şi Nicholas Kadi). A adunat multe scenarii nepublicate, inclusiv unul despre Shakespeare, ce urma să fie numit Will! sauThe Bawdy Bard, bazat pe romanul său Nothing Like The Sun. [modificare] Simfonii În spusele lui Burgess, cum alţii se bucură de yachting sau golf, "Eu compun muzică". A compus cu regularitate întreaga sa viaţă. Operele sale sunt rar executate astăzi, însă câteva au fost transmise în timpul vieţii sale la BBC Radio. Simfonia (No. 3) în C a fost prezentată în premieră de către orchestra Universităţii din Iowa în 1975. Multe din lucrările sale nepublicate sunt listate în This Man and Music. Sinfoni Melayu, caracterizată de către biograful lui Burgess Roger Lewis ca fiind "Elgar with bongo-bong drums", a fost descrisă de Burgess ca o încercare de a "combina elemente muzicale locale cu un limbaj sintetic bazat pe tobe şi xilofoane ale nativilor". Structura romanului Napoleon Symphony (1974) a fost modelată după Eroica a lui Beethoven, în timp ce Mozart and the Wolf Gang (1991) reflectă sunetele şi ritmurile compoziţiei mozartiene. Cu toate că Burgess şi-a exprimat cu claritate părerea negativă faţă de muzica pop apărută către mijlocul anilor '60, el a fost numit "naşul punk-ului" ca rezultat al imaginii nihiliste despre viitor prezente în Portocala Mecanică. La programul radio al British Broadcasting Corporation Desert Island Discs din 1966, Borgess a ales: Purcell, Rejoice in the Lord Always; Bach, Goldberg Variations No 13; Elgar, Simfonia No.1 în A flat major; Wagner, Walter's Trial Song din Die Meistersinger von Nürnberg; Debussy, Fêtes; Lambert, The Rio Grande; Walton, Simfonia No.1 în B flat; and Vaughan Williams, On Wenlock Edge. [modificare] Operă şi musical-uri Burgess a tradus opera Carmen a lui Bizet, care a fost interpretată de English National Opera. El a creat o operetă bazată pe romanul lui James Joyce Ulysses, numită Blooms of Dublin (compusă în 1982 şi interpretată la BBC), şi a compus muzica pentru punerea în scenă a traducerii sale a piesei Cyrano de Bergerac adaptând piesa lui Rostand pentru Broadway în 1971. Noul său libret pentru Oberon-ul lui Weber a fost interpretat de o companie de operă din Edinburg, Scottish Opera.