Cristalul

Prin cristal se înțelege un corp omogen, anizotrop, aranjat într-o structură tridimensională în diferite sisteme cu repetări periodice de simetrie numit sistem de cristalizare. Se poate distinge o structură cristalină primară în formă de rețea, sau amorfă ca de exemplu a sticlei. Unele substante se pot găsi atât în stare cristalina, cât si in stare amorfă; un exemplu este dioxidul de siliciu (SiO2), care in stare cristalina este cuartul, iar in stare amorfa este sticla de cuart. Știința care se ocupă cu studiul cristalelor se numește cristalografie. Starea cristalină rezultă din aranjarea unităților structurale ale solidului (ioni, atomi, molecule) într-o ordine bine definită în trei dimensiuni. Această așezare ordonată are loc atât în cadrul unui grup limitat de unități structurale (ordine locală), cât și pe domenii întinse (ordine depărtată). În procesul de formare a cristalelor, un rol preponderent îl au condițiile în care are loc solidificarea. Procesele de solidificare încep și decurg în jurul unui centru de cristalizare, unde apar acumulări de atomi. Trecerea din starea lichidă în cea solidă poate avea loc atât în mod rapid, ceea ce determină apariția unui număr mare de centre de cristalizare, obținându-se policristale, fie în mod lent, când procesul de solidificare are loc în jurul unui singur centru, cu formarea unui monocristal, ale cărui dimensiuni depind de viteza de răcire. Corpurile cristaline se găsesc de obicei sub forma de policristale.