Constelatia

O constelaţie este una dintre cele 88 de zone în care este împărţită bolta sau sfera cerească, uneori făcându-se referire doar la o grupare aparentă de stele, care, unite printr-o linie imaginară, se aseamănă cu un anumit obiect, animal, zeu etc. Pentru majoritatea constelaţiilor vizibile din emisfera nordică a Pământului, denumirile există deja din antichitate. Pentru cele din emisfera sudică, denumirile provin de la navigatori şi astronomi din epoca Marilor descoperiri geografice, şi de aceea aceste constelaţii poartă denumiri ca de exemplu Microscopul, Maşina Pneumatică etc. În astronomia modernă constelaţia este o anumită porţiune din sfera cerească exact delimitată, în jurul figurii imaginare iniţiale, astfel încât fiecare obiect ceresc (chiar invizibil ochiului omenesc) poate fi atribuit unei constelaţii. Deşi în general se vorbeşte despre „stele fixe”, poziţia relativă a stelelor pe cer nu este chiar fixă: ea se schimbă simţitor în decursul mileniilor. De aceea, constelaţiile de pe cer se deformează treptat, devenind cu timpul de nerecunoscut. Spre deosebire de galaxii, constelaţiile nu sunt grupări spaţiale reale de stele, ci doar aparente.
Constelaţiile sunt grupări doar aparente de stele
Vederea omenească nu permite aprecierea adevăratelor distanţe dintre stelele vizibile de pe cer. Ele ne apar ca şi când s-ar afla toate la aceeaşi distanţă faţă de noi, fixate cumva pe o „boltă cerească" sferică (însă doar imaginară). Astfel, stelele unei constelaţii ne pot apărea ca fiind apropiate unele de altele, ducând la percepţia unei anumite figuri pe cer (Şarpele, Microscopul ş.a.m.d.). Totuşi, în realitate, fiecare din acestea se află la o altă depărtare faţă de Pământ: stelele oricărei constelaţii sunt dispersate pe adâncurile imense ale Universului la cele mai diverse distanţe între ele, nefiind grupate spaţial în niciun fel.
Istoric
Sistemul de constelaţii pe care îl folosim în prezent se bazează pe cele 48 de constelaţii descrise de renumitul astronom grec din Alexandria, Ptolemeu, în lucrarea sa cunoscută mai ales sub titlul ei arab Almagest. În această lucrare apărută în anul circa 150 î.H., Ptolemeu face o sinteză a cunoştinţelor din domeniul astronomiei din acea vreme, majoritatea datelor provenind de la observaţiile făcute de către Hiparh cu 300 de ani mai devreme. Catalogul cuprinde 1.022 de stele care sunt grupate în 48 de constelaţii, dintre care 47 mai există şi azi; a 48-a, Nava Argonauţilor (Argo Navis ), a fost împărţită în 4 constelaţii: Carina, Puppis, Pyxis, Vela. Nu este cunoscut exact locul unde s-au aflat pe cer aceste figuri, însă există o particularitate a reprezentărilor care ne ajută: porţiunea de forma unui cerc în jurul polului sud ceresc, în care nu au existat constelaţii. De aici se poate deduce că locul trebuie să se afle undeva pe la 36 ° latitudine nordică. De asemenea, poziţia centrului acestui cerc faţă de polul sud de astăzi s-a schimbat datorită precesiei; acest fapt ne indică timpul care a trecut de atunci: circa 4.500 ani. În acea perioadă existau civilizaţii înaintate atât în Babilonia cât şi pe insula Creta. În favoarea insulei Creta ar fi observarea constelaţiilor pentru scopurile navigaţiei pe mare, însă pentru aceasta nu există nici o dovadă, poate şi din cauza catastrofei declanşate de erupţia vulcanului de pe insula Thera (Santorini) acum aproape 4.000 de ani, care a avut un efect dezastruos asupra civilizaţiei minoice.