anta aici, simti ca este pacat sa pierzi timpul prin orele de somn! Am înotat si m-am lasat mângâiata de soarele blând, am privit ore în sir fascinata, spectacolul valurilor spargându-se în stânci, am admirat diversitatea plantelor si florilor, explozia culorilor, formelor si miresmelor, ambitia lor de a exista pe fiecare piatra seaca. Am facut drumetii prin paduri de dafin, de tise si ienuperi, m-am simtit ca un pitic între tufele de afinele (înalte de pâna la 6 metri) sau cele de feriga, am fotografiat fiecare floare, uimita de soiul urias. Am trecut la pas prin nori, ceata sau arsita soarelui, urmând drumul Levadei - impresionantul sistem de irigatie al insulei. Am admirat caracterul prietenos si sociabil al localnicilor - gazde perfecte, am baut Poncha (bautura traditionala din suc de lamaie, miere si alcool din trestie de zahar) si înca mai simt aromele deosebite ale specialitatilor gastronomice locale: Filete de Espada ( peste spada file), Espetada (carne de vita la grill), Bife de Atum (ton cu porumb prajit), Carne Vinho e Alhos (carne de porc sos de vin si usturoi)... În Madeira, fiecare zi este o aventura, fiecare pas este o fascinatie!
2. Barcelona /Spania, metropola situata pe coasta Mediteranei, ofera combinatia ideala de vacanta pe litoral cu incursiuni în arta, istorie si cultura! Doar aici ai posibilitatea de a alterna orele de plaja, mare si soare, cu plimbari în care sa descoperi minuni ca: Fontana Magica, Sagrada Familia, Santa Maria del Mar, Parc Güel, Casa Mila, Casa Battlo, Casa Vicens, Bario Gotica, les Arenes, Monumental, Satdionul FC.Barcelona, Les Rambles, Plaça de Catalunya, Plaça Portal de la Pau si statuia Cristofor Columb, seri Flamenco, muzee -orasul e campionul muzeelor inedite (Muzeul national de arta catalana, Muzeul Frederic-Marés, Muzeul figurilor de ceara, Muzeul Picasso, Muzeul Marinei, Muzeul Ciocolatei, Expozitia Dali, etc.). La doar o ora departare de Barcelona, pe Muntele Sfânt, între cer si pamânt, acolo unde parca uriasii s-au jucat, construind un castel din nisip-picurat, se ridica Mânastirea Monserrat - simbol al libertatii si identitatii nationale a catalanilor. O vacanta în Barcelona îti creeaza impresia ca timpul s-a dilatat, datorita multiplelor si diverselor posibilitati de a petrece clipele.
3. Paris / Franta, "orasul luminilor", este metropola de pe malul Senei, unul din cele mai romantice orase ale lumii, este orasul care farmeca fara diferenta, ziua sau noaptea. Încarcat de istorie, Parisul copleseste prin frumusetea cladirilor, bulevardelor si vrajeste prin sarmul scuarurilor, cartierelor sau stradutelor, prin magazinele cochete. Champs Elysee, Notre Dame de Paris, Sacre Couer, Turnul Eiffel, Domul Invalizilor sunt unele din cele mai impunatoare cladiri din lume. Parisul este orasul în care maretia si grandoarea arhitecturii, face sa uiti durerea picioarelor ce te poarta prin muzee, palate si parcuri, cuprins de dorinta cunoasterii. Versailles, Luvru, Musee d’Orsay, Carnavalet, Fontainbleau, Barbizon, Muzeul Brâncusi, Centrul Pompidou incita si satisfac setea de cultura si arta. Parisul decide ce înseamna moda dar accepta si nu se sinchiseste de milioanele de turistii neglijenti si ciufuliti.Metropola pariziana a fost si este o mare atractie mondiala.
4. El Quseir /Egipt, statiune turistica la Marea Rosie, oaza de lux, cu plaje de nisip auriu şi ape turcoaz, recife de corali si pesti exotici în forme si culori care depasesc mult imaginatia unui european. Localitatea este situata la câtva kilometri de Luxor - cândva capitala faraonilor. Karnak, Teba, Valea Regilor, Templul lui Hatshepsut, Valea Reginelor, sunt locuri în care izul istoriei este înca puternic, locuri în care fiecare piatra detine secrete ale lumii Egiptului antic.
