Originea şi primii ani ai vieţii
În anul 1601, în timpul unei şederi la Praga, a fost portretizat de pictorul Egidius Sadeler, care a menţionat pe marginea portretului aetatis XLIII, adică "în al 43-lea an al vieţii", ceea ce indică drept an al naşterii lui Mihai anul 1558.[1] Domnul Pătraşcu cel Bun, considerat multă vreme ca fiind tatăl nelegitim al lui Mihai, a murit în 1557. Împrejurarea ca Pătraşcu să fi avut relaţii extraconjugale în anul morţii sale apare ca foarte improbabilă, având în vedere faptul că a murit în urma unei lungi boli, pentru tratarea căreia a cerut medici de la Sibiu.[2] Ipoteza ca Mihai să fi fost fiul postum al lui Pătraşcu a fost exclusă şi de Petre Panaitescu, cu argumente onomastice, genealogice, precum şi pe baza cronicilor de epocă.[3] Mama lui Mihai a fost Teodora Cantacuzino, de neam grecesc. Cronica lui Radu Popescu, foarte bine informată asupra carierei lui Mihai, menţionează că "mumă-sa au fost de la Oraş dela Floci [sic], care fiind văduvă şi frumoasă şi nemerind un gelep [comerciant], om mare şi bogat den [sic] Poarta Împărătească şi care în casa ei zăbovindu-se câtăva vreme...".[4] Alte documente, aflate în custodia Academiei Române, precum şi specificaţiile din Condica episcopiei Râmnicului, atesta că Mihai Viteazul s-ar fi născut la Drăgoeşti, localitate aflată pe partea stângă a Oltului, judeţul Vâlcea. Aceleaşi surse mai specifică faptul că la Proieni, pe Valea Oltului, într-o veche biserică ortodoxă, s-ar fi cununat cu Doamna Stanca.[necesită citare] Mama sa, Teodora Cantacuzino, a fost soră cu Iane Cantacuzino, înalt dregător la Constantinopol şi apoi ban al Craiovei, din familia Cantacuzino. Armeanul Petre Grigorovici din Lemberg, unul din diplomaţii lui Mihai, a întocmit, probabil pentru informarea cercurilor austriece, o cronică a vieţii domnitorului, document care s-a pierdut în forma originală, dar care s-a păstrat în compilaţia lui Stephanus Zamosius.[5]
Destrămarea Unirii
Contextul internaţional a fost nefavorabil lui Mihai. Puterile vecine vedeau în ambiţiile sale politice o contradicţie cu interesele proprii de dominanţă. Habsburgii îşi vedeau ameninţate planurile de menţinere a Transilvaniei în sfera lor de influenţă, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunţării la Ţara Românească. Mai mult chiar, uniunea personală a lui Mihai reprezenta o formulă puternică, capabilă să schimbe raportul de forţe din regiune. Existau însă şi conflicte interne, cauzate de insubordonarea nobililor maghiari din Transilvania care nu acceptau măsurile impuse de noul domn. De asemenea, saşii au rămas ostili lui Mihai, în urma jafurilor întreprinse de armatele sale în oraşele şi satele lor (Ghimbav, Codlea, Merghindeal, Cincu, Şura Mică, Cristian, Câlnic etc.). Mihai nu reuşeste să înfrângă revolta nobililor maghiari transilvăneni, sprijiniti de generalul Basta la (Mirăslău 18/28 septembrie 1600) şi astfel pierde Ardealul. În scurt timp Moldova va reintra în posesia Movileştilor aserviţi intereselor polone. Mihai încearcă să reziste atacului polon asupra Ţării Româneşti, însă şi pe acest tron se va urca un membru al familiei Movileştilor, Simion.
Moartea lui Mihai Viteazul
Forţat să ia calea pribegiei, Mihai cere sprijinul împăratului Rudolf al II-lea, care, în contextul reînscăunarii lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, acceptă să-l susţină pe român. Împreună cu generalul Basta, Mihai porneşte campania de recucerire a teritoriilor româneşti. Prin victoria de la Guruslău (3 august 1601), voievodul valah îl îndepărtează pe Bathory din Transilvania. Continuă prin a recupera Ţara Românească gonindu-l pe Simion Movilă de pe tron. În aceste condiţii, se întrezăreau perspectivele unei noi uniri româneşti, perspectivă ce nu convenea împăratului habsburgic, Rudolf al II-lea. Din ordinul său se pune la cale înlăturarea fizică a domnitorului român, şi la 9/10 august 1601, la 3 km sud de Turda[9], Mihai Viteazul este ucis de generalul Gheorghe Basta (vezi Mormântul lui Mihai Viteazul). Capul său este luat de unul dintre căpitanii domnitorului şi înmormântat de Radu Buzescu la Mănăstirea Dealu, lângă Târgovişte. Pe lespedea sa de piatră de la Mănăstirea Dealu stă scris: "Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi Moldovei."
