Viaţa
Giambattista Tiepolo s-a născut în Veneţia, fiind al şaselea copil al căpitanului de marină Domenico Tiepolo şi al soţiei sale Orsetta. În timp ce numele de familie aparţinea unei clase nobile, tatăl lui Giambattsta n-a pretins o descendenţă nobilă. Viitorul artist a fost botezat în biserica din oraş (S. Pietro di Castello ) sub numele de Giovanni Battista, în onoarea naşului lui, un nobil veneţian pe nume Giovanni Battista Dorià. Tatal lui Giovanni Battista a murit la un an după naşterea lui, lăsând-o pe Orsetta într-o situaţie proastă din punct de vedere financiar. Giambattista a fost iniţial elevul lui Greogorio Lazzarini dar în munca lui este influenţat foarte tare de contemporanii mai în vârstă cum ar fi Sebastiano Ricci şi Giovanni Battista Piazzetta. La 19 ani, Tiepolo şi-a terminat prima mare diplomă, Sacrificiul lui Isaac (acum în Academie). A părăsit studioul Lazzarini în 1717 şi a fost acceptat în asociaţia pictorilor “Fraglia”. În 1719, Tiepolo s-a căsătorit cu Maria Cecilia Guardi, sora unor doi pictori veneţieni contemporani Francesco şi Giovanni Antonio Guardi. Împreună cu soţia sa, Tiepolo a avut 9 copii. Patru fiice şi trei fii au supravieţuit copilăriei. Doi dintre fii, Domenico şi Lorenzo, au pictat cu el în calitate de asistenţi şi au realizat o faimă independentă. Al treilea său fiu a devenit preot.
Perioada timpurie
Un nobil din oraşul Friulan, din UDINE, Dionisie Delfino, l-a însărcinat pe tânărul Tiepolo cu decorarea în frescă a capelei şi palatului (1726 – 1728). A fost o realizare revoluţionară, folosind tonalităţi deschise inedite şi tehnici aerisite. Integrează maniera de tip Sebastiano Ricci în paolesca. Tiepolo s-a distanţat o singură dată de la chiaroscuro tipic stilului Baroc dar a păstrat grandoarea teatrală a Rubens. Este considerat de către mulţi ca şi un pictor prototip al mişcării decorative italiene Rococo al secolului 18-lea. Prima capodoperă a lui Tiepolo în Veneţia a fost un ciclu de pânze enorme pictate pentru a decora o cameră mare de recepţie a lui Ca' Dolfin, Veneţia (ca. 1726–1729), picturi ce înfăţişau bătălii antice şi victorii. A pictat apoi tablouri din pânză pentru biserici ca de exemplu pentru Verolanuova (1735-40), pentru Scuola dei Carmini (1740-47) şi Scalzi (1743-44), tavane pentru Palazzi Archinto şi Casati-Dugnani în Milan (1731), Capela Colleoni în Bergamo (1732-33), tavan pentru Gesuati (S.Maria del Rosario) în Veneţia la St. Dominic Institutia Rosary (1737-39), Palazzo Clerici, Milan (1740), decoraţiuni pentru Villa Cordellini la Montecchio Maggiore (1743-44) şi pentru salonul Palazzo Labia, acum un studio de televiziune din Veneţia, prezentând Povestea Cleopatrei (1745-50).
Tiepolo în perioada de apogeu (1750 – 1770)
După 1750, Tiepolo şi-a stabilit cu fermitate o reputaţie de la un capăt la altul al Europei şi însoţit de fiul sau Giandomenico a călătorit la Würzburg fiind solicitat telefonic de catre Inaltul Episcop Karl Philipp von Greiffenklau în 1750 unde s-a stabilit timp de 3 ani executând picturi pe tavanul palatului New Residenz. Pictura lui de pe importanta casă a scării este cea mai mare frescă pe tavan din lume (677 mp) şi a fost terminată împreună cu fiii săi Giandomenico şi Lorenzo. Alegoriile lui despre planete şi continente îl înfăţişează pe Apollo, îmbarcându-se pe cursa lui zilnică; zeiţele din jurul lui simbolizează planetele; figurile alegorice de pe coronament reprezintă cele 4 continente, incluzând şi America. În 1753 s-a întors în Veneţia, unde a fost ales Preşedinte al Academiei Padua. Reputaţia şi faima lucrărilor lui a lăsat multe cereri de comenzi: de exemplu frescele teatrale pentru biserici; Triumful Credinţei pentru Chiesa della Pietà, tabloul frescă pentru Ca' Rezzonico (care de asemenea păstrează tavanul frescă din Palazzo Barbarigo) ; şi picturi pentru vilele şi casele de vacanţă ale nobililor situate în regiunile rurale ale Veneţiei ca de exemplu Villa Valmarana (Vicenza), şi un mare tavan panegiric pentru vila aproape neocupată Villa Pisani în Stra.
