Cutremur sau seism sunt termenii folosiţi pentru mişcările pământului, ce constau în vibraţii originate în zonele interne ale Terrei, propagate în formă de unde prin roci. Aceste vibraţii rezultă din mişcările plăcilor tectonice, fiind des cauzate de o activitate vulcanică. În unele ţări, cuvântul cutremur este folosit doar pentru acele mişcări ale plăcilor tectonice care provoacă daune majore şi seism sau mişcări seismice pentru cele care trec neobservate. Scara seismologică a lui Richter este o scală logaritmică, care este folosită pentru a evalua intensitatea cutremurelor. Cutremure puternice ce devin catastrofe naturale, pot distruge construcţii, clădiri, chiar localităţi întregi, provoacă alunecări de teren, chiar catastrofe naturale. Cutremurele submarine pot declanşa formarea de valuri uriaşe până la 30 de m înăţime atingând viteze neaşteptate (800 km/h), astfel în Oceanul Pacific (Tsunami) a produs pagube foarte mari materiale, cu pierderi de vieţi omeneşti. Ştiinţa care se ocupă cu studiul cutremurului (mişcărilor seismice) se numeşte seismologie. Cutremurul de pământ
Prin studiul cutremurelor, la observatoarele seismice răspândite pe glob, cu ajutorul unui aparat de înregistrare a cutremurului s-a constatat că aceste mişcări ale scoarţei pământului au un centru în adâncime de propagare circulară a undelor seismice. Punctul de la suprafaţă, (situat deasupra hipocentrului), în care se măsoară intensitatea cutremurului este numit epicentru. De aceea intensitatea cutremurului este definită nu numai de intensitatea şi direcţia de propagare a undelor, ci şi de profunzimea hipocentrului (adâncimi măsurate până la 700 km). Intensitatea cutremurului, măsurată în epicentru, va fi cu atât mai mare cu cât hipocentrul este mai aproape de suprafaţă. La un cutremur se pot deosebi mişcări orizontale, verticale şi de torsiune. În funcţie de cauzele care le produc, se deosebesc: cutremure tectonice, cutremure vulcanice şi cutremure de prăbuşire.
