Amintiri din copilarie - La scaldat

Într-o zi din mijlocul verii, aproape de Sfântul Ilie, mama avea o mulţime de treburi: de ţesut, de cusut, de făcut mâncare la copii şi de îngrijit sugarul din albie. Mama l-a trezit pe Nică mai devreme decât în alte dimineţi şi l-a rugat din suflet să stea pe lângă ea să o ajute la tors şi la legănat copilul. De tors nu îi era urât lui Nică, fiindcă era foarte priceput şi torcea cot la cot cu fetele pe la şezători, mai ales cu Măriuca, pentru care îi sfârâia inima de dragoste. Când auzea însă de legănat copilul, îi venea nu ştiu cum, dar nu a zis nimic. A stat el o vreme, dar era aşa de cald şi de senin, că nu a rezistat şi a fugit la baltă, la scăldat. După un timp, mama a început să îl strige cât putea de tare. Mama a lăsat totul şi a plecat după Nică la baltă, căci ştia că acolo s-a dus, la scăldat. Nică stătea în pielea goală, întins pe nisip, apoi sărea într-un picior cu câte o piatră plată şi strălucitoare la fiecare ureche, să scoată apa. Băiatul arunca apoi cu pietre în apă şi la urmă sărea şi el şi se scufunda de mai multe ori. După aceea ieşea şi se întindea pe malul apei, privind cu drag la fetele care înălbeau pânză în susul apei. Mama a stat vreo jumătate de ceas privind cum petrecea Nică la scăldat, apoi, furişându-se de după dâmbul după care stătuse ascunsă, i-a luat hainele şi l-a lăsat acolo în pielea goală. Fetele, care văzuseră asta, au început să râdă de el, încât lui îi venea acuma să le strângă de gât. Într-un târziu, când fetele clăteau pânza în apă, Nică a luat-o la fugă spre casă, luând-o numai prin grădini, ca să nu îl vadă vreun om. Încă, prin grădina lui Trăsnea îl mai simţiră şi câinii, dar a avut noroc şi a scăpat de ei. Ajuns în grădina lor, Nică a mers prin porumb până la gardul ogrăzii. A privit la mama cum alerga să facă treabă, când afară, când în casă. Şi-a făcut curaj, a sărit în ogradă, i-a luat cu sila mâna mamei şi a sărutat-o, i-a cerut iertare şi i-a spus să-i facă ce-o vrea, numai să-i dea de mâncare ceva, că moare de foame. Mamei i-a fost milă, i-a dat să mănânce, dar i-a spus că l-a scos de la inimă şi numai dacă se va purta foarte bine, îl va ierta. Nică, văzând că s-a pus rău cu mama, a promis că n-o să mai facă. N-a mai ieşit din cuvântul ei şi a ajutat-o la treburile casei în aşa fel încât, după o vreme, mama l-a sărutat şi l-a iertat. Nică a început să plângă, simţind mai multă ruşine aşa decât dacă mama l-ar fi bătut sau l-ar fi izgonit de acasă.