Tiepolo şi frescele pentru palatul regal din Madrid
În 1761, Carol al III-lea a ordonat pictorului o mare frescă pe tavan pentru a decora camera tronatului al palatului regal din Madrid. Subiectul panegiric este Apotheosis of Spain. În Spania, a întâmpinat gelozia şi asprimea opoziţiei lui Anton Raphael Mengs. Tiepolo a murit în Madrid la 27 Martie, 1770. După moartea sa, s-a ridicat puternic Neoclasicismul iar prăbuşirea post-revoluţionistă a condus spre declinul încet al stilului Tiepolo dar nu a reuşit să lase urme în progresul artistic. După 1772 Tiepolo a fost suficient de faimos pentru a fi desemnat ca pictor de Doge Giovanni Cornaro pentru a pretinde din decoraţiunea Palazzo Mocenigo a San Polo.
Frescele din Würzburger Residenz
În timp ce Tiepolo este considerat sfârşitul drumului al pictorilor veneţieni olimpici, stilul lui diferă foarte mult de Giorgione, Tiţian, Veronese şi Tintoretto. Ca şi Tiţian şi Ricci, Tiepolo a fost celebru pictând şi în alte regate decât cele de pe insulă. La nu mai mult de trei decenii după moartea lui Tiepolo, lumea din afara Veneţiei devenea Republica şi La Serenissima s-a dezintegrat după câteva bombardări al mitraliilor Napoleonice. În stil, Tiepolo are mai multe asemănări cu Ricci, Piazzetta, şi Federico Bencovich în cea mai fluidă elaborare minuţioasă. Este un Rubens fără umbră. Lucrările sale aşezate istoric cuprind o luminozitate regală şi decoraţiuni pompoase. Este nedrept să-l judecăm pe Tiepolo în calitate de elevi sau urmaşi slabi, fiul s-a dezvoltat similar dar cu stiluri diferite. Tiepolo este în principiu cunoscut ca lucrător în frescă, şi prin particularitatea panegirică a tavanelor. Acestea au urmat tradiţia barocă a lui Pietro da Cortona şi Andrea Pozzo, şi a participat la deschiderea spaţiului închis spre cer cu o panoramă de jos cu compoziţii vaste care se îmbină cu ornamentele delicate ale arhitecturii şi sculpturii Rocco. Frescele lui cum ar fi Palazzo Valmarana în Vicenza nu numai ca nu au egal în lumea mitologică, dar sunt menite a localiza privitorul în interior. Cel mai timpuriu exemplu al acestuia sunt probabil pânzele pictate în Ca' Dolfin care i-au permis lui Tiepolo să introducă costume exuberante, sculpturi clasice şi acţiuni care se vad în diferite cadre în cameră. În primul rând le-a pus în colţuri fiind înconjurate cu fresce cadru. Altul decât lucrările lui timpurii, este stilul lui diferit faţă de Baroc, unde întunericul, a închis spaţiile luminate cu contrastul mare au fost cunoscute. Lumina zilei a lui Tiepolo a fost de departe accentuată cu o paletă deschis luminată. Stilul lui de perspectivă este remarcabil; în Palazzo Labia Veneţia , el a colaborat cu un expert în perspective Girolamo Mengozzi Colonna. Faptul că Colonna este creată de asemenea pentru a pune partea luminoasă spre compoziţia pusă în scenă de ficţiune. 2.1. Lucrările sale • Instituţia Rosary (1737-39). • Tavanul cu frescă, în palatul Arhiepiscopului la Würzburg (1750-53) • Sala tronală a palatului Regal al lui Carol al III-lea al Spaniei în Madrid (1761-70).
