Este adaptată la mediul terestru. În România, trăieşte în pădurile şi regiunile de stepă din Oltenia, Banat şi Dobrogea. Ţestoasa de uscat se recunoaşte după corpul ei scurt, acoperit cu un ţest format din 2 părţi:
carapacea (la partea superioară, bombată, de culoare maroniu-roşcat)
plastronul (la partea inferioară, de culoare deschisă)v Ele sunt unite pe laturi, lăsând 2 deschideri prin care ies, la partea anterioară, capul şi membrele anterioare, iar la partea posterioară, membrele posterioare şi coada. Ţesutul este format din plăci osoase bine sudate, acoperite de plăci cornoase. Coastele şi vertebrele sunt concrescute cu carapacea. Capul, gâtul, picioarele şi coada sunt acoperite de o piele solzoasă de culoare cenuşie. Pe lângă organele de simţ, asemănătoare cu ale şopârlei, există 2 fălci învelite într-o materie cornoasă ce formează un fel de cioc, cu margini tăioase şi fără dinţi. Sunt animale greoaie, care se deplasează încet din cauza conformaţiei şi a ţesutului. Cele 4 membre sunt scurte, aşezate lateral şi terminate cu degete scurte, prevăzute cu gheare. Se hrăneşte cu ierburi, fructe, insecte, melci şi viermi pe care le taie cu marginea ciocului. Respiraţia şi înmulţirea este la fel ca la şerpi şi şopârle.
Ţestoasa de lac
Trăieşte în lacuri şi bălţi, rareori pe uscat. Este adaptată secundar la viaţa
acvatică. Se deosebeşte de ţestoasa de uscat prin următoarele caractere:
este carnivoră
carapacea este mai mare
de culoare negricioasă
asemănătoare mâlului
degetele sunt deslipite prin membrană interdigitală
