Politică monetară

Politica monetară reprezintă un ansamblu de acţiuni prin care autorităţile monetare (banca centrală, trezoreria etc.) influenţează asupra cantităţii de monedă în circulaţie, nivelul ratelor dobânzii, cursurile de schimb valutar şi alţi indicatori economico-monetari în vederea realizării obiectivelor generale ale politicii economice (de stimulare a activităţii economice, ocupare a forţei de muncă, stabilitate a preţurilor etc.). Evoluţia politicii monetare este determinată de evoluţia sistemului monetar şi de evoluţia gândirii economice. Pe parcursul mai multor secole promovarea politicii monetare se reducea la luarea deciziilor de batere a monedei metalice şi de emitere a banilor de hârtie. Crearea primelor bănci centrale (bănci cu drept de emisie monetară) a fost influenţată de ideea menţinerii parităţii bancnotelor în raport cu metalul preţios şi în raport cu bancnotele altor state. Respectiv, obiectivul politicii monetare a fost menţinerea etalonului aur. Împreună cu conştientizarea ciclicităţii în activitatea economică (sfârşitul sec. XIX – începutul sec. XX) s-a modificat şi obiectivul politicii monetare, incluzând şi supravegherea stabilităţii sistemului financiar. Crizele şi panicile bancare au impus băncilor centrale rolul de „împrumutător de ultima instanţă” şi au demonstrat rolul ratei dobânzii în stimularea creditului bancar. În anii 1980 mai mulţi economişti au început să pledeze pentru independenţa băncilor centrale de celelalte organe de stat.[necesită citare]