13 iulie 2011
Ferdinand I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman
Ferdinand I (n. 10 martie 1503 în apropiere de Madrid – d. 25 iulie 1564, Viena) a fost un monarh austriac din Casa de Habsburg. La moartea regelui Ludovic al II-lea, în 1526, a devenit Rege al Boemiei şi Ungariei, iar în 1556, la abdicarea fratelui său Carol V împărat romano-german, a devenit Împăratul Sfântului Imperiu Roman, în mod oficial din 1558 şi domnind până la moartea sa.
Deviza sa a fost Fiat justitia et pereat mundus: "Să se facă dreptate de-ar fi să piară pământul". Ferdinand s-a născut la Alcalá de Henares, la 40 de km de Madrid, ca l patrulea fiu al arhiducelui Filip cel Frumos şi al infantei Ioana de Castilia. Ferdinand a împărţit aceeaşi zi de naştere cu bunicul matern, Ferdinand al II-lea de Aragon.
Fratele său a fost Carol Quintul, căruia i-a urmat la tronul imperial. De asemenea, a fost nepotul împăratului Maximilian, care a încheiat o înţelegere cu regele Ungariei şi Boemiei, Vladislav al II-lea, prin care Ferdinand II s-a căsătorit cu fiica acestuia Anna, refuzând prin aceasta o căsătorie propusă de Ioan Zapolya. În anul 1526, după ce regele Ungariei, Ludovic al II-lea, moare în bătălia de la Mohács (1526), Ferdinand devine rege al Boemiei şi Sileziei (1527). Nu reuşeşte să ocupe tronul Ungariei, fiind în dispută cu Ioan Zapolya, care - cu ajutorul sultanului Soliman I (Magnificul) - este încoronat ca rege al Ungariei, vasală turcilor, care ocupa cetatea Buda (Budapesta), şi mai târziu asediază fără succes Viena. În înţelegerea de la Oradea (1538) Ferdinand I îl recunoaşte pe I. Zapolya ca rege al Ungariei. După moartea lui I. Zapolya (1540) fiul acestuia, Ioan Sigismund Zápolya, sub regenţa mamei sale Izabella şi sprijinit de otomani, moşteneşte tronul. Prin aceasta, Imperiul Otoman a reuşit să-şi extindă influenţa în vest şi să frâneze expansiunea austriacă reprezentată de Ferdinand, care în 1531 este recunoscut de adunarea nobililor din Köln ca rege german. În Boemia, Ferdinand înăbuşă o revoltă a protestanţilor, în bătălia de la Mühlberg (1547). Mai târziu fiul lui Ferdinand, Maximilian, simpatizează cu protestanţii, ceea ce atrage după sine o serie de neînţelegeri. În 1556 Carol Quintul, Împărat al Sfântului Imperiu Roman renunţă la tron, astfel că Ferdinand devine împărat. Cu toate că este un catolic convins, recunoaşte din timp influenţa tot mai puternică a protestanţilor, pe care îi tolerează.
