PC-ul

Un calculator, numit şi computer sau ordinator, este o maşină de prelucrat date şi informaţii conform unei liste de instrucţiuni numită program. În zilele noastre calculatoarele se construiesc în mare majoritate din componente electronice, şi de aceea cuvântul „calculator” înseamnă de obicei un calculator electronic. Calculatoarele care sunt programabile liber şi pot, cel puţin în principiu, prelucra orice fel de date sau informaţii se numesc universale (engleză general purpose, pentru scopuri generale). Calculatoarele actuale nu sunt doar maşini de prelucrat informaţii, ci şi dispozitive care facilitează comunicaţia între doi sau mai mulţi utilizatori, de exemplu sub formă de numere, text, imagini, sunet sau video, sau chiar toate deodată (multimedial). Ştiinţa prelucrării informaţiilor cu ajutorul calculatoarelor se numeşte informatică (engleză Computer Science). Tehnologia necesară pentru folosirea lor poartă numele Tehnologia Informaţiei, prescurtat TI sau IT (de la termenul englezesc Information Technology). În principiu, orice calculator care deţine un anumit set minimum de funcţii (altfel spus, care poate emula o maşină Turing) poate îndeplini funcţiile oricărui alt asemenea calculator, indiferent că este vorba de un PDA sau de un supercalculator. Această versatilitate a condus la folosirea calculatoarelor cu arhitecturi asemănătoare pentru cele mai diverse activităţi, de la calculul salarizării personalului unei companii până la controlul roboţilor industriali sau medicali (calculatoare universale). Calculatoarele de astăzi vin în forme şi prezentări diverse. Probabil cel mai familiar este calculatorul personal şi varianta sa portabilă (denumită în engleză laptop sau notebook). Însă cea mai răspândită formă este acea a calculatorului integrat (engleză embedded), adică înglobat complet în dispozitivul pe care îl comandă. Multe maşini şi aparate, de la avioanele de luptă până la aparatele foto digitale, sunt controlate de calculatoare integrate. Un alt exemplu este calculatorul de bord al automobilelor.
Istoric
Cel mai vechi mecanism cunoscut care se pare că putea funcţiona ca o maşină de calculat se consideră a fi mecanismul din Antikythira, datând din anul 87 î.e.n. şi folosit aparent pentru calcularea mişcărilor planetelor. Tehnologia care a stat la baza acestui mecanism nu este cunoscută. O dată cu revigorarea matematicii şi a ştiinţelor în timpul Renaşterii europene au apărut o succesiune de dispozitive mecanice de calculat, bazate pe principiul ceasornicului, de exemplu maşina inventată de Blaise Pascal. Tehnica de stocare şi citire a datelor pe cartele perforate a apărut în secolul al XIX-lea. În acelaşi secol, Charles Babbage este cel dintâi care proiectează o maşină de calcul complet programabilă (1837), însă din păcate proiectul său nu va prinde roade, în parte din cauza limitărilor tehnologice ale vremii. În prima jumătate a secolului al XX-lea, nevoile de calcul ale comunităţii ştiinţifice erau satisfăcute de calculatoare analoage, foarte specializate şi din ce în ce mai sofisticate. Perfecţionarea electronicii digitale (datorată lui Claude Shannon în anii 1930) a condus la abandonarea calculatoarelor analogice în favoarea celor digitale (numerice), care modelează problemele în numere (biţi) în loc de semnale electrice sau mecanice. Este greu de precizat care a fost primul calculator digital; realizări notabile au fost: calculatorul Atanasoff-Berry, maşinile Z ale germanlui Konrad Zuse - de exemplu calculatorul electromecanic Z3, care, deşi foarte nepractic, a fost probabil cel dintîi calculator universal, apoi calculatorul ENIAC cu o arhitectură relativ inflexibilă care cerea modificări ale cablajelor la fiecare reprogramare, precum şi calculatorul secret britanic Colossus, construit pe bază de lămpi şi programabil electronic. Echipa de proiectare a ENIAC-ului, recunoscând neajunsurile acestuia, a elaborat o altă arhitectură, mult mai flexibilă, care a ajuns cunoscută sub numele de arhitectura von Neumann sau „arhitectură cu program memorat“. Aceasta stă la baza aproape tuturor maşinilor de calcul actuale. Primul sistem construit pe arhitectura von Neumann a fost EDSAC. În anii 1960 lămpile (tuburile electronice) au fost înlocuite de tranzistori, mult mai eficienţi, mai mici, mai ieftini şi mai fiabili, ceea ce a dus la miniaturizarea şi ieftinirea calculatoarelor. Din anii 1970, adoptarea circuitelor integrate a coborât şi mai mult preţul şi dimensiunea calculatoarelor, permiţând printre altele şi apariţia calculatoarelor personale de acum