Pacea

Cuvântul pace derivă din latinescul pax. El defineşte în general, în sens pozitiv, o stare de linişte, o stare lipsită de conflicte militare. În Grecia antică, ideea de pace era legată de vârsta de aur iniţială a umanităţii. În mitologia greacă, Irina (Eirene) este o zeiţă alegorică personificând pacea. Simbolul porumbelului cu ramură de măslin, este izvorât tot din mitologia antică : alegând casca lui Ares (Marte), zeul războiului, pentru a cuibări, această pasăre sacră prelungi starea de pace, împiedicând zeul să-şi îndeplinească funcţia. Toate religiile propovăduiesc pacea, cel puţin între proprii lor credincioşi şi enoriaşi, dar uneori şi războiul, îndeosebi împotriva necredicioşilor. Preoţii creştini, imamii musulmani şi mai recent, rabinii evrei, predică adesea despre pace, dar câteodată binecuvântează şi trupe sau iniţiative militare. În religia creştină, pacea este starea eternă, trancendentă, din viaţa de apoi (pentru sufletele admise în Rai), sau din Domnia Domnului Dumnezeu pre Pământ ce va veni după Apocalipsă (pentru bisericile care cred în istoricitatea viitoare concretă a acesteia). Tradiţia judeo-creştină susţine "Să nu ucizi", deşi nu există nici-un consens în privinţa interpretării corecte. Adepţii unor religii, cum ar fi Jainism-ul, încearcă să nu rănească orice fiinţă vie, inclusiv insectele. Budiştii şi hinduşii cred că pacea poate fi realizată atunci când orice dorinţă şi suferinţă sfârşeşte. Pentru a elimina suferinţa şi pentru a dobândi această pace, ei urmează o serie de învăţături numite cele « Patru nobile Adevăruri » : principala doctrină a filozofiei lor. În yi-kingul chinezesc, pacea nu este lipsa de război, ci căutarea permanentă a rezolvării non-violente a conflictelor. Bineînţeles că nici în culturile hinduiste, confucianiste şi budiste nu au lipsit războaiele, iar unii deservenţi ai cultelor le-au aprobat sau chiar încurajat. Pacifiştii, cum ar fi anarhiştii creştini, consideră că orice tip de violenţă va da naştere doar la altă violenţă. Alte grupuri de persoane iau o varietate de poziţii în faţa violenţei, multe dintre ele susţinând teoria războiului just. Ideologii comunismului au afirmat şi ei, nu o dată, ataşamentul lor la "lupta pentru pace", dar sloganele lor antibeliciste au ascuns adesea intenţii expansioniste. Politicienii şi militarii au susţinut în diverse perioade că doresc pacea, dar o "pace dreaptă", sub care denumire puteau înţelege o pace care ţine seama numai de interesele uneia din părţile aflate în conflict (a lor).