Dinamita

Cuvântul dinamită provine din grecescul dynamis, ce înseamna putere și este un exploziv care a fost produs pentru prima oară în localitatea Krümmel de lângă Hamburg în anul 1866 de către chimistul și cercetătorul suedez Alfred Nobel, fiind patentat în octombrie 1867. Dinamita constă din 3 părți: nitroglicerină - (aceasta este de fapt substanța care provoacă explozia), diatomit sau Kieselgur - (un oxid de siliciu poros alcătuit din scoicile diatomeelor); un stabilizator chimic în cantități mici - carbonat de sodiu. Amestecul a fost făcut cu scopul reducerii explozibilității extreme a nitroglicerinei pure, care poate exploda la cel mai mic impact. Descoperirea lui Nobel demonstrează că dinamita depășește cu mult puterea de explozie a prafului de pușcă. Dinamita este mai ușor de transportat decât nitroglicerina pură. Are o putere de explozie considerabilă, ceea ce a determinat utilizarea ei în industria minieră, la construirea drumurilor și tunelelor prin munți etc. La descoperirea dinamitei, Nobel nu s-a gândit că aceasta va fi utilizată și în scopuri militare. Dinamita se prezintă sub formă de pastă omogenă de culoare galben-roșcată. Există foarte multe rețete de dinamită pentru diferite aplicații, de diferite puteri în funcție de concentrația de nitroglicerină. În România, se fabrică dinamita RA (rezistentă la apă) conform STAS 11261-83. Aceasta se livrează sub formă de cartușe formate din pastă ambalată în hârtie parafinată sau în tuburi din material plastic. Dinamita RA este obținută dintr-un amestec de nitroglicerină gelatinizată și nitroceluloză cu adaos de substanță hidrofugă. În ultimele decenii, dinamita a fost înlocuită cu nitratul de amoniu care este mai ieftin de produs și are o siguranță mai mare la manipulare, având aceeași putere de explozie ca și dinamita.