Godefroy de Bouillon

Godfroy de Bouillon (c. 1060, Boulogne-sur-Mer – 18 iulie 1100, Ierusalim[1]) a fost un cavaler medieval, unul dintre liderii Primei Cruciade din 1096 până la moartea sa. Din 1076 a fost Senior de Bouillon, domeniu de unde şi-a luat numele, iar din 1087 a fost Duce al Lotharingiei Inferioare. După Asediul Ierusalimului din 1099, Godfroy a devenit primul suveran al Regatului Ierusalimului, dar nu a folosit titlul de "Rege". Godfroy s-a născut în jurul anilor 1060 fie la Boulogne-sur-Mer în Franţa fie la Baisy, un oraş din Brabant, actualmente în Belgia. Aparţinea unei familii nobile considerate de contemporani drept foarte nobile şi foarte ilustre[necesită citare], fapt justificat de înrudirea cu regii franci şi de o strălucită linie de strămoşi care guverna Lotharingia încă din anul 950. Bunicul său matern era Godefroy cel Bărbos, Duce de Lotharingia Superioară care, revoltat mai întâi împotriva suveranului Henric al III-lea al Sfântului Imperiu Roman, devine apoi timp de 10 ani un hotărât susţinător al papalităţii, ca marchiz de Toscana, fratele său fiind Papa Ştefan al IX-lea. În 1065 Godefroy cel Bărbos se împacă cu suveranul romano-german, revenind ca Duce de Lotharingia Inferioară. Godfroy era al doilea fiu al Contelui Eustache al II-lea de Boulogne şi al Idei de Lorena. Ca cel de al doilea fiu, avea mai puţine oportunităţi în viaţă decât fratele său mai mare şi era predestinat unei cariere de cavaler în slujba unui nobil. Şansa lui a venit din partea unchiului din partea maternă, Godfroy cel Cocoşat, Duce de Lotharingia Inferioară, care a murit fără moştenitori şi l-a numit pe Godfroy de Bouillon ca moştenitor la moartea sa, în februarie 1076. Ducatul era foarte important, fiind o zonă situată la frontiera Sfântului Imperiu cu Regatul Franţei. Hotărârea finală de numire a noului duce îi aparţinea împăratului romano-german; iar tânărului Godfroy nu i s-a acordat decât regiunea Anvers, cu titlul de marchizat şi senioria Bouillon. Titlul ducal i-a revenit fratelui împăratului Henric al IV-lea, Conrad. Godfroy a rămas fidel împăratului, luptând alături de acesta împotriva forţelor lui Rudolf de Suabia şi luând partea împăratului în lupta cu Papa Grigore al VII-lea. În acelaşi timp Godfroy a trebuit să menţină controlul teritoriilor ce i-au fost atribuite, acestea fiind revendicate de văduva unchiului său, Matilda de Toscana şi de alte forţe exterioare familiei. A fost ajutat de fraţii săi Eustace şi Balduin iar în urma acestor lupte îndelungate meritele sale i-au fost recunoscute şi în primele luni ale anului 1087 i s-a atribuit tilul ducal din Lotharingia Inferioară. Ducatul lui Godefroy se întindea între Regatul Franţei şi Rin, şi cuprindea ţinuturile Brabant, Hainaut, Limburg, Namurois, Luxemburg şi o parte din Flandra; el mai includea, în întregime sau parţial, şi episcopatele Köln, Trier, Liège şi Cambrai. Teritoriul era bogat, era traversat de o importantă axă comercială medievală, valea Meusei, iar cultura era îfloritoare, mai ales datorită şcolilor din Liege şi a artei locului. De asemenea ducatul se afla pe frontiera dintre limbile romanice şi germanice, pe de o parte se vorbea limba valonă iar pe de alta limba flamandă. În afară de stăpânirea ducală din Lotharingia Inferioară, Godefroy mai moştenise de la unchiul său şi titlul de conte de Verdun, care făcea din el, mare protector al episcopatului de Verdun.