Începutul (1981 - 1983)
În 1981, ziarul din Los Angeles „The Recycler”, găzduia o rubrică de anunţuri destinată muzicienilor în căutarea unor noi colegi de formaţie. Sub secţiunea „Heavy Metal” avea să apără un nume: Lars Ulrich un adolescent de 18 ani.[2]Totul a început în anii '80, atunci când tânărul de 18 ani de origine daneză Lars Ulrich, care locuia în California, merge din San Francisco în Londra pentru a vedea concertul uneia dintre formaţiile sale favorite: Diamond Head. Datorită faptului că nu îşi plănuise bine călătoria, tânărul Lars Ulrich se vede nevoit să apeleze la bunăvoinţa membrilor formaţiei favorite. Acestia sunt impresionaţi şi îl primesc pe Lars, care merge cu ei în turneu. Influenţat de această aventura, Lars se hotărăşte ca la întoarcerea în America să încerce să-şi alcătuiască o formaţie.[3]Cum Lars, înnebunit după formaţiile britanice care făceau parte din NWOBHM (Noul Val al Heavy-Metalului Britanic) şi care de mic era pasionat de tobe, dorea să-şi facă propria trupă Heavy Metal, a reuşit în scurt timp să-şi construiască o mulţime de conexiuni în lumea Metalului ce se dezvolta în California. Brian Slagel şi Ron Quitana – promotori şi editori – i-au devenit repede amici. Astfel, când Brian Slagel i-a oferit un loc pe compilaţia „Metal Massacre”[4] lui Lars îi mai rămăsese minorul detaliu de a-şi face formaţia.[5]James Hetfield locuia în Downey CA, era un tânăr introvertit şi foarte timid. Apartenenţa familiei sale la „Christian Science” a făcut ca James să fie marginalizat sau respins de către mulţi din copiii de la şcola sa. Când avea 13 ani, tatăl său a decis să abandoneze familia (lucru cu greu acceptat de James), iar la vârsta de 16 ani îşi pierde mama (motivul este cancerul – mama sa neputându-se trata din cauza religiei lor, încă un lucru greu de acceptat de către James).[6] Confuz şi deprimat, James a găsit salvarea în muzică. La 14 ani se apucase de chitară (după ce în prealabil studiase pianul şi tobele). Înfiinţează trei trupe „Obsession”, apoi „Phantom Lord” şi în final „Leather Charm”.[7] Niciuna din ele nu a reuşit să reziste, destrămându-se destul de repede. După moartea mamei, el stă în casa unui bun prieten Ron McGovney, pe care îl va convinge să înveţe să cânte la bass.[8]Împinşi de Hugh Tanner, fostul chitarist al formaţiilor Leather Cham şi Phantom Lord, James Hetfield şi Ron McGovney iau legătura cu Lars Ulrich. Astfel, cei trei se întâlnesc în camera lui Lars. Ulrich a rămas surprins de cât de timid era Hetfield, în timp ce pe James l-a marcat (pe viaţă după cum declara) mirosul emanat de camera lui Lars, un miros specific de adolescent danez. Ron şi James nu au fost deloc impresionaţi de talentul lui Lars, Ron întrebându-se dacă Lars a mai cântat la tobe până atunci. Însă numeroasele „pile” pe care Lars le avea au făcut ca cei trei să bată palma şi să încerce să construiască o formaţie împreună.Numele de "Metallica" a fost ales de Lars. Lars îl ajuta pe Ron Quintana, să aleagă un nume pentru o nouă revistă care să promoveze trupele metal şi NWOBHM (New Wave Of British Heavy Metal). Quintana a propus două nume pentru revistă: „Metallica” si „Metal Mania”. Lars i-a sugerat să numească revista „Metal Mania” şi şi-a numit formaţia Metallica.La începutul anului 1982, Metallica a înregistrat Hit the Lights pentru prima compilaţie „Metal Massacre”, produsă de Brian Slagel. Numele formaţiei a apărut tipărit greşit pe album: „Mettallica”, dar melodia a reuşit să stârnească ceva interes.[9]Chitaristul Lloyd Grant a fost adus pentru a face soloul piesei, el nefiind un membru permanent al trupei. Pentru a aduce un chitarist în formaţie, Ulrich a apelat din nou la „The Recycler”. La acest anunţ a răspuns Dave Mustaine din Huntington Beach, California, chitaristul formaţiei „Panic”. Ulrich şi Hetfield au fost atât de impresionaţi de echipamentul lui Mustaine că i-au cerut să intre-n formaţie înainte să-l audă cântând.Metallica a început să cânte în cluburile din L.A. însă au fost primiţi cu rezerve de către public, lucru ce nu i-a descurajat, din contra au cântat şi mai tare şi mai repede. Însă în cadrul trupei tensiuniile între Dave şi Ron au crescut foarte mult. Au existat şi altercaţii între Dave şi Ron sau Dave şi James, de câteva ori Dave fiind dat afară din formaţie, însă el revenea a doua zi şi întreba dacă poate să continue. James îi raspundea de fiecare data „Ok...”