Ferdinand al IV-lea, Mare Duce de Toscana

Ferdinand al IV-lea, Mare Duce de Toscana (italiană Ferdinando IV, Granduca di Toscana[1]; 10 iunie 1835 – 17 ianuarie 1908) a fost ultimul Mare Duce de Toscana din 1859 până în 1860. Casa de Habsburg-Lorena a continuat să deţină titlul de pretendent la tron până la sfârşitul Primului Război Mondial. Născut la Florenţa, a fost al patrulea copil şi primul fiu al lui Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana şi a celei de-a doua soţii, Prinţesa Maria Antonia a celor Două Sicilii. EL şi familia sa au fost obligaţi să părăsească Florenţa la 27 aprilie 1859 odată cu izbucnirea unei revoluţii care a inspirat izbucnirea unui război de către Franţa şi Sardinia-Piemont împotriva Austriei, război care a făcut parte din unificarea Italiei. Familia s-a refugiat în Austria. După sfârşitul războiului, Leopold al II-lea a abdicat la 21 iulie iar fiul său Ferdinand i-a succedat ca Mare Duce. Ferdinand nu s-a putut întoarce la Florenţa pentru a cere tronul şi Adunarea Naţională a Toscanei l-a detronat după numai o lună, la 16 august. Ferdinand încă spera să-şi recapete tronul deoarece atât Franţa cât şi Austria i-au promis să recunoască drepturile sale prin armistiţiul de la Villafranca. Totuşi nici o putere nu a fost dispusă să facă ceva pentru restaurarea lui. Regatul Sardiniei a anexat Toscana la 22 martie 1860 încheind speranţele lui Ferdinand de a obţine tronul. Ferdinand şi-a petrecut restul vieţii în exil în Austria. A murit la Salzburg în 1908.