5.Venetia este oraşul romantelor, oraşul misterelor, orasul în care s-a nascut Casanova, este orasul carnavalului... Veneţia este un oras unic, minunat si plin de surprize! Verona, orasul îndragostitilor, un oras plin de istorie. Un oras tipic italian, romantic si linistit, departe de aglomeratia marilor metropole. Doar plimbandu-te ai parte de lectii de istoria arhitecturii... piazzete, strazi, cladiri, statui, stradute inguste cu miros de veac... Lacul Garda - Malcesine, situat în nordul Italiei, este un lac alpin, format în urma topirii ghețarilor la sfârșitul ultimei glaciațiuni. Este cea mai frumoasa combinatie pe care natura a reusit-o: munti ce zgârie cerul cu vârfurile ca sulitele, împrejmuind lacul enorm - cel mai mare al Italiei - limpede si de un albastru ireal!
6. Anatolia / Turcia, situată între Marea Neagră la nord și Marea Mediterană la sud, cu Marea Egee și Marea Marmara la vest, este una din regiunile cele mai vechi locuite din lume. Mira - orasul Sfântului Nicolae, Hierapolis, Perga, Efes - metropolele ale lumii antice, Temlul Zeitei Artemis - una din cele 7 minuni ale lumii, Pumukkale - cu izvoarele termale si terasele de calcar, monumente UNESCO. Turcia este tara unde soarele rasare.
7. Muntii Apuseni / România, sunt munti tineri, de încrețire, formați în orogeneza alpino-carpato-himalayana, cu un relief salbatic, superb. Ofera posibilitatea unor drumetii reconfortante, prin pădurile de foioase şi conifere, pe poteci mai mult sau mai putin batatorite, unde ochii si sufletu-ti sunt încântate de peisaje idilice. La fiecare pas, pesteri pline de mister, platouri, cascade impresionante, izvoare si stânci de o frumusete unica, paduri larice, fânete, dealuri mioritice, într-un cuvânt, un peisaj de vis.
8. Bodensee / Germania, cel mai mare lac din Alpi, apartinând Germaniei, Austriei si Elvetiei. Frumusetea locurilor poate fi admirata în fiecare din anotimpuri, statiunile de jur împrejur fiind deosebit de pitoresti. Una din cele trei insule ale lacului este Insula Mainau, supranumita "Insula Florilor" un paradis al plantelor, pentru vizitarea cereia nu-ti ajunge o zi!
9. Salzburg / Austria, este unul dintre cele mai frumoase orase ale Europei, locul unde s-a nascut unul din geniile muzicii clasice Wolfgang Amadeus Mozart , este locul de bastina al celui mai mare dirijor Herbert von Karajan, este un centru cultural si educational, un oras al festivalurilor. Salzburg-ul are un farmec de nedefinit, atmosfera de vis a orasului contemporan, dominat de frumusetea baroca a trecutului atrage în fiecare an mii de turisti.
10. Bayern / Germania, având un relief divers si impresionant, cu munti de pâna la 3000 metri (Alpii, Zugspitze -2962 m.), cu peste 100 de lacuri deosebit de frumoase, cu fluvii (Dunarea, Main) si multe râuri. Este o zona încarcata de isorie, tradiții, o zona în care folclorul și religia joacă încă un rol important în viața majorității locuitorilor. Numeroase sunt urmele lasate de imperiul roman pe acest teritoriu, dar mai multe sunt palatele, castelele si resedintele regilor din secolele trecute, frumusetea lor fiind recunoscuta pe plan mondial. Conform unui studiu, unul din patru unitati hoteliere germane se afla în Bavaria. Bavaria are o cultură de peste 1000 de ani, numeroase teatre, opere, sali de spectacol, muzee, parcuri, gradini botanice; este o zona în care este imposibil sa te plictisesti! Este un land mai altfel decât oricare în Germania; spune ca, în Bayern chiar si ceasul bate altfel.