Amintiri din copilarie - La cirese

Sursa

Într-o vară, prin luna iunie, aproape de Moşi, Nică a poftit să fure nişte cireşe de la moş Vasile, fratele cel mai mare al tatălui său. S-a dus la el acasă şi s-a prefăcut că îl caută pe vărul său, Ioan, ca să meargă la scăldat. Mătuşa Mărioara, mama lui Ioan, i-a spus că e plecat cu tatăl său să aducă nişte sumani, nişte ţesături de lână pe care le duseseră la piuă. Acestea erau ocupaţiile humuleştenilor, căci nu aveau pământ. Torceau şi ţeseau cu toţii, fete şi băieţi, femei şi bărbaţi. Mai făceau şi negustorie, vindeau hainele, lăicerele şi ştergarele ţesute, dar şi vite, cai, porci, oi, brânză, ulei, sare şi făină de păpuşoi-mălai. Bucuros, Nică s-a prefăcut că pleacă la scăldat, a ieşit şi s-a oprit drept în cireş. A început grăbit să-şi umple cămaşa cu cireşe, când s-a trezit deodată cu mătuşa Mărioara, cu o jordie în mână, lângă trunchiul cireşului. Mătuşa a început să arunce cu bulgări în Nică, apoi a încercat să se urce în pom. Băiatul a sărit din pom drept în stratul de cânepă, care ajungea cam până la brâu. Mătuşa, după el prin cânepă. Când a ajuns la gard, Nică s-a întors, neavând timp să îl sară. Mătuşa, după el, şi uite aşa până au pus toată cânepa la pământ. Într-un moment în care mătuşa s-a împiedicat şi a căzut, băiatul a sărit gardul şi a fugit acasă. Seara, moş Vasile a venit cu vornicul şi cu paznicul, să îl cheme la ispaşă pe tatăl lui Nică. Unchiul era şi el la fel de cărpănos şi zgârie-brânză ca şi mătuşa Mărioara. Tatăl lui Nică a plătit paguba apoi, întors acasă, i-a tras vinovatului o chelfăneală ca să se sature de cireşe. Aşa a văzut Nică cum s-au împlinit vorbele spuse de mama când adunase pe furiş smântâna de pe oale, că Dumnezeu nu îl ajută pe cel care fură. Nu numai atât, dar acum îi era tare ruşine de mătuşa Mărioara, de unchiul Vasile, de vărul Ioan şi de toţi băieţii, dar mai ales de toate fetele din sat.