Dan Spataru

Dan Spătaru n. în 2 octombrie 1939, d. 8 septembrie 2004 , într-o familie de învăţători, Gherghina şi Aurel Spătaru. Şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la Aliman, comuna natală, în Ion Corvin şi la Medgidia, alături de sora mai mare Puica (Maria Nicola) şi a bunicilor, agricultori. Caii erau pasiunea lui de copil, mai târziu a apărut o altă pasiune, mult mai puternică, aceea pentru fotbal. Dan a crescut printre poveştile bunicilor şi cântecelor interpretate părinţii. Când avea 12 ani, mama sa a murit, iar cei doi copii s-au mutat la Medgidia la o matuşa pentru a îndeplini dorinţa mamei "copiii mei să înveţe carte". Aici Dan a făcut liceul şi a început cariera de fotbalist. Postul pe care a evoluat a fost cel de mijlocaş. A jucat la "Progresul", apoi la "Ştiinţa Bucureşti". În anul III la "Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport" a trebuit să se lase de fotbal, avea hernie de disc. S-a dedicat şcolii şi muzicii. Dan Spataru era student când a început să cânte la "Casa Studenţilor" în anul 1962. A început cu muzică italiană, care era la modă. Dragostea pentru muzică a moştenit-o din familie, tatăl său cântând la vioară. Camelia Dăscălescu a fost aceea care l-a văzut. L-a ascultat odată la "Mon Jardin" şi a făcut cu el lecţii. Primele bucăţi muzicale interpretate de Dan Spătaru au fost ale Cameliei Dăscălescu. Odată la o terasă l-a întâlnit Temistocle Popa, care i-a făcut aproape toate şlagărele. Primul mare succes l-a avut cu "Măicuţa mea", de Temistocle Popa. În anul 1972 o cunoaşte pe viitoarea soţie, Sida, la "Teatrul Fantasio" din Constanţa. S-au căsătorit în 1974 şi au avut un copil, Dana. După mărturiile soţiei, Dan Spătaru a fost "familist convins" şi "un model de tătic". A fost o personalitate a lumii muzicale româneşti, a rezistat timpului, ne-a învăţat să-i acceptăm slăbiciunile şi a reuşit să-şi lase amprenta timbrului vocal în memoria fiecăruia dintre noi. A urmat un lung sir de slagare: „Ţărăncuţa,Ţărăncuţa”, „Nici O Lacrimă”, „Nu-ţi Şade Bine Când Plângi”, „Nu M-am Gândit La Despărţire, „Oare, Oare, Îţi Pare Rău”, „În Rândul Patru”, „Drumurile Noastre”. Dan Spătaru a bătut, în Cuba, recordul la aplauze: 16 minute şi 19 secunde: „prin 1967 am fost la un festival internaţional în Cuba, la Varadero, unde sunt trecut în Cartea Recordurilor pentru aplauze: 16 minute şi 19 secunde!“[necesită citare] Moartea lui Dan Spătaru în urma unui infarct a adus la înmormântarea lui peste 10000 de oameni.[necesită citare]