Politica Mozambicului

Politica în statul Mozambic are loc într-o republică democratică reprezentativă prezidenţială, unde preşedintele este şeful statului şi primul ministru este şeful guvernului, al unui sistem multi-partid. Puterea executivă este exercitată de guvern. Puterea legislativă este împărţită între guvern şi Consiliul Republicii. Ultimii 25 de ani din istoria Mozambicului au încapsulat dezvoltatea politică a întregului secol XX. Colonizarea portugheză s-a prăbuşit în 1974 după o decadă de lupte armate,iniţial condusă de educatul american Eduardo Mondlane,care a fost asasinat în 1969. Când a fost proclamată independenţa în 1975,conducatorii campaniei militare FRELIMO au stabilit imediat un singur partid de stat aliat Blocului sovietic,eliminând pluralismul politic,instituţiile educaţionale religioase şi rolul autorităţilor tradiţionale. Noul guvern a adăpostit şi a susţinut mişcările de eliberare sud-africane (ANC) şi zimbabwene (ZANU-PF), în timp ce guvernele apartheid-ului sud-african şi rhodesian au promovat şi au finanţat o mişcare rebelă armată în centrul Mozambicului numită Rezistenţă Naţională Mozambicană (RENAMO). Războiul civil, sabotaj al statelor vecine, şi prăbuşirea economică au caracterizat prima decadă a independenţei mozambicane. De asemenea, marcante pentru aceasta perioada au fost exodul în masa a resortisanţilor portughezi,infrastructura slabă,naţionalizarea şi conducerea economica greşită. De-a lungul razboilui civil guvernul nu a reuşit să exercite un control efectiv în afara zonelor urbane,multe dintre ele fiind izolate de capital.Aproximativ un milion de mozambicani au murit în timpul razboiului civil,1.7 milioane s-au refugiat în statele învecinate,şi alte câteva milioane au fost strămutate. În cel de-al III-lea congres al partidului FRELIMO din 1983,preşedintele Samora Machel a admis eşecul socialismului şi nevoia urgentă de reforme politice şi economice.Moartea sa,împreună cu alţi câţiva consilieri,într-un accident de avion suspicios în 1986 a întrerupt progresul. Succesorul său, Joaquim Chissano, a continuat reformele şi a început discuţiile de pace cu RENAMO.Noua constituţie adoptată în 1990,a fost realizată pentru un sistem politic multi-partid,o economie bazată pe piaţă şi alegeri electorale libere.Războiul Civil s-a încheiat în octombrie 1992 cu Acordul General de Pace. Pâna la jumătatea anului 1995 cei 1.7 milioane de mozambicani refugiaţi care au cerut azil în Malawi,Zimbabwe,Swaziland , Zambia, Tanzania şi Africa de Sud ca rezultat al războiului s-au întors,ca parte din cea mai mare repatriere văzuta în Africa Sub-Sahariana.De asemenea,aţti 4 milioane de locuitori s-au întors la locurile lor de origine. Sub supravegherea forţelor de menţinere a păcii ONUMOZ ale Naţiunilor Unite,pacea s-a restabilit în Mozambic. În 1994 în ţară s-au desfăşurat primele alegeri electorale democratice.Joaquim Chissano a fost ales preşedinte cu 53% din voturi şi a fost votat un Consiliu Naţional cu 250 de membri cu 129 deputaţi FRELIMO,112 deputati RENAMO şi 9 reprezentanţi ai altor trei partide mai mici care au format Uniunea Democratica (UD). Preşedinte: Armando Guebuza, partid: FRELIMO, din 2 februarie 2005 Priministru: Aires Ali, partid: FRELIMO, din 16 ianuarie 2010