Praslea cel voinic si merele de aur - 2

Prâslea cel voinic se bucură că a scăpat de moarte şi, pe când se gândea cum să facă să se întoarcă şi el acasă, auzi ţipete şi vaiete. Un balaur voia să mănînce puii unei zgripsoroaice. Flăcăul sări şi făcu balaurul bucăţi. Zgripsoroaica, drept mulţumire, îl scoase de pe tărâmul celălalt. Ajunse în cetatea de scaun a împărăţiei. Schimbat la înfăţişare, îmbrăcat în haine proaste, Prâslea cel voinic iscodi şi află ce se mai întâmplase. Fraţii lui se însuraseră cu surorile cele mari şi acum voiau să o silească pe fata cea mică să se mărite şi ea cu un fiu de împărat. Aceasta nu voia şi spusese că se mărită dacă îi aduc nişte odoare, nişte lucruri frumoase şi scumpe cum avusese în palatul zmeului. Întâi ceru o furcă de aur, cu fusul şi caierul tot de aur, care să toarcă singure. Impăratul porunci starostelui argintarilor să facă aceste odoare. Prâslea cel voinic se tocmi la acesta şi spuse că le face el. Noaptea, le scoase din mărul de aur al fetei, iar dimineaţă starostele le duse la împăratul. Fata cea mică înţelese că iubitul ei este acolo şi mai ceru ceva. Acum fata voi o cloşcă cu pui de aur, care să piuie şi să ciugulească. Prâslea le scoase noaptea din mărul de aur şi a doua zi starostele le duse la curtea împărătească. Atunci fata ceru chiar mărul de aur al zmeului şi pe cel care îl are. Starostele îi dete haine noi lui Prâslea cel voinic şi îl luă la curte. Fata îl recunoscu deîndată, apoi şi împăratul. Prâslea îi povesti tatălui său toate prin câte trecuse de când îi adusese merele de aur. Apoi chemă pe fraţii săi afară, la judecata lui Dumnezeu. Sloboziră fiecare câte o săgeată în sus. Ale fraţilor căzură chiar pe capul lor şi îi uciseră. A lui Prâslea cel voinic căzu în faţa lui şi se înfipse în pământ. Flăcăul făcu nuntă mare cu fata cea mică, apoi, după ce tatăl lui muri, deveni el împăratul acelei împărăţii.