.Astfel după numeroase certuri, totul culminând cu „incidentul” în care Dave a turnat o sticlă întreagă de bere în bassul lui Ron, cel din urmă fiind foarte aprope să se curenteze, Ron a decis să părăsească formaţia. Cu toate acestea Metallica a reuşit să înregistreze o casetă demo completă înaintea plecării lui Ron. Demo-ul s-a numit „No life 'Til Leather” şi a atras repede atenţia fanilor şi promotorilor din California, în special San Francisco.Ulrich a apelat din nou la Brian Slagel pentru a-i recomanda un nou bassist. Brain i-a spus că ştie exact de cine au nevoie, Cliff Burton, care pe atunci cânta cu formaţia „Trauma”. Astfel, James şi Lars au mers la un club unde concerta „Trauma”. Cum au intrat în club, o claie de păr roşu ce se mişca foarte repede pe scenă le-a atras atenţia. Pe lângă asta, sunetul pe care chitara acestuia îl scotea i-a uimit pe cei doi. După ce James a numărat corzile a exclamat: „that’s a bass dude!” (e bass frate!). După concert cei doi s-au dus la Cliff şi i-au spus că trebuie neapărat să-l fure! După ce au petrecut ceva timp împreună (6 luni) Cliff le-a spus că sunt de treabă şi că acceptă invitaţia de a se alătura Metallicii, mai ales fiindcă Trauma devenise plictisitoare pentru el. Condiţia pentru ca el să se alăture formaţiei era ca cei trei, James, Dave şi Lars să se mute în San Francisco.[10] Lucru făcut cu plăcere, deoarece atmosfera din Los Angeles nu era de loc pe placul lor.La sfârşitul anului 1982 începutul anului 1983, mişcarea Metal din San Francisco Bay Area luase amploare. Formaţii precum Antrax, Vio-lence, Sadus sau Exodus, începuseră să-şi facă un nume. Spre deosebire de scena din Los Angeles, dominată de formaţii Glam-Metal sau Hair-Metal, aici Speed-ul şi Thrash-ul erau singurele genuri acceptate de către fani. Atitudinea „in-your-face”, stilul agresiv şi foarte rapid, au făcut din Metallica o favorită a publicului. Între timp caseta cu demo-ul formaţiei a ajuns de pe coasta de vest a Americii până pe coasta de est. Jonny şi Marcha Zuzula din New York, care înfiinţaseră casa de discuri Megaforce, le-au trimis 70 de dolari celor de la Metallica, pentru a putea face drumul dintre San Francisco şi New York cu tot echipamentul necesar.[11]Acest drum de câteva zile a fost hotărâtor pentru plecarea lui Dave din formaţie. Drumul fiind foarte lung, cei patru îşi petreceau nopţile la rude ale prietenilor apropiaţi. Dave sub influenţa alcolului a devastat multe din aceste locuinţe. Cei patru obişnuiau să bea foarte mult, iar Mustaine devenea violent. Temperamentul său vulcanic devenise intolerabil, în special pentru Cliff. Ajunşi la New York, fac cunoştinţă cu Jonny Z. Lars îl trage de-o parte şi îi spune lui Jon, că vor renunţa la chitaristul lor. Câteva zile mai târziu, când Dave tocmai se trezea după o noapte în care cei patru băuseră foarte mult (o noapte normală), Lars, James şi Cliff erau în camera sa. Ei i-au explicat că trebuie să plece. Şi că autobuzul său, cu care va face 4 zile până în San Francisco, pleacă în 45 de minute. Câteva ore mai târziu chitaristul formaţiei Exodus, Kirk Hammett, a fost adus în New York, pentru a fi testat de formaţie. După ce Kirk a dus la bun sfârşit soloul la cântecul Seek and Destroy, Lars şi James au fost de acord că el este soluţia ideală pentru a fi chitaristul principal al Metallica.Jonny şi Marshal le-au aranjat câteva concerte în zona New York, însă Metallica voia să repete şi în plus, neavând niciun ban, aveau nevoie şi de un loc în care să stea. Formaţia Anthrax avea o cameră de repetiţie în Queens, pe care le-a pus-o la dispoziţie. Camera în care cei patru au şi locuit. Vremurile erau grele pentru ei. Dormeau pe jos, neavând decât nişte pături, iar felul principal de mâncare era: “losers lunch”- dupa cum îi spuneau cei de la Antrax, (prânzul fraierilor) salam pe mână..fiindcă nu aveau nici măcar pâine. Preferau sa cheltuie putinii bani pe care ii castigau din concertele in cluburi pe alcool. James spunea "Alcoolul iti dadea impresia ca tine si de cald si de foame... desigur, era numai o impresie. Eram slabi si daca nu aveam noroc cu cate un fan dedicat care ne platea mese la restaurant din cand in cand, nu stiu ce-ar fi fost..." Kirk adauga "Singurul moment in care am avut bani a fost cand am mers in turneu prima data si aveam solda zilnica. Imi amintesc ca in zilele dintre concerte primeam 10 dolari fiecare, si in zilele cu spectacol doar 7, pentru ca puteam manca gratuit pe banii promoterilor" (sursa: www.ilikethat.com/metallica)
